SIBIUL TIMPULUI NOSTRU LIBER

SIBIUL TIMPULUI NOSTRU LIBER

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Sibiul s-a dezvoltat și continuă să se dezvolte strategic. S-a început, așa cum era normal, cu asigurarea nevoilor de bază, precum infrastructura de drumuri și utilități, modernizarea cartierelor, investițiile în educație sau în spațiile verzi. Ulterior, Primăria Sibiu a putut să înceapă etapizat și investițiile în obiective pentru sport și agrement, foarte importante pentru calitatea locuirii în oraș.

 

Pe lângă investițiile în infrastructura pentru sport și agrement, strategia mea, susținută de echipa FDGR din Consiliul Local, a fost aceea de a susține sportul pe toate palierele, proporțional cu sumele pe care le necesită. O echipă profesionistă are nevoie de mai mult sprijin financiar decât un eveniment pentru sportul de masă, existând cheltuieli importante cu antrenamente, cantonamente, deplasări pentru meciuri și așa mai departe. Am finanțat consistent cluburile sportive profesioniste care evoluează în prima Ligă, dar am oferit suport financiar și cluburilor pentru juniori, precum și operatorilor privați care au organizat evenimente sportive.

 

În cifre:

Imagine intercalată
Imagine intercalată

●       Primăria Sibiu a investit în ultimii ani aproape 60 de milioane de Euro în obiective pentru sport și agrement

●       Peste 10 milioane de Euro investiți în agenda sport, pentru echipele profesioniste, cele de juniori sau pentru evenimente dedicate sportului ca mișcare pentru sănătate. În fiecare an, Primăria Sibiu susține aproximativ 60 de astfel de evenimente sau acțiuni. 

 

Principalele investiții pentru sport și agrement realizate recent de Primăria Sibiu:

 

✔      Noul Stadion Municipal Sibiu, cu 13.000 de locuri, omologat pentru UEFA IV, modern și smart, utilitățile fiind gestionate și monitorizate digital. Sala de atletism este utilizată gratuit de un club sportiv școlar, iar pista de atletism poate fi utilizată de toți sibienii. Și terenul secundar al Stadionului a fost modernizat și este foarte folosit, mai ales de echipele de juniori, dar și de amatori.

 

✔      Parcul Belvedere – noul parc al Sibiului, al doilea ca mărime, cu o suprafață de 6,2 ha. Parcul este un loc de relaxare, dar și un spațiu pentru mișcare în aer liber, cu terenuri de fotbal, baschet, handbal și volei, minigolf, workout, minitiroliană, pump track și locuri de joacă pentru copii și animale de companie. 

 

✔      Baza sportivă Obor, care se va deschide în curând. Omologată pentru meciuri de fotbal de Liga IV, aici sibienii vor putea practica fotbal, tenis, baschet sau volei.

 

✔      Skate park-ul Obor, cu o suprafață de 10.000 mp

 

✔      Complexul pentru sporturi nautice și agrement Lacul Binder. Aici se pot practica wakeboarding-ul, schi-ul nautic, stand up paddle boarding și canoe. Pontoanele, terasa, plaja și aleile sunt perfecte pentru relaxare.

 

✔      Parcul Ștrand a fost complet modernizat. S-a creat un teren de baschet, o zonă pentru tenisul de masă şi un teren de volei. Locul de joacă pentru copii a fost extins și s-a amenajat și o zonă de workout. Pentru relaxare s-a creat o piațetă în fața Bisericii, iar aleile îi invită pe sibieni la plimbare. 

 

✔      2 săli de sport noi la școli din cartierele Hipodrom și Vasile Aaron și o sală de gimnastică la o școală din zona Calea Dumbrăvii,

 

✔      8 săli de sport existente în unități de învățământ din zona centrală, din cartierele Hipodrom, Vasile Aaron, Terezian, Lazaret și zona Lupeni au fost modernizate

 

✔      10 terenuri de sport noi în curțile unor unități de învățământ din zona centrală, cartierele V. Aaron, Hipodrom, Ștrand, Terezian, Lazaret, Țiglari, Valea Aurie și din zona Lupeni

 

✔      12 zone de workout amenajate în cartierele Sibiului, care pot fi folosite pentru mișcare în aer liber.

 

✔      23 de locuri de joacă pentru copii în mai multe cartiere ale orașului

 

 

Ce urmează? Am pregătit proiecte care să urmeze această strategie bine gândită pentru Sibiu, pe care o voi putea implementa dacă vom continua împreună și dacă voi avea suportul unei echipe cât mai numeroase de consilieri locali FDGR. Intenționăm să continuăm să sprijinim sportul sibian, dar și să punem un accent mai mare pe obiectivele pentru agrement. Pentru că ne dorim cu toții un Sibiu în care să ne placă să locuim și să ne petrecem timpul liber.

 

 

24 aprilie 2024 la 18:48
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 32 minute
Astra Film Festival caută voluntari. Înscrierile sunt deschise
Astra Film Festival își pregătește echipa de voluntari pentru ediția din acest an, care va avea loc la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 17 ore
De aici ar fi putut veni salvarea? Fostul atacant al Gazului Metan afirmă că noul investitor al CFR-ului a vrut iniţial să o preia pe FC Hermannstadt
Elveţianul Hendrik Klein, noul preşedinte al grupării CFR Cluj, care face parte dintr-un grup de investitori din Ţara...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 21 ore
AJF Sibiu a stabilit componenţa celui de-al doilea eşalon judeţean şi programul celor 22 de etape
Asociaţia Judeţeană de Fotbal a finalizat înscrierile în Liga a IV-a, cel de-al doilea eşalon judeţean, care va...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 21 ore
Colaborare importantă pentru Alma şi FC Inter. Zece jucători pot evolua atât în Liga 3, cât şi în SuperLiga Sibiu
FC Inter Sibiu și Academia de Fotbal Alma Sibiu încep o colaborare importantă pentru dezvoltarea tinerilor jucători sibieni....
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
”Vulturii” mici. Ei sunt juniorii care fac parte din lotul lărgit al lui CSU Sibiu pentru sezonul viitor
Pentru Luca Dogaru, Darius Matei, Erik Sledinski, Andrei Vulc şi Radu Popa, noul sezon începe cu o provocare...
Actualitate
3 min de citit
acum 1 zi
Echipele din Sibiu schimbă seria în Liga 3. FC Inter şi ACS Mediaş, alături de formaţii din judeţele Braşov, Covasna, Prahova şi Argeş
Federaţia Română d Fotbal a stabilit, marţi, 18 august, componenţa celor opt serii ale Ligii 3, printre echipe...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
CSU Sibiu a început pregătirile pentru sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale. ”Galben-albaştrii” rămân la Sibiu
Sub comanda antrenorului Dan Fleşeriu şi ale staff-ului său, din care mai fac parte Alejandro Aliaga Onrubia, Octavian...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Planuri mari pentru un antrenor sibian, la preluarea unei echipe cu o istorie de peste un secol. E şcolit la University College Dublin
Paul Ceuşan este noul antrenor principal al echipei CS Gheorghieni. El îşi propune să-i ducă pe harghiteni în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 20.08.2026 AVRIG: Strada...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.08.2026 SIBIU: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 zile
Record de vizitatori la expoziția lui Ștefan Câlția de la Sibiu. Peste 17.000 de oameni au trecut pragul Mănăstirii Ursulinelor
Peste 17.000 de persoane au vizitat expoziția „Transilvania | Extravaganza”, găzduită timp de aproape două luni de Mănăstirea...
Actualitate
2 min de citit
acum 3 zile
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.