Între praznicul de joi, al Înălțării Domnului și Duminica Pogorârii Duhului Sfânt, Duminica aceasta face amintire de un Sinod Ecumenic, primul, desfășurat în 325 la Niceea. Sinod înseamnă adunare (împreună-adunare, mai corect), ecumenic fiind termenul prin care se definește  „întreaga lume locuită”, desigur la acel timp și de către creștini. Principala abatere pe care Părinții strânși la Niceea au dezbătut-o aparținea unui preot, Arie (cca. 250- 336)- de unde numele ereziei, arianism- care mărturisea că Iisus Hristos nu este Dumnezeu întrupat. De unde reieșea și că Maica Domnului nu este Născătoare de Dumnezeu (Theotokos). Redusese pe Hristos la un simplu lider harismatic, fără urmă de dumnezeire, un om excepțional dar doar om. Creatură. Împotriva acestei erezii s-au ridicat Părinți importanți ai Bisericii din vremea aceea, mai ales Sfântul Atanasie cel Mare- ucenic al Sfântului Antonie- care scrie magistral o lucrare despre întruparea Fiului lui Dumnezeu. Lui se adaugă alți Părinți (Grigorie de Nazianz, de exemplu) care constituiau, la acea vreme, pârgul de inteligență al Bisericii. Arianismul este condamnat, Arie depus din treaptă. Moare de o boală cumplită, menținându-și, în particular, frământata sa îndoială devenită erezie.

            De ce tocmai în Duminica aceasta pilda acestui sinod? Pentru a ne fi arătată modalitatea în care numai sub acoperirea Sfântului Duh inteligența umană se umple de înțelepciune și devine viață. Numai umbriți de Duh Sfânt Părinții Sinodului I Ecumenic- 318, consemnează documentele vremii, între ei pe Sfântul Spiridon al Trimitundei și Sfântul Nicolae- și autoritățile (sinodul fiind convocat de către Împăratul Constantin cel Mare) au voce unitară. Au capacitatea de a se opune unei neghiobii ridicate la rang de ideologie. În fapt despre aceasta este vorba în sinodalitatea hrănită prin Duhul Sfânt. Despre capacitatea Bisericii de a conjuga în permanență la prezent lucrarea Duhului Sfânt. De a găsi în Duhul Sfânt soluția legată de Adevăr. După cum Domnul Hristos le spune Ucenicilor Săi la vremea începutului Patimii Sale celei mântuitoare: „Sfințește-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul” (Ioan 17.17). Despre aceasta este vorba în Lecția Duminicii acesteia, despre modul în care numai rămânerea în sinodalitatea gândirii, în ascultare de Duhul Sfânt „face” Biserica. Arătându-ne cât de important este să trăim în adevărul credinței, fără nici un compromis părutei noastre păreri.

            Pe de altă parte trebui să reținem un alt verset, care dă o conotație nouă gândirii noastre despre prăznuire. Domnul Hristos spune în rugăciunea Sa: „Iar acum vin la Tine și acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei” (Ioan 17.13). Această bucurie deplină o căutăm prin asumarea comuniunii. Prin învățarea în Duhul Sfânt a adevărului, asumând Scriptura în numele Celui Care ne este Bucurie. Suntem ai Bisericii doar atâta timp cât trăim în lecția aceasta, a recepționării depline a frățietății ca adevăr. A frățietății ca lucrare a desăvârșirii în Har. Orice fel de lucrare personală, în Taina Bisericii, devine cu adevărat  a Bisericii atunci când stai în ascultare și crești în înțelegerea interioară a darurilor prin care se împlinește Biserica – locul siguranței duhovnicești. Și te faci bucurie celuilalt. Și odihnă bucuroasă lui Dumnezeu.

            Pentru aceasta Duminicii acesteia  i se acordă o astfel de atenție. Pentru a înțelege lucrarea prin care Duhul Sfânt împlinește lucrarea Fiului – dovedind încă o dată de ce anume avem nevoie de lucrarea Sfintei Treimi în întregul ei. Pentru întregirea noastră în lucrări. Pentru desăvârșirea vieții noastre întru Împărăție. O Împărăție pe care o primim vestită cu fiecare Liturghie, de departe cea mai amplă icoană a Pogorârii Duhului Sfânt și expresia cea mai înaltă a sinodalității. Ca formă de fapt a trăirii ortodoxe, creștine.

            Suntem încă pe cale spre momentul Pogorârii Duhului Sfânt ca punct de naștere al Bisericii. O Biserică vie, din care ne tragem seva propriei trăiri bisericești. Din care ne trăim trăirile. Orice rupere de Duhul Sfânt ne costă. În clipele grele ale momentului istoric de acum, al debusolatei noastre vieți, cred că devine important să trăim reașezarea noastră în Duhul Sfânt. Redescoperirea sinodalității unui Neam se poate înscrie în programul unui lider -inclusiv politic- de reconfigurare a cordialității sociale fără de care o Țară nu poate crește. Nu se poate împlini. Idealurile unui popor nu pot fi reduse doar la idealurile umane. Un om nu se poate reduce doar la omenescul din el, risipindu-i dumnezeirea în idealuri consumiste, ieftine, mediocre. Partea grea a vieții de acum aceasta este: asumarea provocării de a fi îndumnezeiți prin Har, prin împreună-lucrarea cu El. Riscul de a ne pierde omenia este dublat de falsa dumnezeire propus de societatea din jur. Inclusiv idolatrizarea libertăților fără sens în Dumnezeu. Taina Treimii în mijlocul nostru ca oameni, comunitate și persoane singulare, propune modelul Treimii ca model de viață: comuniune, iubire, comunicare. Împreună-lucrare. Fără această ordine dumnezeiască în viețile noastre trăim dezastrul mascat pe care-l simțim de-acum în fiecare por de existență. Atât suntem cât Duh Sfânt asumăm în înțelegerea Învierii și Înălțării Domnului.

            Arie a fost combătut dar arianismul lui, asemeni multor alte fantome, încă mai străbate omenia noastră. Încercarea de „omenizare forțată” a Mântuitorului Hristos e prezentă. Orice politruc cu ifose de om votat democratic își permite să mute data Paștelui, să ia peste picior Fecioria Maicii Domnului ori să agreeze modele politically correct în acord cu trendul ascendent al populismului ridicat la rang de infailibilitate. Arie are ucenicii săi. Gălăgioși și imaturi. Care chiar cred în necredința lor. Sinodalitatea rămâne forma de rezistență a Duhului Sfânt în Biserică și lume. Și lucrarea aceasta, împreună-lucrarea aceasta este răspunsul Tatălul la cererea Fiului Său, deoființime cu El: „Părinte Sfinte, păzește-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una, precum suntem și Noi” (Ioan 17. 11 b). Să fim așadar! Una cu Dumnezeul nostru în Treime Slăvit: Tată, Fiu și Duh Sfânt! Trăitori în una, sfântă, sobornicească (sinodală) și apostolică Biserică! Răspunsul lui Dumnezeu la disoluția lumii fără Dumnezeu!