Tribuna
PNL
Rectorul Oprean, premiat pentru cercetare
Rectorul Oprean, premiat pentru cercetare
*Contribuţiile în cercetare şi promovarea acesteia în mediul universitar sunt notivele care su astat la baza conferirii Diplomei de Excelenţă în cercetare rectorului Constantin Oprean. Diploma a venit de la Institutul Naţional de Cercetări Economice, instituţie care a acordat calitatea de cercetători asociaţi altor doi sibieni: Mihai Baltador şi Ioan Avrigean*
Prefectul Ilie Mitea, ÎPS Laurenţiu Streza, Marcel Rusu, preşedintele Tribunalului Sibiu, economişti şi cadre didactice din Universitatea "Lucian Blaga" şi din Ucraina au luat ieri parte la momentul festiv prilejuit de decernarea Diplomei de Excelenţă în cercetare rectorului ULBS, Constantin Oprean. Diploma i-a fost conferită de Institutul Naţional de Cercetări Economice, pentru contribuţiile remarcabile în cercetare şi pentru promovarea cercetării în mediul academic. "Deşi rectorul Oprean nu e economist prin formaţie, a avut întotdeauna deschidere faţă de noi, economiştii. Vreau să-i mulţumesc pentru tot ceea ce a făcut până acum", a spus ieri Mircea Ciumara, directorul general al Institutului.
După primirea diplomei, rectorul Oprean a apreciat că integrarea sa în familia economiştilor se datorează, probabil, şi activităţii în domeniul managementuluii universitar. De asemenea, Constantin Oprean a anunţat că realţiile de colaborare cu Institutul din Bucureşti vor fi dezvolatate, mai ales că la Sibiu se va crea un Institut de Cercetări Economice la Sibiu, în parteneriat cu structuri din Germani şi cu Instituul bucureştean.
În cadrul aceleiaşi festivităţi, conducerea Institutului Naţional de Cercetări Economice a acordat calitatea de cercetători asociaţi altor doi sibieni: Mihai Baltador, Centrului Regional de Formare Continuă pentru Administraţia Publică Locală Sibiu, şi Ioan Avrigean, director executiv adjunct Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sibiu.






comentarii
1 comentarii

Totul a fost cumparat din sponsorizarile unor doctoranzi "grasi". Oprean n-are nici o treaba cu Economia. Nu are nici cu Ingineria. El nu preda nimic, pentru ca nu merge la ore, dar in acte si in orar este profesor de administratie publica(!), iar doctorate conduce in domeniul Management! Cine se face ca stie de toate, nu stie NIMIC !!
Cel ce stie
04.08.2010 08:22
Din aceeasi categorie
DC

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica