A fost odată ca niciodată

Cine cunoaște Avrigul și cultura lui actuală o cunoaște pe Maria Grancea drept o distinsă bibliotecară și inimoasă muzeografă a efigiei avrigene. De curând a scris o carte, a plâns-râs o carte de povești minunate: Povești din Avrigul meu frumos (Avrig, RCV Publishing, 2016, 170 pg.).

Un poem în proză despre imaginarul avrigean, universal pe alocuri, cu o incredibilă suavitate de povestitor prin ochi de copil, copilăresc joc secund, în care Cap de Primăvară întâlnește Dragobetele, se sfințește în verb apa magică de Florii, aflăm povestea îngerului ce-și dorea un ou roșu în Joia Mare și a altor îngeri, ce-și doreau un brăduț de Crăciun, ne aflăm la o lungime de o clipă de istoria Avrigului, printre oameni și sfinți.

Poate că modul de a scrie ori modul de a face vii povestitorii este cel care încântă. Ca și poveștile în sine, un soi de istorie a locului scrisă de dragul copiilor avrigeni, care nu au voie să uite de unde vin. Observația fin istorică- sunt personaje uimitor luminate de dragostea autoarei, împletirea între real și fantastic, între lacrimă și dor de istorii personale fac din lucrarea Mariei Grancea una dintre cele mai frumoase alcătuiri de băsmuire din ultimii ani.

Pentru zilele de pace ori pentru împăcarea zilelor, astfel de lecturi devin fundamentale.

Autoarea ne mărturisește în final: „Poveștile mele sunt parte din satul Avrig construit frumos în gândul și în sufletul meu de bunici și străbunici. Ei au fost cei care mi-au spus povești ale locurilor și ale evenimentelor și tot ei mi-au dat imboldul de a le rotunji frumos și de a le trece prin filtrul imaginației mele, de a le crește” (p.158).

Sunt rotunjiri crescute din vremea în care bunicii încă mai știau povești și mai știau să povestească. Să nu ne pierdem duhul de buni-bunici, bucuria de a le spune copiilor povești și taine. Vă stăm alături cu picătura de carte!!

Părintele Constantin Necula