* Dintre moderatorii tv, unul care mă agasează la cul­me prin felul afectat de a fi şi de a vorbi este Mihai Gâdea la Antrena 3 CNN. Se pare că nu sunt singurul din moment ce Andrei Pleşu îl portretizează astfel: "Nu stă bine unei naturi de răţuşcă să-şi ia aere de co­coş. Dotat cu un surâs făinos, el are adesea portretul standardal al unei măşti japoneze. Aş mai pune de la mine o "calitate": aceea de slugă preaplecată a lui Voiculescu, pe care l-ar linge în cur, la nevoie, în direct, "pă sticlă". * Pe vremea când era doar scriitorul Valeriu Anania şi nici nu visa că va ajunge Mitropolitul Bartolomeu, acesta îi scria pe o carte trimisă lui Nicolae Ceauşescu: "Excelenţei Sale Nicolae Ceauşescu, preşedin­tele Republicii Socialiste România, dârz apărător al rădăcinilor din care creştem şi înflorim întru identitatea noastră ca popor, ferindu-ne de drama eroilor aces­tei cărţi" (Era vorba de volumul "Străinii din Kipukua"). * Cam aşa a arătat la noi "rezistenţa prin cultură". * Scriitorul Juan Jacinto Munoz-Rengel, spaniol născut în 1974, spune un adevăr de necontestat: "În niciun alt moment al vieţii noastre nu ne vom păcăli mai tare ca atunci când dragostea pune stăpânire pe noi". Ce-i drept, atunci facem şi cele mai mari prostii. * Un pro­verb chinezesc sună aşa: "Când înţeleptul arată luna cu degetul, prostul se uită la deget". Şi mai au: "Tot în­tunericul lumii, nu-l poate lumina o singură lumânare; Drumul cel mai scurt dintre doi oameni este zâmbetul; Nu face tot ce poţi, nu cheltui tot ce ai, nu crede tot ce auzi şi nu spune tot ce ştii; Răutatea se poate în­văţa mai uşor decât bunătatea; Mă înfuriam pentru că nu aveam ce încălţa, dar am întâlnit un om care nu avea picioare". De ţinut minte. * Am aflat că o metodă revoluţioară de tratare a hemoroizilor este cu ajutorul laseru­lui. Bine că nu cu aparatul de sudură. (Măcar de ăştia n-am şi nici timp să mai dobândesc.) * Am reţinut din Gazeta comercianţilor din Bavaria că, la ei "soţiile ca­re îşi împuşcă bărbatul nu pot solicita pensie de ur­maş. "Nu se precizează dacă primesc când îi ucid prin alte procedee. Probabil că nu. * Le sugerez celor care organizează simpozioane şi conferinţe internaţionale să nu-i mai ducă pe participanţi la restaurante sofisticate sau la Palatul Brukenthal să-i hrănească la standarde occidentale, cum mănâncă peste tot. Dacă e vreme prielnică, să-i ducă la Muzeul Tehnicii Populare sau la Cârciuma din Bătrâni, oferindu-le specialităţi culinare româneşti: o ţuică adevărată, slănină, şunci, cârnăciori olteneşti bine aiţi, tobă, caltaboş, sângerete, jumeri, pastramă (dar nu de oi moarte de bătrâneţe), răcituri, drob, ciolane afumate, coaste de miel, babicuri, coadă şi ureche de porc pârlite, tuslama, sloi, momiţe, rinichi, fudulii, ficat, creier, inimă la grătar, splină, tocană de viţel, tocană de maţe creţe, spinare de ber­bec, limbă de bou afumată, miţigoi, falcă de berbec cu ceapă, creier de viţel pane, cap de miel cu varză, măduvioare. Iar ca desert: maţul gros de la un godac, umplut cu migdale şi usturoi, limbă de miel în aspic cu alune şi miere, pulpe de pui fierte cu scorţişoară şi dul­ceaţă de afine…Vă garantez că după câteva zile vom fi admişi în Spaţiul Schengen fără alte sforării.