Tribuna
PNL
La aniversară
Paul Mocanu - 86
N. I. DOBRA
2173 vizualizari
Paul Mocanu - 86

Am scris despre actorul şi colaboratorul nostru Paul Mocanu în mai multe rânduri, în februarie, luna în care îşi sărbătoreşte ziua de naştere (7 II 1924). O fac şi acum, când împlineşte 86 de ani, cu bucuria de a-l întâlni sănătos, optimist, cu chef de viaţă. Cu riscul de a mă repeta, voi spune că este originar din Teleorman, comuna Viişoara, fiind botezat cu nume de pasăre exotică: Păun. A urmat şcoala primară la Aiud, Liceul Militar la Bucureşti şi, cu siguranţă, dată fiind prezenţa sa fizică impunătoare, ar fi făcut o strălucită carieră militară. N-a fost să fie, în schimb şi-a ales o profesiune pe cât de frumoasă, pe atât de grea: actoria. A absolvit Conservatorul ASTRA, iar în 1947 a intrat prin concurs la Teatrul Naţional din Bucureşti. În 1956 a venit la Sibiu, la tânărul teatru înfiinţat aici şi aici a rămas, devenind sibian autentic, implicat cu trup şi suflet în viaţa spirituală a oraşului. S-a dedicat profesiunii, dar s-a ocupat şi de pregătirea unor viitori actori în cadrul Şcolii Populare de Arte şi Meserii "Ilie Micu", a organizat şi a participat la recitaluri de poezie şi muzică - Paul Mocanu având şi o voce caldă - seri de romanţe etc. După pensionare, în 1984, departe de a se retrage în intimitatea biroului, a participat activ la numeroase acţiuni culturale, a publicat sute de articole în ziarul nostru, multe dintre fiind reunite între copertele a două volume: "Din culisele teatrului românesc" şi "Am dat mâna cu George Enescu". Autorul declara: "Am scris cele două cărţi de memorii cu gândul că aceia care le vor citi vor fi interesaţi de marile figuri ale teatrului românesc, de întâmplările din această lume a scenei (...). După Revoluţie, a compus "Marşul revoluţionarilor" şi un imn al Sibiului - Capitală Culturală Europeană, este membru de onoare al Asociaţiei "Răniţii Revoluţiei", a fost distins cu numeroase premii şi diplome.
O viaţă atât de plină, de intens trăită, nu poate fi sintetizată în câteva rânduri, Paul Mocanu fiind o personalitate plurivalentă: actor, trubadur, regizor, animator al vieţii artistice de amatori, poet, compozitor, memorialist, dar vrem să-i aducem şi pe această cale un omagiu, dorindu-i ani buni, cu sănătate şi noi satisfacţii!





comentarii
2 comentarii

Va ures multa sanatate si putere d-le PAUL MOCANU.
Ne-am cunoscut in 2003 la casa de cultura cand ati recitat o parte a unei poezii de ale mele din volumul "CAND NORI ACOPERA SENINUL". Eu v-am citit volumul "Din culisele teatrului romanesc", care mi l-ati oferit si as dori ca sa mai citesc din memoriile d-voastra. Va doresc mult mai mult peste 100 de ani.

P. Comsa
P. COMSA
06.02.2010 12:04
La ceas aniversar ma alturi si eu cu un gand bun, sanatate si sa ramaneti la fel de puternic asa cum v'am cunoscut........ de la una dintre fostele dvs.eleve din cadrul scolii de actorie careia i'ati insuflat spiritul actoricesc. Va multumesc si inca 20 de ani de viata va doresc.
Alina Nedela Vass
07.02.2010 21:14
Din aceeasi categorie
DC

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica