📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰
Creștinii ortodocși se pregătesc, la finalul acestei săptămâni, pentru una dintre cele mai importante sărbători ale anului bisericesc. Adormirea Maicii Domnului, prăznuită în fiecare an la 15 august, adună credincioșii în biserici după două săptămâni de post și rugăciune și ocupă un loc aparte în spiritualitatea ortodoxă.
În apropierea sărbătorii, Tribuna a stat de vorbă cu părintele Bogdan Fluieraș, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului și paroh al Bisericii „Sfânta Treime” din Sibiel, despre semnificația zilei de 15 august, felul în care credincioșii se pot pregăti pentru această sărbătoare, dar și despre apropierea tinerilor de Biserică într-o perioadă în care ritmul vieții și preocupările lor sunt tot mai diferite.
„Un moment de bucurie, de rugăciune și de nădejde”
Părintele Bogdan Alin Fluieraș spune că Adormirea Maicii Domnului trebuie privită înainte de toate ca o sărbătoare a speranței și a apropierii de Maica Domnului. Credincioșii sunt îndemnați să nu o perceapă ca fiind departe de problemele și încercările lor cotidiene, ci să îi ceară ajutorul prin rugăciune.
,,Praznicul Adormirii Maicii Domnului este, pentru fiecare dintre noi, un moment de bucurie, de rugăciune și de nădejde. Este sărbătoarea în care Biserica ne amintește că Maica Domnului nu este departe de noi, ci rămâne aproape de cei care o cheamă cu credință și cu inimă sinceră. În mod deosebit, aș vrea să mă adresez tinerilor. Într-o lume în care aveți multe posibilități, dar și multe întrebări, în care întâlniți adesea nesiguranță, presiune și grija zilei de mâine, aveți nevoie de un reper adevărat. Iar Maica Domnului poate fi pentru fiecare dintre voi un astfel de reper. Apropiați-vă de ea cu încredere. Vorbiți-i în rugăciune despre bucuriile voastre, dar mai ales despre ceea ce vă doare, despre frământări, despre alegerile pe care trebuie să le faceți și despre oamenii pe care îi iubiți. Nu este nevoie de cuvinte multe sau complicate. Uneori este suficient să spuneți din inimă: Maica Domnului, ajută-mă!”, spune părintele.
Părintele Bogdan Fluieraș subliniază că apropierea de credință nu ar trebui să apară doar în momentele dificile. Tinerilor le recomandă să își găsească, în fiecare zi, câteva momente pentru rugăciune, chiar și în mijlocul unui program aglomerat. Intrarea într-o biserică, aprinderea unei lumânări sau o rugăciune scurtă sunt, în opinia sa, gesturi simple prin care această legătură poate fi păstrată: ,,Maica Domnului este Maică și, asemenea unei mame, nu rămâne indiferentă la durerea copilului ei. Ea mijlocește pentru noi înaintea Fiului său, Iisus Hristos, și ne îndeamnă mereu să ne apropiem de El. De aceea, cinstirea Maicii Domnului nu ne îndepărtează de Hristos, ci ne conduce către El. Dragi tineri, nu lăsați rugăciunea pentru mai târziu și nu așteptați ca viața să
devină grea pentru a vă apropia de Dumnezeu. Faceți-vă timp pentru câteva clipe de rugăciune în fiecare zi. Intrați într-o biserică, aprindeți o lumânare, spuneți o rugăciune către Maica Domnului și cereți-i să vă călăuzească pașii. În momentele în care nu știți ce drum să alegeți, cereți-i ajutorul. În momentele de cădere, cereți-i putere. Iar în momentele de bucurie, mulțumiți-i lui Dumnezeu”.
În final, mesajul său se îndreaptă din nou către tineri, pe care îi încurajează să descopere dincolo de imaginea unei icoane sensul personal al apropierii de Maica Domnului: ,,Praznicul Adormirii Maicii Domnului ne amintește tuturor că adevărata viață nu se termină aici. De aceea, să privim înainte cu nădejde și să ne așezăm viața sub ocrotirea lui Dumnezeu și sub rugăciunea Maicii Domnului. Apropiați-vă de Maica Domnului! Nu veți găsi în ea doar o icoană înaintea căreia să vă rugați, ci o Mamă care vă poate călăuzi, mângâia și conduce mereu către Fiul ei, Hristos”.
Vlad IGNAT
Ovidiu BOICA
Vlad IGNAT
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Nekta Ioana DEDU
Cosmin PAL
Ovidiu BOICA
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Dumitru CHISELIȚĂ