Tribuna
PNL
Românca împușcată mortal în Spania, multiplă campioană națională de volei cu CSȘ Sibiu!
Românca împușcată mortal în Spania, multiplă campioană națională de volei cu CSȘ Sibiu!
Maria Marian a evoluat vreme de 8 ani la Clubul Sportiv Școlar Sibiu, sub comanda prof. Dan Gheorghiță. Sora ei, în brațele căreia a murit, este și ea jucătoare de volei.

 

Maria Marian, românca de 29 de ani împușcată mortal în fața casei din Torre de Urzaiz, o suburbie a orașului Zaragoza, a evoluat, vreme de aproape 10 ani, în echipa de volei a profesorului Dan Gheorghiță, la Clubul Sportiv Școlar. Alături de Alexandra Ariton, Anca Bunea sau surorile Dancu, Maria a cucerit mai multe titluri naționale și alte câteva medalii la Campionatele Naționale de juniori înainte de a pleca împreună cu familia în Spania, unde s-a stabilit.
”Am auzit de tragedie. Nu îmi vine să cred! Maria era o voleibalistă foarte bună, din generația aceea care a adus atât de multe satisfacții clubului nostru, cu Ariton, surorile Dancu, cu Anca Bunea... Sora ei, care a fost cu ea în seara respectivă, a fost și ea la clubul nostru, iar după ultimele discuții pe care le-am avut trebuie să revină de la anul la CSȘ. Sunt șocat. Dumnezeu s-o odihnească!”, a declarat, în exclusivitate pentru Tribuna, prof. Dan Gheorghiță.
Reamintim că Maria Marian a fost executată în stil mafiot, în fața casei sale din Spania. Sibianca avea o relație cu un cetățean spaniol și locuia împreună cu sora și tatăl ei.
Potrivit publicației El Periodico de Aragon, Maria a coborât din maşină împreună cu sora ei, fiind împuşcată de doi bărbaţi care apoi s-au făcut nevăzuți. În mod uimitor, sora româncei - și ea o voleibalistă cunoscută în România, Sorina Marian - a reușit să scape fără nicio zgârietură, scrie stiridiaspora.ro. Incidentul s-a petrecut miercuri seara, în jurul orei 20:00, atunci când cele două ajuns acasă. Doi bărbaţi care o aşteptau pe femeie au deschis focul, apoi au fugit cu un autoturism de culoare roșie. Potrivit publicației citate, suspecţii ar putea avea legături cu traficul de droguri. Acesția nu au fost găsiţi deocamdată, dar felul în care românca a fost omorâtă indică o reglare de conturi.
 

Sursa foto: Facebook.

CITEȘTE și:

Sibiancă, executată în stil mafiot în fața casei sale din Zaragoza, Spania






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
DC

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica