Ianis Stoica știe unde s-a pierdut meciul cu Rapid: ”Nu am fost la fel de atenți ca ei în fața porții”

Ianis Stoica știe unde s-a pierdut meciul cu Rapid: ”Nu am fost la fel de atenți ca ei în fața porții”

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Aflat la al doilea meci de când s-a transferat la FC Hermannstadt, atacantul Ianis Stoica a avut oportunitatea de a deschide scorul în minutul 11 al jocului de pe ”Giulești” și de-ași trece astfel în cont prima reușită pentru echipa sibiană. El a tras însă peste transversală din interiorul careului. Ulterior, până în momentul schimbării cu Jipa, cu 10 minute înainte de final, nu și-a mai creat ocazii de a-i pune probleme lui Aioani.

Fotbalistul de 21 de ani a declarat, la finalul jocului cu Rapid, că diferența a fost făcută de atenția pe  care au acordat-o jucătorii celor două echipe în fața porții adverse.

”Un meci greu! Ne-am dorit mai mult, dar din păcate nu am fost atât de atenți în fața porții, au fost mai atenți decât noi și asta a fost istoria jocului.

Am jucat un 3-5-2, nu 5-3-2. Pe fază ofensivă jucătorii din benzi erau extreme, au apărut și la careu. A fost un sistem gândit de «Mister» (n.a. Marius Măldărășanu).

Am fost mai prudenți pentru că Rapid are o echipă valoroasă. Aveau patru victorii la rând înainte de meciul cu noi, știți ce sume s-au dat pentru transferuri. E normal, au jucători cu calitate”, a afirmat Ianis Stoica la flash-interviuri.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Atacantul crede că, dacă ar fi reușit să marcheze, rezultatul ar fi fost cu totul altfel: ”Și noi am avut ocaziile noastre. Consider că, dacă am fi înscris la prima fază, probabil alta ar fi fost soarta meciului”.

 

Despre calificarea în play-off: ”Echipa care va aduna cele mai multe puncte va fi acolo”

 

Ianis Stoica a fost chestionat, la DigiSport, despre șansele echipei sibiene de a prinde play-off-ul. Atacantul e de părere că, dacă va obține 9 puncte din cele 12 posibile în ultimele patru meciuri din sezonul regular, FC Hermannstadt va putea ajunge în primele șase.

”Este o luptă grea (n.a. la play-off), consider că ne luptăm șase echipe pe-un loc. Echipa care va juca cel mai deștept și, până la urmă, va aduna cele mai multe puncte va fi acolo. Părerea mea, dacă luăm 9 puncte în următoarele patru jocuri vom fi în play-off. Dar, va fi foarte greu!”, a mai spus Ianis Stoica.

Despre transferul la Hermannstadt: ”Sunt mulțumit cu alegerea făcută”

 

Noul jucător al Sibiului n-a dorit să comenteze în legătură cu plecarea de la ”U” Cluj, echipă pentru care a marcat de nouă ori în prima parte a sezonului, dar de la care a ales să plece în iarnă. Ianis Stoica era cedat sub formă de împrumut la echipa ”șepcilor roșii”, el aparținând FCSB-ului, iar ulterior a fost declarat liber de contract pentru a putea semna cu FC Hermannstadt.

Vârful de atac consideră însă că a făcut alegerea bună când a semnat cu echipa sibiană.

”M-am integrat bine aici, mă cunosc cu «Mister» (n.a. Măldărășanu) și cu staff-ul. Povestea a fost că am avut niște motive (n.a. să plec de la ”U” Cluj). Din respect, pentru că sunt mai în vârstă decât mine majoritatea de-acolo, nu aș vrea să dezvălui (n.a. motivele despărțirii). Le mulțumesc totuși că mi-au oferit oportunitatea de a juca acolo și le urez succes. Dar, am avut motivele mele și sunt mulțumit cu alegerea făcută”, a concluzionat Ianis Stoica la DigiSport.

Autor - Ovidiu BOICA
16 februarie 2024 la 21:32
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 luni
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 10.03.2026 SIBIU:...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vali MACREA Vali MACREA
acum 6 luni
Crește diferența dintre primele două clasate în Liga a IV-a Sibiu, la finalul turului. Miercurea Sibiului profită de înfrângerea echipei din Copșa Mică
Echipa lui Vasile Sabău are șapte puncte în plus față de ocupanta locului secund, formația din Copșa Mică,...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 6 luni
Ce (mai) fac astăzi jucătorii Interului care au câștigat Cupa Balcanică acum 34 de ani (1). Văsîi e la Academie, Luci Cotora a trecut la catedră. Doi dintre ei nu mai sunt printre noi
În aprilie 1991, Interul devenea a patra echipă românească ce intra în posesia trofeului Cupei Balcanice, după Steagul...
Actualitate
7 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 6 luni
Doi brazilieni cu zâmbetul pe buze, față în față. Unul a scris istorie pentru fotbalul din Mediaș. Celălalt e campion mondial. ”O întâlnire cât o copilărie întreagă”
Eric de Oliveira, brazilianul adoptat de Mediaș, după mai multe sezoane în care a jucat pentru Gaz Metan,...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 6 luni
Șelimbărul mai așteaptă victoria la ”masa verde” cu Bacăul. Motivul pentru care Comisia de Disciplină și Etică a FRF a menținut rezultatul de pe teren
Echipa din Șelimbăr a contestat, la finalul meciului din localitatea băcăuană Ruși-Ciutea, folosirea jucătorului Marius Ursu de către...
Actualitate
3 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
acum 7 luni
”Steaua” Stelei din ’86 s-a stins! A murit ”nea Imi”
Fostul antrenor de numele căruia se leagă câștigarea Cupei Campionilor Europeni de către Steaua, în 1986, Emeric Ienei,...
Actualitate
2 min de citit
acum 7 luni
Două facultăți, trei ocupații: profesor, antrenor și fotograf
Are 36 de ani, centura neagră cu doi Dani, predă sportul copiilor de grădiniță și gimnaziu, iar în...
Actualitate
2 min de citit
acum 7 luni
CSU Sibiu, a treia înfrângere din tot atâtea meciuri în noul sezon al Ligii Naționale. ”Galben-albaștrii” au luat” suta” la Craiova
Baschetbaliștii sibieni au pierdut și al treilea meci disputat în sezonul 2025/26 al Ligii Naționale Masculine de Baschet...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 7 luni
Champions Sibiu transferă la campioana României! Antrenorul Mihai Bulbuc a semnat cu Volei Alba Blaj!
Deși înființat de doar patru ani, ACS Champions Sibiu a devenit, în scurt timp, un club de referință...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 8 luni
Sibianul Lucian Burchel, într-una din comisiile FIFA. Fostul interist este Directorul Școlii Federale de Antrenori
Lucian Burchel, fostul fotbalist al Interului, ulterior profesor titular la Clubul Sportiv Școlar Șoimii, apoi asistent și lector...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 8 luni
FC Hermannstadt pierde pe terenul CFR-ului după ce a deschis scorul. Sibienii coboară pe loc de baraj
Echipa sibiană pierde sub Feleac, cu CFR Cluj, scor 2-1. Hermannstadt a deschis scorul prin Dragoș Albu, în...
Actualitate
5 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.