Ianis Stoica și portarul Șelimbărului, Alex Roșca, la naționala de tineret pentru meciul cu Armenia din preliminariile EURO 2025

Ianis Stoica și portarul Șelimbărului, Alex Roșca, la naționala de tineret pentru meciul cu Armenia din preliminariile EURO 2025

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Vârful de atac Ianis Stoica a fost convocat de selecționerul naționalei de tineret, Daniel Pancu, pentru meciul cu Armenia, din preliminariile Campionatului European de tineret, al cărui turneu final va avea loc anul viitor. Fotbalistul a continuat, de la venirea la FC Hermannstadt, parcursul bun pe care l-a avut în prima parte a sezonului, la ”U” Cluj. Atacantul le-a adăugat celor cinci goluri marcate pentru echipa ”șepcilor roșii” altele două înscrise la Sibiu în victoria cu Oțelul, din penultima etapă a sezonului regular (4-1). El marcase și în etapa precedentă, pe ”Arcul de Triumf”, cu Dinamo, în finalul primei reprize, dar golul i-a fost anulat eronat.

De asemenea, din lot face parte și portarul Alexandru Roșca, cel care a apărat poarta ”călăreților roșii” în 18 din cele 19 meciuri din sezonul regular al Ligii 2. Împrumutat de la UTA Arad, Roșca a avut evoluții constant bune, echipa din Șelimbăr încasând doar 9 goluri în actualul sezon.

Selecţionta U21 a României va relua campania de calificare la EURO U21 din 2025, cu meciul retur împotriva Armeniei, ce se va disputa în deplasare, la 26 martie, pe ”Armavir Stadium”, de la ora 13:00.

Custom Image

Pentru acest meci, selecţionerul Daniel Pancu a convocat 23 de jucători: Răzvan Sava (CFR Cluj), Otto Hindrich (CFR Cluj), Alexandru Roşca (CSC Şelimbăr) – portari; Darius Oroian (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), David Maftei (CSA Steaua), Cristian Ignat (CS Mioveni), Gabriel Dănuleasă (Farul Constanţa), Umit Akdag (Göztepe/Turcia), Matei Ilie (CFR Cluj), Ştefan Ştefanovici (Politehnica Iaşi), Costin Amzăr (Dinamo) – fundași; Marius Corbu (Akademia Puscas/Ungaria), Andrei Pandele (FCSB), Cătălin Vulturar (UTA Arad), Cristian Mihai (UTA Arad), Constantin Grameni (Farul Constanţa), Luca Mihai (Politehnica Iaşi), Ştefan Baiaram (Universitatea Craiova), Alexandru Musi (Petrolul Ploiești), Rareş Ilie (Lausanne/Elveţia), Ianis Stoica (FC Hermannstadt) – mijlocași; Louis Munteanu (Farul Constanţa), Rareş Burnete (Lecce / Italia) – atacanți.

România U21 face parte din Grupa E, alături de Elveţia, Finlanda, Albania, Muntenegru şi Armenia. ”Tricolorii” sunt pe locul doi în grupă, la un punct distanţă de liderul Elveţia, şi mai au de disputat cinci meciuri în acest an.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - b.o.n.
16 martie 2024 la 16:27
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 43 minute
A doua înfrângere pentru CSU Sibiu. ”Vulturii” pierd la diferenţă de aproape 20 de puncte pe terenul vicecampioanei
Baschetbaliştii sibieni au cedat, în urmă cu câteva minute, cu 92-73 pe terenul vicecampioanei CSM CSU Oradea. Amfitrionii...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
ACS Mediaş ajunge la cinci victorii consecutive şi o egalează pe Corona, liderul clasamentului seriei
Echipa lui Cosmin Vîtcă s-a impus, în această după-masă, cu 3-2, pe Stadionul ”8 Mai”, în faţa echipei...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Interul pune capăt seriei negative şi câştigă la Câmpulung Muscel. Sibienii au întors scorul
După două înfrângeri la rând, 0-2 la Braşov, cu liderul Corona, şi 2-3 pe propriul teren, cu ACS...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Cea mai longevivă competiţie dedicată amatorilor revine pe traseul spre Păltiniş: Marele Premiu al Sibiului, ediţia a IX-a
Adrenalina, caii putere şi precizia la volan se mută la acest sfârşit de săptămână pe drumul spre Păltiniş....
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Peste 50 de goluri marcate de juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu în deplasarea de la Tg. Mureş. Urmează întâlnirea cu liderul seriei
Handbaliştii pregătiţi de Gabriel Şofronici şi Matei Damian au obţinut a dua victorie din noul sezon al Campionatului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 3 zile
Concurs inedit de ski și snowboard pe iarbă, la Păltiniș Arena. SKI gone WILD, prima competiţie găzduită de resortul sibian în acest sezon
Păltiniș Arena propune o provocare neobișnuită în avanpremiera sezonului de iarnă: un concurs de ski și snowboard pe...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
(VIDEO) La un tenis de picior cu Kvaratskhelia, starul de 140 de milioane de euro al lui PSG. Povestea sibiencei care a jucat la FC Hermannstadt şi a fost fotograful oficial al clubului desfiinţat în vară
Cunoscută sibienilor din perioada în care juca pentru echipa feminină a clubului FC Hermannstadt, sau din care a...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Remiză în derbiul cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Fetele de la Interstar fac un pas important pentru promovarea în Liga 2
Echipa feminină a clubului sibian FC Interstar a terminat la egalitate jocul disputat în deplasa, la Sf. Gheorghe,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Rapid – CSU Sibiu: MJ Randolph, MVP-ul meciului, cu 47 de puncte. ”Fouss” Traore şi ”Mo” Pratt au terminat meciul în double-double
MJ Randolph a fost desemnat MVP-ul meciului din Sala ”Giuleşti”. Shouting Guard-ul lui CSU a avut o evoluţie...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
(CRONICA) CSU Sibiu, victorie în overtime la Rapid, după un meci cu 250 de puncte. MJ Randolph a înscris 47
Baschetbaliştii sibieni au bifat al doilea succes consecutiv în Liga Naţională de Baschet Masculin BCR, după cea cu...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 4 zile
Doliu în lumea fotbalului sibian. A murit fostul portar al Interului, Florin Cotora
Fotbalul sibian este cutremurat de o veste tristă. S-a stins din viaţă fostul portar Florin Cotora. În vârstă...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 5 zile
Weekend perfect pentru gazde şi doar două goluri marcate de formaţiile vizitatoare, în SuperLiga Sibiu. Rocadă pe podium
Toate cele patru meciuri din etapa a VII-a a primului eşalon judeţean au fost câştigate de gazde, după...
Actualitate
• 6 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.