Școala Naturii în Natură marchează Săptămâna Verde pentru Școlari și Ziua Pământului în Dumbrava Sibiului
SĂPTĂMÂNA VERDE PENTRU ȘCOLARI (22 – 27 aprilie) și ZIUA MONDIALĂ A PĂMÂNTULUI (22 aprilie 2024) vor fi marcate de Școala Naturii în Natură și partenerii săi pe măsura importanței evenimentelor în Parcul Natural Dumbrava Sibiului, plămânul verde al sibienilor, cu un program special de circa 4 ore în fiecare zi, începând de la ora 10:00.
”Prin acest program diversificat dorim să transmitem un mesaj întemeiat privind rolul generațiilor tinere pentru participarea lor la cunoașterea, protejarea și salvarea mediului nostru înconjurător, pentru ca planeta noastră Pământ, ajunsă în mare pericol, să fie locuibilă și de către cei ce vin după noi!”, a transmis Bunicul Iosif Derzsi, coordonatorul Școlii Naturii în Natură.
Partenerii celor două evenimente sunt Ocolul Silvic Sibiu, Școala Generală nr. 6 din Sibiu, Colegiul „Octavina Goga” din Sibiu și cotidianul Tribuna.
Personalul redus al Serviciul Județean Sibiu al Arhivelor Naționale s-a alăturat demersurilor tuturor colegilor din țară din cadrul Arhivelor Naționale...

Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Memorialul Închisoarea Pitești și Muzeul Național Brukenthal prezintă, în perioada 24 mai – 24...

Polițiștii Biroului Rutier Sibiu aun intervenit, miercuri dimienaţa, la un accident produs pe Calea Dumbrăvii.
În timp ce conducea o trotinetă...

Muzeul Județean Olt va găzdui începând din 15 mai expoziția "Capodopere. Arta din România, de la clasic la contemporan. Colecția...

În perioada 25-28 aprilie la Timișoara a avut loc etapa națională a Olimpiadei de limbi clasice, greacă veche și latină....

Aeroportul Internațional Sibiu este o piesă centrală în strategia de dezvoltare economică și turistică a județului Sibiu. Cu toate acestea,...