Dascălul, cărturarul și gazetarul Ioan Mateiu (1884-1946) din Sebeșul de Sus

 Ne-am propus să aducem în atenția contemporanilor noștri câteva date desprinse din profilul unei persoane mai puțin cunoscute, dar cu un rol esențial în ridicarea prin cultură a oamenilor simpli din anturajul său, un deziderat al străbunei Asociațiuni ASTRA. 

Ioan Mateiu s-a născut în 22 aprilie 1884 într-un mirific sat ardelenesc de la poalele Munților Făgăraș, Sebeșul de Sus,  într-o familie de intelectuali, tatăl fiind preot în această așezare. A urmat cursurile școlii primare în localitatea natală și pe cele  liceale la Sibiu la actualul Colegiu „Gheorghe Lazăr”. După bacalaureatul susținut în anul 1903 se înscrie la Facultatea de Teologie din Sibiu, ca apoi, după absolvirea acesteia să audieze, începând cu 1907, cursurile și seminarele  Facultății de Drept de la Universitatea din Cluj. Își desăvârșește pregătirea intelectuală prin dobândirea titlului de Doctor în drept la această instituție de învățământ superior (1911).

La un an după finalizarea studiilor superioare este angajat ca referent și consilier pentru învățământ pe lângă Arhiepiscopia de la Sibiu dedicându-se, în același timp, cu mare râvnă cercetării științifice. 

Activitatea lui a fost vastă și impresionantă. În anul 1913 „Telegraful Român” anunța un eveniment editorial: publicarea lucrării Contribuțiuni istorice privitoare la trecutul românilor de pe pământul crăiesc. Cartea a fost editată din inițiativa și sub îngrijirea unor somități ale vremii: Ilarion Pușcariu, Ioan de Preda, Lucian Borcia, Ioan Lupaș, Ioan Mateiu și Silviu Dragomir (anul 61, 1913, nr. 133-134 din 24 decembrie, p. 543). Sebeșeanul a fost un apreciat ziarist/jurnalist, autor a peste 2.000 de articole vizând teme ca: învățământul (Interpretarea legilor școlare, și Limba maghiară în școlile noastre confesionale, ambele în 1913; Școală și educație, 1916; Cultura românească și minoritățile naționale, 1919), Unirea de la 1918, probleme de stat și bisericești (Preoțimea română ardeleană în veacul al XVII-lea,1911 lucrare distinsă cu un premiu din partea Ligii culturale din București); Proiectul de lege pentru regimul cultelor votat de Senat, trece în ședința din 4 aprilie în dezbaterea adunării deputaților: raportorul, dr. Ioan Mateiu, dă citire legii și a raportului ce o însoțește  („Telegraful Român”, an 76, 1928, nr. 31-32 din 15 aprilie, p. 4);  Însemnări bisericești din comuna Sebeșul-de-sus, Cluj,1935; Un act împărătesc privitor la restaurarea Mitropoliei transilvane,   în:  Omagiu lui Ioan Lupaș la împlinirea vârstei de 60 de ani, august 1940, București, 1943, p. 532-549, istoria dreptului civil în România, despre personalități marcante ale culturii României (Cultura episcopului Vasile Moga. Contribuțiuni nouă, în: „Biserica Ortodoxă Română”, anul XLI, 1923, p. 922-926; Un bun ortodox: prof. A. Ciortea, Cluj, 1932; Figuri reprezentative de la noi: Ion Al. Lapedatu, 1844-1978, Cluj, 1934 despre care Axente Banciu scria în „Țara Bârsei” anul VI, 1934, p. 582: „O pioasă, frumos realizată evocare a unuia dintre cei mai de seamă reprezentanți ai sufletului românesc din Ardealul de ieri, a lui Ion Al. Lapedatu /…/ Lucrarea d-lui Mateiu e o operă de dreptate, făcută unuia dintre cei mai buni ai noștri, cu calități nu de toate zilele, cu încrederea fanatică în steaua neamului său, dar cu avânturi frânte. Cu toatea acestea, la activul lui cu o inconstestabilă contribuție la subminarea vechilor stavile dintre frați”; Figuri din vechea ziaristică ardeleană: Ion Bechnitz (1818-1898), în: „Societatea de mâine”, anul X, 1933, p. 33-35; Figuri  din vechea ziaristică ardeleană, Nicolae Cristea (1832-1902), în: „Societatea de mâine”, anul X, 1933, p. 61-65; Gheorghe Lazăr, Cluj, 1936; O revelație a ziaristicii ardelene: Ion Bechnitz,  în: „Transilvania”, anul LXXIII, 1942, p. 31-36  ș.a.). Este autorul a peste 50 de lucrări de specialitate în domeniile enumerate mai sus.

În timpul Primului Război Mondial trece Carpații și, în perioada 1917-1918, a devenit redactor  al publicațiilor „Ardealul” și „România Nouă”, ajungând un colaborator apropiat al lui Onisifor Ghibu la Chișinău, în funcțile de secretar de redacție și de prim – redactor al acestora. Aici, în Chișinău, avea să-și cunoască viitoarea parteneră de viață. S-au întâlnit la o conferință, s-au îndrăgostit instantaneu având idealuri asemănătoare legate de dragostea de țară și de Dumnezeu.

 Cununia lor fiind un mare eveniment pentru acea vreme, a fost celebrată de înaltul reprezentant al bisericii Nicodim Munteanu (1864-1948, Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, mai apoi al doilea Patriarh al României), avându-i  ca nași pe Veturia și Onisifor Ghibu.

În decembrie 1918 este ales membru al Marelui Sfat Național al Românilor de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. 

În 1919 se stabilește la Cluj, unde ocupă funcția de director al învățământului primar și normal din Transilvania și Banat și, din 1921, pe cea de secretar general al Instrucțiunii publice din Transilvania.

În același an a devenit profesor agregat, apoi titular (1923) la catedra de Drept Civil a Academiei Comerciale din Cluj, iar în 1938 a fost învestit ca rector al acesteia. Menționăm că Mateiu Ioan demisionează din această funcție, în toamna anului 1940, la momentul mutării, în refugiu, la Brașov a Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale.

   S-a impus printr-o activitatea didactică, științifică și publicistică remarcabilă, publicând 50 de lucrări, așa cum am amintit mai sus, și peste 2000 de articole apărute în publicații precum: „Luceafărul”, „Ardealul”, „Tribuna”, „Patria”, „Gazeta Transilvaniei”, „Națiunea”, „Calendarul Ligii antirevizioniste” a cărei organizație avea ca scop „luminarea opiniei publice de pretutindeni, în strângerea rândurilor la noi acasă pentru ca nici o clipă să nu slăbească sentimentul datoriei noastre către țară” (printre colaboratori figurau: Ioan Lupaș, Aurel Gociman, Alex Nicorescu, Sofia Șt. Nemeș, Ion Agârbiceanu, P. Dulfu, C.I. Codarcea, Valeriu Pop), și „Analele Academiei de înalte  studii comerciale și industriale din Cluj”, semnând alături de C. Lacea, V. Jinga, S. Ciobanu, I. Moga, Semproniu Lupaș, N.N. Condeescu ș.a.

S-a remarcat prin contribuții la conturarea și istoria dreptului bisericesc, a dreptului cutumiar românesc și a dreptului civil.

A fost distins cu Premiul Gheorghe Asachi al Academiei Române pentru lucrarea Dreptul bisericesc de stat în România întreagă.

Liberal fiind, a fost ales deputat de Turda în anul 1922, iar în 1924 a făcut parte din Delegația permanentă a Comitetului Județean PNL Turda. Senator și membru în Parlamentul României a fost inclus în delegația trimisă în 1925 la Congresul Interparlamentar de la Washington. După o scurtă perioadă în care s-a alăturat grupării liberale disidente a lui Gheorghe Brătianu, a revenit în vechiul partid și a fost ales, în anul 1935, în Comitetul Județean Cluj al PNL.

În anul 1933, la Cluj, este membru fondator al „Frăției Ortodoxe Române”, organizație care a funcționat până în anul 1938 în frunte cu profesorul Sextil Pușcariu (1877-1948) și sub patronajul episcopului Nicolae Ivan (1855-1936, născut la Aciliu și Membru de Onoare al Academiei Române), al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Părintele spiritual al asociației și la îndemnul căruia s-a constituit aceasta a fost Mitropolitul ortodox al Ardealului, Nicolae Bălan (1882-1955). Din comitetul de inițiativă și din conducere au făcut parte personalități ale Clujului universitar interbelic: Gheorghe Bogdan-Duică, Silviu Dragomir, Iuliu Hațieganu, Ioan Lupaș și alții, secretar fiind Ioan Mateiu („Renașterea”, Cluj, anul XI, 1933, nr. 3 din 22 ianuarie, p. 3). În această calitate îl aflăm prezent la festivitățile organizate de „Frăția Ortodoxă Română” și de Asociația clerului Andrei Șaguna din Mitropolia Ardealului, alături de Mitropolitul Nicolae, Episcopul Vasile al Caransebeșului, de arhiereul Andrei, vicarul Oradiei, miniștrii C. Angelescu și Al. Lapedatu, de Octavian Goga, Sextil Pușcariu, M. Manoilescu, Onisifor Ghibu, fiind un fervent militant pentru „reabilitarea bisericii ortodoxe în toate drepturile și onorurile ce i se cuveneau”. Participarea sa în calitate de secretar general al FOR-ului este menționată documentar și la Congresul acestei organizații de la Oradea ca și la sărbătorirea a 60 de ani de viață ai filologului Sextil Pușcariu.

            La decesul lui Nicolae Ivan episcopul Clujului, Ioan Mateiu – conform testamentului acestuia  –  avea menirea de a alcătui o monografie documentată, cât mai extinsă, despre viața și activitatea înaltului prelat („Telegraful Român”, an 84, 1936, nr. 12 din 15 martie, p. 4).

            În anul în care Mateiu a scris și a publicat o broșură dedicată lui Gheorghe Lazăr, s-a inițiat și o colectă în vederea ridicării unui bust al marelui cărturar. Banii rezultați din vânzare, tipărită fiind în 1400 de exemplare, au fost donați  de  autor acestui scop.

O latură a „omului și creștinului” Mateiu, aceea a umanismului o relevăm prin doar două ipostaze: contributor financiar, donator cu alte cuvinte, alături de alții, la fondul pentru ajutorarea studenților săraci din Săliște („Telegraful Român”, anul 60, 1912, nr. 90 din 25 august) și samaritean la colecte „pentru zidirea bisericii ortodoxe române din Blaj” („Telegraful Român”, an 81, 1933, nr. 53 din 1 iulie, p. 4).

Articolul 40 de ani, publicat în gazeta de la Sibiu, menționa următoarele: „Iscusitul și entuziastul dascăl în ale Dreptului și Istoriei românești de la Academia Comercială din Cluj, d-l profesor Ioan Mateiu a împlinit de curând patruzeci de ani în slujba scrisului românesc”.

            În continuare amintim și alte lucrări publicate de distinsul intelectual:  Conferințele corpului didactic din Dacia Superioară (1920); Independența eparhiei Clujului (1921); Renașterea Basarabiei. Pagini din lupta pentru unitatea națională (1921); Contribuții la istoria dreptului bisericesc (1922); Politica școlară în România  întregită (1924); Minoritățile etnice din România și legea învățământului particular (1926); Doctrina de stat a problemei minoritare și Valoarea Concordatului încheiat cu Vaticanul,  la Sibiu, în anul 1929; Politica bisericească a Statului român (1931); „Frăția ortodoxă română” (1933); Semnificația unirii (1936); Profesor Sextil Pușcariu (1937);O gloria a neamului: Octavian Goga (1938); Noul regim al actelor de stare civilă și binecuvântarea religioasă (1941);Vechi instituții de drept privat la românii din Transivania (1943).

            Alături i-a stat credincioasa lui soție, Sanda, născută Ulubeanu în București în anul 1890. Din intensa sa activitate publicistică consemnăm poezii apărute în periodicele vremii, redactarea unor reviste pentru femei,  un volum de eseuri intitulat Bucuria vieții și un roman de aventuri pentru tineret Taina arborelui de Myonga, al cărui personaj principal se numește Gelu. De asemenea, Sanda Mateiu a publicat primul manual practic de învățarea limbii engleze. Ceea ce a definit-o însă în mod special este faptul că a fost una dintre primele femei românce din perioada interbelică cu studii avansate în teologie, absolvite la Bible Training din Glasgow, Scoția. A fost cea care a militat pentru o legătură reciprocă între ortodoxia românească și spiritualitatea occidentală.

            Familia Mateiu a avut de suferit după instaurarea regimului comunist,  stalinist. Și poate că, printr-o coincidență „fericită”, Ioan și Sanda au încetat din viață spre sfârșitul anilor 1940, înainte să fie persecutați sau prigoniți ca intelectuali de origine „nesănătoasă” burgheză, care mai erau și mult prea interesați de religie și propovăduirea ei.

                                                                                                 Lucian GIURA