Biserica Minoriţilor din Sibiu - monument pe LMI 2004, demolat în 1987 (II)
Aşa cum reiese din fotografiile de epocă sau din cele realizate în perioada demolării, clădirea de pe str. 9 Mai, cunoscută sub numele de Biserica Minoriţilor, sau mai exact corul acesteia, se prezenta ca o construcţie masivă, destul de impunătoare, dar umbrită, în cea mai mare parte, de locuinţele şi anexele, cu un singur nivel, aflate în jurul ei, care o parazitează cu zidurile lor. Pe latura sudică, dinspre 9 Mai, intrarea se putea face printr-o poartă din lemn, în două canaturi, construcţiile de la stradă fiindl la nivelul anului 1987, o unitate “Coafură” aparţinând Cooperativei “Igiena” şi o tutungerie. O fotografie, datată la 1900 (“um 1900”), ne prezintă o construcţie cu trei nivele, cu acoperiş într-o apă. Sunt vizibile două ferestre mari, dreptunghiulare, în două canaturi, aşezate excentric una faţă de cealaltă. Lipită de ea se află o construcţie anexă a unei locuinţe, având destinaţie de prăvăile de haine. De acolo, un gang ducea la o portiţă efectuată într-unul dintre contraforturi.
Pe latura vestică, dinspre strada Ampère, biserica era acoperită aproape total de un ansamblu de locuinţe lungi şi joase, al căror acoperiş, la fel de înalt ca pereţii, se ridica până la nivelul bazei acoperişului absidei bisericii, făcând aproape invizibil edificiul. O imagine luată aproximativ din poziţia nord-est spre sud-vest, realizată în perioada demolării, este edificatoare privind aspectul Bisericii Minoriţilor, aceasta şi datorită “avantalujui” inexistenţei, la acel moment, a locuinţelor care o ecranaseră. Se observă clar mansardarea, ferestrele şi o parte dintr-un contrafort. La demisol, se pot observa mai multe deschideri în zid, printre care o intrare boltită, cu arcadă semicirculară. O imagine luată dinspre nord spre sud, din lateral (spre str. 9 Mai), arată clar urmele a trei contraforturi şi un pasaj practicat în al patrulea, la extremitatea vestică a construcţiei. Acoperişul, în două ape, este demolat, fiind vizibile spaţiile din interior. La contrafortul cu portiţă de pe latura vestică, sunt vizibile două etape de construcţie. Dinspre est, se putea remarca forma hexagonală a absidei, urmele rectangulare ale uneia dintre ferestre, un contrafort întreg şi urmele altuia.
Pe pagina web a Insititutului de Memorie Culturală există, un raport de cercetare arheologică realizat de arhg. Petre Beşliu-Munteanu, pe perioada 1983-1992, unde, la secţiunea C, se precizează: ““Biserica Minoriţilor”; corul bisericii a fost ridicat la sf. sec. XIII. Rezultatele cercetării: a) conturarea planului unui spaţiu, planificat ca o basilică cu 3 nave, dar finalizat cu 2 nave; b) raporturile dintre ziduri şi situaţia stratigrafică au pus în evidenţă etapele de abandonare a bisericii (în sec.XVII, corul bisericii a căpătat utilitate publică şi a fost mansardat; c) în mormintele cercetate au fost descoperite scheletele călugărilor.”.
Dată fiind pierderea importanţei sale religioase şi utilitare, Biserica minoriţilor se află rar menţionată în hărţile de epocă. Ea figurează însă pe planul lui Morano Visconti de la 1699, “Hermannstadt Citta, Capitale della Transiluania”6. La fel, este uşor de identificat pe harta Sibiului de la 1875, care prezintă în detaliu lotizarea oraşului. Monumentul mai este prezentat ca “Biserica minoriţilor cu zidul fostei mînăstiri” şi inclus în circuitele de vizitare în “circuitele” de vizitare a Sibiului nr. I, III şi IV din harta-ghid “Municipiul Sibiu”, dar poziţionat pe hartă undeva pe la mijlocul străzii 9 Mai. O situaţie cel puţin comică vom întâlni la reeditarea acestei lucrări, pe la finele anilor 90, - deci la zece ani de la declasarea şi demolarea ei – când apare din nou le lista monumentelor “must see” ale Sibiului, cu o denumire extrem de interesantă: “Biserica minorităţilor”! Evident, “cu zidul fostei mînăstiri”, probabil aparţinând ordinului călugărilor “minoritari”, nu? Localizarea ei bagă pe cel interesat iar în ceaţă: în ambele ediţii, este trecută str 9 mai nr. 81! Pe Lista Monumentelor Istorice 2004 apare însă nr 75... Iar cele mai reuşite fotografii au fost făcute de pe strada (demolată acum) Ampere. O localizare într-adevăr exactă o face harta “Hermannstadt. Plan der Altstadt”10, realizată de arh. Hermann Fabini în anul 2000: Biserica Minoriţilor, apare, sub titulatura “Kloster der Grauen Nonnen”, pe actuala stradă a Constituţiei, împărţită “frăţeşte” de bloc, carosabil şi loc viran. O reconstituire a sa a fost făcută şi de artistul Radu Olteanu, în harta 3D “Sibiu Cibinium Hermannstadt. Anno Domini 1650”, unde construcţia este vizibilă în zona Porţii Elisabeta.
Probabil că monumentul numit Biserica Minoriţilor ar fi avut altă soartă dacă demolatorii sibieni ar fi ţinut seama de indicaţiile venite “de sus”, de la Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, prin Comisia Centrală a Patrimoniului Cultural Naţional şi Comisia Ştiinţifică Tehnico-Economică pentru Monumente de Cultură emite un aviz, datat 16 iulie 1984, în care, printre altele, se recomandă, la punctul 6, ca “Pentru clădirea monument istoric din str. 9 Mai nr. 75 (deci e, totuşi, nr. 75, n.n.) cunoscută sub denumirea de Biserica minoriţilor, dat fiind starea de conservare şi pierderea unor atribute datorate exploatării necorespunzătoare se dă acordul excluderii de pe Lista monumentelor de cultură din R. S. România în cazul demolării, aprobarea legală urmînd a fi specificată ca atare odată cu aprobarea generală a detaliului de sistematizare. Se recomandă, totuşi, datorită vechimii construcţiei şi poziţiei în cadrul centrului istoric, păstrarea în continuare a monumentului, în cazul acceptării de cultul ortodox a refolosirii monumentului consolidat şi reparat”11. Exista, deci, o cale de salvare. Interesant este că tov. Suzana Gâdea, preşedintele CSTE, împreună cu contrasemnatarii Teodor Iovănescu (referent CSTE) şi Gh. Sion (arhitect), fac referire la o posibilă preluare a clădirii minorite de către “cultul ortoodox”, deşi ea era, prin construcţie şi destinaţie, aparţinătoare “cultului catolic”. Probabil că a fost vorba iar de tactica “de ce să ne legăm la cap dacă nu ne doare”, iar răspunderea salvării, restaurării şi întreţinerii celei mai vechi mănăstiri încă pe atunci în picioare din Sibiu a fost pasată “cui o vrea”. Încâlcite căi avea (şi are) romano-catolicismul sibian când e vorba de propriul patrimoniu...
O a doua încercare de salvare, mai exact de a lăsa arheologii să îşi facă treaba aşa cum trebuie, o reflectă alt document, emis de directorul din acea perioadă, Nicolae Găitan şi destinat EPCFL Sibiu (demolatorii), emis la 13 mai 1987, şi semnat de aducere la cunoştinţă în 20 mai acelaşi an: “Prin prezenta Vă atenţionăm că în str. 9 Mai, nr. 75, există un monument istoric, datat în sec. XIII – XV. Întrucît zona se află în perimetrul de demolate, construcţia fiind deja afectată, Vă solicităm ca, potrivit Legii 63/1974 privind ocrotirea patrimo-niului cultural naţional, să opriţi temporar lucrările de demolare, pănă cînd specialişti ai C.P.C.N. Sibiu vor efectua documentaţia necesară. Vă amintim că, potrivit dispoziţiilr (sic!) în vigoare, distrugerea din rea intenţie sau neştiinţă constituie infracţiune penală şi se pedepseşte ca atare”. Dar nu te poţi pune cu sarcinile de plan care trebuie raportate la timp... Şi astfel Biserica Minoriţilor a ajuns un fel de mort în realitate, dar viu în documentele oficiale. Probabil că noua LMI va fi mai curată şi făcută mai „conform”.
