Deşi locuieşte, nu din Evul Mediu cum se încăpăţânează să repete neştiutorii cu negru-n suflete şi-n cerul gurii, ci de vreo două milenii pe aceste plaiuri, familia a dat ochii cu răspântia. Traversează vremuri înnorate, vremuri cu talazuri de suduieli, viscere scăpate din lesă, grohotiş de vorbe, restrişti fără seamăn şi cuvinte pline de pietriş. Nu mai e lăsată să fie cum o ştiam, firească, normală, alcătuită din Icoană, Mamă, Tată, Copii, Bunică, Bunic, poate chiar şi Străbunici în cazuri fericite.

 

Şi Dumnezeu e (iz)gonit, văd, de la căpătâiul ei. Familia a nimerit în dinastia urii. O armată de europeanoizi e gata să-ţi sară la beregată, dacă o mai vrei aşa. Numită "tradiţională", familia e asociată cu înapoierea, cu oamenii peşterilor, cu indivizi incapabili să vadă rostul sau măcar sensul familiei în care mama musai să aibă barbă şi păr pe piept în loc de sâni. Disputa invocă drepturi. Adică de ce să nu aibă şi anormalii dreptul lor. Cu toate că dreptul ăsta îl au de mult. Cam de pe vremea când banul a început să curgă, împopoţonând astfel de apucături. Ori banul ştiţi doar că e ochiul dracului, nu?

Mari desenatori de hărţi, Bruxelles-ul şi Washington-ul ne arată nouă calea cea dreaptă. Făclia menită să facă ţăndări bezna înapoiaţilor din peşteri e dreptul. De ce să se mai ascundă îndărătul perdelelor când pot să-şi exhibe pornirile în pieţe şi parcuri? Vor şi ei să-şi rezeme mustăţile, cu ţucălat, în sală la film, dă-o naibii de fereală. Ăsta-i motorul care le alimentează devierea. Deşi de ceilalţi s-au delimitat singuri, voit şi asumat, anormalii vor acum drepturi ca şi ... ceilalţi! Afurisitul popilor a devenit noua înjurătură. Scrâşnetele mârâite împotriva Credinţei suprimă logica, strivesc bunul simţ, mototolesc tot ce ne-au învăţat părinţii şi bunicii. Ce uită anormalii e că sunt, până şi ei, creaţia familiei formată din mamă şi tată. Inclusiv LGBT-iştii  cocoţaţi pe culmile tupeului şi pe neobrăzarea nerăbdării.

În povaţa şi învăţătura de minte  a unui Părinte care mi s-a căţărat în suflet ca o zorea pe prispa casei, ca un răsărit cu ciripit de mierle după o noapte cu tunete, aud vocea bunicilor. Le văd zâmbetele. Afurisiţi-l şi pentru asta, neghiobilor cu portavoce şi net!

Matematica poate funcţiona fără minus şi plus?

Ce-ar fi minus infinit fără plus infinit? Curentul electric, chimia sau fizica ce-ar mai fi fără  plusurile şi minusurile lor? Embrioni care au adus pe lume gândirea din care s-a născut civilizaţia.

Floarea cum ar mai înflori? Legumele cum ar mai rodi fără părinţi de sex diferit? Fructele cum ar mai veni pe lume? Cu ouăle de găină ce facem? Le înlocuim cu ălea pe care le produc chinezii în laborator din împerecheri de chimicale, în timp ce Încornoratul îşi răsfiră satisfăcut colecţia de rânjete?

Ursul cum ar mai sosi pe lume fără ursoaică? Dar lupul, căprioara, leul, elefantul, pinguinul sau hiena? Albinele, peştii, păsările şi tot regnul animal sunt dovada că Natura şi Viaţa nu pot funcţiona fără părinţi de sex opus. Sau pot? Au anormalii vreo formulă magică şi încă o ţin secretă? Că bani văd deja că au. Oare v-am spus că banul e ochiul dracului?

Că banii fac magie, nicidecum minuni, nu vă mai spun: măcar trei milioane şi ceva dintre noi sigur au aflat deja.