Tribuna
PNL
VIDEO: Îmbulzeală și oameni loviți la ieșirea de la judecată a lui Cristian Pomohaci. 5 octombrie, noul termen de judecată!
Laura BUCIU
17271 vizualizari
VIDEO: Îmbulzeală și oameni loviți la ieșirea de la judecată a lui Cristian Pomohaci. 5 octombrie, noul termen de judecată!
© Răzvan NEGRU

Marţi dimineaţa nimic nu prefigura scandalul izbucnit la ieşirea de la judecarea apelului fostului preot Cristian Pomohaci. Ceea ce nimeni nu înţelegea era îngăduinţa de a nu deranja maşina parcată pe loc interzis, pe zonă haşurată, cu care a ajuns Pomohaci la Mitropolie: CJ – 77 – DUH.

Aproximativ 200 de oameni au venit din mai multe judeţe din ţară şi s-au rugat pentru Cristian Pomohaci, ca el să se întoarcă la preoţie. Iar Pomohaci a ajuns la sediul Mitropoliei cu puţin înainte de ora 9. A intrat în birourile unde s-a judecat apelul şi nu a mai ieşit, deşi judecata a început la ora 11. În tot acest timp, oamenii au adunat semnături de susţinere şi s-au rugat. „Iisus Hristos a fost răstignit. Nu trebuie răstignit şi părintele Pomohaci. Ce s-a spus nu este adevărat. Părintele pe mine m-a făcut bine. Eu m-am dus la el cu cangrenă şi datorită lui acum sunt bine”, a spus Grigore, unul dintre susţinătorii lui Pomohaci, sosit din Maramureş, la Sibiu, pentru a fi parte din mulţimea de susţinători.

 

Judecata a început

 

Potrivit Regulamentului Autorităților Canonice Disciplinare și al Instanțelor de Judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, Mitropolitul Ardealului nu face parte din Consistoriul Mitropolitan, instanța bisericească de judecată pentru preoți, în apel sau recurs este alcătuită exclusiv din preoți de mir (un președinte și patru membri), care au aceeași slujire și responsabilitate cu cel judecat. Hotărârea judecătorilor Consistoriului Mitropolitan este supusă aprobării membrilor Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului, iar apoi, după aprobare, poate fi contestată cu recurs la Consistoriul Superior Bisericesc. Consistoriul Mitropolitan a înregistrat toate documentele de susținere a apelantului primite până în prezent.
Pentru a elimina orice suspiciune privitoare la obiectivitatea procedurii de judecată, ședința Consistoriului, chiar dacă nu este publică, este înregistrată audio și video. Cel audiat, conform apropiaților săi, este posibil să facă recurs la Consistoriul Superior Bisericesc.

În faţa Consistoriului, Cristian Pomohaci nu a adus martori, ci a cerut un nou termen pentru studierea dosarului.

 

„Iadul” dezlănţuit cu 15 minute înainte de ieşirea de la judecată

 

Ca la un semn, de parcă toţi au primit aceeaşi comandă, susţinătorii lui Cristian Pomohaci au plecat din curtea Mitropoliei şi s-au îndreptat spre clădirea de birouri, unde se desfăşura judecata. Din cauza maşinii care bloca oricum jumătate de trotuar, s-a creat o busculadă. Strada şi trotuarul au fost blocate. Unul dintre jandarmi a făcut apel la calm. „Vă rugăm să vă întoarceţi în curtea bisericii. Nu aveţi ce să faceţi aici. Şedinţa mai durează”, le-a spus.

Doar că oamenii nu au vrut neapărat să îl vadă pe fostul preot, ci să îîmpiedice jurnaliştii să se apropie de Pomohaci. „Să plece presa. Dacă pleacă presa, plecăm şi noi. Avem şi noi drepturi”, a spus unul dintre susţinători.

Pentru câteva secunde a părut că situaţia este detensionată, iar jandarmii încercau să elibereze strada. Atunci maşina parcată, neregulamentar, de la ora 9 a început să se îndrepte spre oameni. Una dintre ziariste s-a dus către un poliţist – comunitar sau de la IPJ, nici nu mai contează şi l-a atenţionat. „Vi se pare normal? Se urcă pe oameni!”. Replica, demnă de orice, mai puţin de un om care ar trebui să asigure ordinea: „Ce e normal în ţara asta, doamnă?”.

Acesta a fost momentul în care Pomohaci a ieşit din clădire şi în care susţinătorii fostului preot, acuzat că a racolat minori în scop sexual, au început să împartă pumni şi să se îmbrâncească. Au lovit în principal oamenii care aveau microfon, pe cei de la televiziuni, dar şi pe cei care aveau camere foto profesionale.

Mașina cu numărul CJ-77-DUH l-a preluat pe Cristian Pomohaci şi dusă a fost.

 

Nicio plângere la Poliţie, Jandarmeria în curs de anchetă

 

La Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu, până marţi seara, nu era depusă nicio plângere, iar o anchetă pentru loviri se face, potrivit legii, doar la plângerea prealabilă a victimei.

Reprezentanţii Jandarmeriei spun că sunt în curs de anchetă, pentru identificarea celor care, în mulţime, au împărţit pumni şi au lovit ziarişti.

 

Pomohaci, acuzat că a racolat minori în scop sexual

 

Cristian Pomohaci este acuzat că a racolat un minor în scopuri sexuale. El a fost exclus din biserică, în urma unei decizii a Consistoriului Eparhial din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba Iulia, decizia fiind executorie. Cu toate acestea, Cristian Pomohaci a venit, marţi, la Mitropolia Ardealului, îmbrăcat în haine ce păreau a fi preoţeşti.
În urma întâlnirii care a avut ca scop judecarea apelului, reprezentanţii Mitropoliei au decis să îi dea un nou termen lui Cristian Pomohaci, care vrea să se întoarcă la preoţie. Judecata se va relua în 5 octombrie.

  • În conformitate cu prevederile Regulamentului Autorităților Canonice Disciplinare și ale Instanțelor de Judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, astăzi, 19 septembrie 2017, la sediul Mitropoliei Ardealului, s-a întrunit Consistoriul Mitropolitan pentru judecarea apelului formulat de către domnul Cristian Dorin Pomohaci. Fostul preot s-a prezentat în fața membrilor Consistoriului Mitropolitan, solicitând, în scris, acordarea unui nou termen de judecată în vederea studierii dosarului de apel. Luând act de solicitarea apelantului și respectând dreptul la apărare al acestuia, Consistoriul Mitropolitan a acordat un nou termen de judecată, pentru ziua de 5 octombrie 2017”, explică reprezentanţii Consistoriului Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului într-un comunicat de presă.  

 

Anchetă şi la Parchet

 

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a preluat dosarul deschis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, în care Cristian Pomohaci este acuzat de infracţiuni de racolare de minori în scopuri sexuale. Sesizarea a fost făcută după ce în spaţiul public a apărut o înregistrare audio în care Cristian Pomohaci i-ar fi promis unui adolescent că îl va plăti dacă va întreţine relaţii sexuale cu el. Spre finalul înregistrării, cel care se presupune a fi preotul Pomohaci, îi spune băiatului că între ei doi a fost, de la bun început, "ceva special", amintindu-i cum s-au întâlnit.
Cristian Pomohaci a slujit la Parohia Moşuni din judeţul Mureş, care aparţine de Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia.

 

 

  

© Răzvan NEGRU
© Răzvan NEGRU
© Răzvan NEGRU
© Răzvan NEGRU
© Răzvan NEGRU
© Răzvan NEGRU
© Răzvan NEGRU
© Răzvan NEGRU







comentarii
10 comentarii

Nu stii despre ce vorbesti, mai bine lasa-i pe cei care cunosc situatia si stiu pentru ce-l sustin.
MARIA (pentru Delia Precup)
19.09.2017 15:08
da cinei sualmis asta care parcheaza unde nu e voie?io dat politia locala amenda?NU???????
ca orcine parcheaza acolo hop si amenda! primaria nu zice NIMIC?
parcati sibieni unde vreti si nu platiti nicio amenda!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
ARDEO
19.09.2017 16:13
Drept-credinciosii nu realizează motivul pentru care este sanctionat Pomohacs !! Ar trebui ca Mitropolia sa difuzeze materiale pentru adulti, spre edificare ? Desigur nu.Dar asta-i lasă pe enoriasi cu o nedumerire in plus. Este necesară temporizarea, amanarea ,deoarece provocatori dinainte pregatiti vor sa produca sminteală si dezbinare...
lucien bolyai
19.09.2017 16:49
Daca s-a ajuns la FLAGRANT inseamna ca Pomohacs era la a n-spea propunere de acest fel ! Jenanta inregistrare nu dezvaluie decat varful aisbergului derivei pomohaciene...
lucien bolyai
19.09.2017 16:57
Poate ca ,datorita lui Pomohacs, o sa apara in calendar ...dezlegare la sex cu baieti tineri !!!
19.09.2017 17:14
@lucien bolyai ce e ala "flagrant"?
Vasile V. Vasile
19.09.2017 21:14
FLAGRANT DE PROPUNERE,ciumete !
@v.v.v
20.09.2017 13:58
Vai bietu' de el cum a venit el asa imbracat si cu traista din popor, impresionant pana la lacrimi, ... Ar fi fost mult mai impresionant daca venea cu carul, nu cu ditamai " DUH-ul" de bolid --- era mai asortat cu tinuta, :) .... si cum sufera bietii enoriasi, pfuuu ce tragedie.
nu conteaza
20.09.2017 16:27
S-a demonstrat sau nu ca este vocea lui Pomohaci pe inregistrarea cu care este acuzat? Daca nu, avem o problema.
Mick
21.09.2017 00:22
Ce.atita.zapaceala!sutinatori.nu.cunosc.adevarul.sa.lase.forurile.sa.decida.nu.o.imbulzeala.de.necunoscatori.daca.nu.faci.foc.nu.iese.fum.daca.vreo.persoana.care.ii.ia.apararea.avea.vreun.copil.racolat.nu.mai.manifesta.pro.mai.judecati.cind.va.manifestati.opinile.
Nistor.Cristina
25.09.2017 10:14
Din aceeasi categorie
DC

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica