2022 Dosarele patrimoniului (XCVII): Lui Eminescu! – Al tău geniu peste veacuri rămâne-va pe pământ? – ce e „politically correct”? – expresia integrală a sufletului românesc!

Seria de articole „Dosarele patrimoniului” a consemnat şi o întrebare, atribuită lui André Malraux: „Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc? Întrebare, care – în ultimii ani – s-a reformulat treptat în „secolul XXI va fi unul pandemic sau nu va mai fi deloc?”. De 15 ianuarie – la săr­bătorirea zilei naşterii poetului naţional – Ziua Culturii Naţionale – amintim că revista „Luceafărul” găzduia în rubrica „Fragmente” câteva gânduri în memoria lui Emi­nescu, cel care nota cugeta­rea: „Numai Arta naţională are raţiune de a fi, numai ea naşte în inimile indivizilor întărirea şi intensivitatea acelui simţământ subiectiv care-i face ca toţi să se nu­mere membrii aceluiaş corp. M. Eminescu”. I.L. Caragiale scria: „Lucrarea ce un mare artist ca Eminescu o lasă este, cu toate calităţile şi defectele ei, ceva sfânt, fiindcă în ea se’ntrupează pipăit, şi pentru o vieaţă mai durabilă decât chiar a nea­mului său întreg, gândiri şi simţiri de veacuri ale acestuia, şi de aceea, fără teamă de exagerare, s’a putut zice că o aşa lucrare este patrimo­niul omenirii întregi, nu numai al unui neam».

Invităm cititorii să revadă poezia lui Veronica Micle, inti­tulată sugestiv „Lui Emi­nescu”: «Vârful’ nalt al pira­midei ochiul meu abia-l atinge …/ Lâng’acest colos de piatră vezi tu cât de mică sânt./ Astfel tu’n a cărui minte universul se resfrânge,/ Al tău geniu peste veacuri rămâne-va pe pământ./ Şi doreşti a mea iubire … Prin iubire pân’ la tine/ Să ajung şi a mea soartă azi de soarta ta s’o leg,/ Cum să fac! Când eu mici­mea îmi cunosc atât de bine,/ Când măreaţa ta fiinţă poate nici n’o înţeleg./ Geniu tu, planează’n lume! Lasă-mă în prada sorţii/ Şi numai din depărtare, când şi când, să te privesc,/ Martora măririi tale să fiu pân’ la pragul morţii/ Şi ca pe-o minune’n taină să te-ador, să te slăvesc./ 28 august 1885. Veronica Micle».

Diplomaţia publică şi cul­turală românească organi­zea­ză o serie de acţiuni şi evenimente care promovează cultura noastră, obiectivul declarat fiind afirmarea elementelor extraordinare şi autentice care ne definesc în contextul valorilor patri­mo­niului cultural mondial. Con­textul actual este marcat atât de efectele pandemiei glo­bale dar şi de o dezbatere prea puţin mediatizată – în Ro­mânia – legată de con­ceptul „corectitudinii politice” – cunoscut mai mult sub ter­menul „Political Correct­ness” (PC) sau „politically correct”. Ideea de bază a noii politici culturale – susţinută la nivel global – este ca toţi oa­menii să-şi controleze dis­cursul public şi să acţioneze astfel încât să nu excludă, ofenseze sau să margi­na­lizeze un grup sau mai multe de oameni dezavantajaţi social sau marginalizaţi. Internetul dă posibilitatea tuturor să se informeze asu­pra evoluţiei şi consecinţelor acestei dezbateri, termenul fiind conceput – în SUA în a doua jumătate a sec. al XIX-lea-, cu scopul perfect ono­rabil: a evalua corectitudinea (gramaticală, morală şi juri­dică) a limbajului judiciar, administrativ şi politic privind dreptul constituţional şi civil, grupurile-ţintă fiind anumite „minorităţi dezavantajate” – unele chiar majorităţi: ex. femeile – dar şi afroameri­canii, dar şi o serie de categorii de persoane cu dizabilităţi: bâlbâiţii, cocoşaţii, şchiopii, delincvenţii, etc.

Baza „politically correct” este asigurată prin două mari idei: 1. Limbajul curent conţine termeni consideraţi jignitori de persoanele care aparţin unor minorităţi etc. Folosirea termenului – de ex.: „ţigani” – perpetuează o situaţie de discriminare; 2. Înlocuirea termenilor jignitori cu alţii neutri reduce discriminarea şi promovează buna înţelegere.

Marele istoric Nicolae Iorga îl numea pe Mihai Eminescu „expresia integrală a sufle­tului românesc” (1929), iar după aproape o jumătate de secol, filozoful Nicolae Noica să-l redefinească ca „omul deplin al culturii româneşti” (1975). Marele critic literar George Călinescu l-a numit „poetul naţional”, făcând o veritabilă distincţie, faţă de sintagma „poetul oficial” – Vasile Alecsandri. În ultimele decenii, o nouă generaţie de literaţi şi comentatori nu au ezitat să-l conteste atât pe poetul cât şi pe publicistul Eminescu, prin prisma teo­riilor „corectitudinii politice”. Criticul şi istoricul literar, acad. Nicolae Manolescu, prezintă situaţia în „Istoria critică a literaturii române” (2008):
« (…) Orice formă de cult este mortificantă.

Un „poet naţional” intan­gibil nu mai este cu adevărat citit. Uitat într-o slavă stătă­toare, el riscă puternice reacţii de contestare. Sigur că destule din aprecierile nefa­vorabile poetului din faimosul număr din Dilema, 1998 (culese apoi în volumul Cazul Eminescu, 1999) trebuie luate cum grano salis. Dar cel puţin două lucruri se cuvin reţinute. Primul este că, fie şi din dorinţa de a şoca, tinerii colaboratori ai revistei i-au negat lui Eminescu orice interes actual, şi nu doar publicistului politically correct, ce e drept, ci şi poetului. (…) Nu încape îndoială că Eminescu a fost naţionalist, xenofob, cu pulsiuni rasiste şi antisemite tot mai vii spre sfârşitul vieţii, un conservator radical, ca Burke, dacă putem spune aşa, filosof evoluţionist al istoriei, adept al dezvoltării fireşti a statului natural şi adversar al celui contractual al lui Rousseau, un ideolog care detesta individualismul liberal şi socotea nefast pentru sănătatea naţiei rolul economic şi politic al păturii superioare (pătură, în realitate, formată nu numai din alogeni şi care era cea dintâi clasă de mijloc din istoria noastră). (…) Problema care se pune astăzi nu e de a-l absolvi pe gazetarul politic de erorile sale de gândire, nici cu atât mai puţin, de a le privi prin prisma înţelegerii actuale a lucrurilor. Un Emi­nescu examinat politically correct ar fi ultima măciucă la carul cu oale.

Problema este de a-i raporta ideile la acelea ale epocii sale şi de a le judeca cu onestitate intelectuală».

Conferinţa UNESCO (de la finele anului 2019) a adoptat o rezoluţie pentru procla­ma­rea anului 2022 „An Inter­naţional al ştiinţelor de bază pentru dezvoltarea durabilă”, mesajul comunităţii ştiinţifice internaţionale fiind acela de sporire a conştientizării globale a ştiinţelor de bază pentru intensificarea cerce­tării, educaţiei şi dezvoltării în aceste domenii. Uniunea Europeană a declarat 2022 – „Anul European al Tinere­tului”, fiind anunţate confe­rinţe, evenimente şi iniţiative pentru a onora eforturile tinerilor în a depăşi decepţiile experimentate în timpul pan­demiei. Tirana – capitala Alba­niei – este în 2022 „Ca­pitala Europeană a Tine­retului”, după Klaipeda (Lituania, 2020), pregătindu-se Lublin (Polonia, 2023), partener oficial fiind Con­gresul Autori­tăţilor Locale şi Regionale al Consiliului Europei. Anul 2022 este şi anul internaţional al pescui­tului artizanal şi al acvaculturii, dar şi anul internaţional al sticlei. Ştiaţi că în Avrig s-a închis Fabrica de sticlă, fondată la 1625?

Guvernul României a anunţat că România sărbă­toreşte anul 2022 – „Anul Smarandei Brăescu”, prima femeie paraşutist cu brevet din România şi campioană europeană (1931) şi mon­dială (1932). Născută la Hănţeşti, Buciumeni, Galaţi (1897) şi decedată la Cluj (1948), Smaranda Brăescu a doborât recorduri în para­şutism şi aviaţie, fiind supra­numită „Regina Aerului”.

Cotidianul „Tribuna” sărbă­toreşte anul 2022 – dedi­cându-l prozatorului şi publi­cistului tribunist Ion Agâr­biceanu (1882-1963) – şi amintind tuturor cititorilor că Sibiul a fost şi a rămas un oraş normal şi tânăr, din 1191; iar din 2007 a promovat cultura prin normalitate, drumul spre lumina cunoaş­terii făcându-se şi prin cu­noaşterea trecutului!

(va urma)