Foto: gov.ro
În şedinţa de guvern de joi a fost aprobată, printre alte documente şi o Hotărâre privind declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată de pe coridorul de expropriere al viitoarei variante ocolitoare a Mediaşului, socotită lucrare de utilitate publică de interes naţional.
Au fost astfel aprobate lista imobilelor proprietate publică a statului, şi lista imobilelor proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării. Prin această HG, Guvernul a aprobat şi declanșarea procedurii de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată situate pe acest coridor, situate pe raza Mediașului.
Sumele individuale estimate de către expropriator sunt în cuantum total de aproximativ 22,19 milioane lei, pentru 239 imobile proprietate privată, în suprafață totală de aproximativ 307.000 mp, reprezentând teren cu sau fără investiții. Suma aferentă despăgubirilor va fi alocată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.