logo
La moartea unui Lord...
Pr. Constantin NECULA
190238 vizualizari
La moartea unui Lord...

Un Om. Dincolo de vocea care seducea un Om. Mereu atent la tine, cel de la televizor ori din stadion. Niciodată jignind. Nici la victorie și nici la înfrângere nu părea să fie altceva decât mesagerul bucuriei sportive. Te durea, îl durea și pe el. Dar menținea o voce-zâmbet pe care, iertată-mi fie aluzia, nu o mai aflu pe nicăieri. Poate dacă Radu Paraschivescu ar comenta live ori oamenii care ne vorbesc la per tu pe la canalele de sport ar încerca să tacă, să te lase să auzi rumoarea stadionului, să simți cum iarba e lovită de foșnetul balonului. Balon magic numai în vocile care-i simt mișcarea împărătească. Cristian Țopescu avea simțul acesta. Îl va fi învățat din tremurul cailor antrenați de tatăl său, magnificul Felix Țopescu. Din efortul Nadiei de a da cel mai lung zeceeee din istoria rostirii umane, care și azi, cu năduf, ne pune nodul în gât cât mărul. Plâns dinaintea ecranului, cu vocea lui Țopescu încercai să învii, să o iei de la capăt.  Oare câți puști ne-am apucat de fotbal pentru că speram într-o zi să comenteze sprintul ori plonjonul nostru? Câți nu suntem steliști  de la vocea lui? De câte ori nu vom fi gândit să-l punem antrenor Echipei Naționale simțind că e mai adevărat decât paiațele vândute ochilor noștri pe post de antrenori? I-am auzit comentariile, i-am urmărit zâmbetul stângaci când ne-am strâns mâinile pe stradă, în Sibiu, ori pe coridoarele TVR. Auzind că era bătrân, m-am temut că mi-a îmbătrânit copilăria. Dar nu, el, Cruyff al comentatorilor sportivi- și nu numai, mereu cu fruntea ridicată să pună, prin pasa lungă a vocii lui, pe cineva în valoare, dinamizând acțiunea. Nu, nu era spectacular, dar, după Rasunda și cuvintele sale despre dreptul la libertate al fotbaliștilor noștri, ne-a lipsit cumplit. M-am gândit la el în seara aceea de la Sevilla, când am ieșit pe stradă ca la o revoluție a demnității naționale de care, vai, intubații în finanțări și aroganții copii ai gazonului de astăzi nu mai fac amintire prin jocul lor. L-am văzut, urmărind pur și simplu, fotbal la margine de teren. În stalurile de lemn din stadionul Steagului Roșu, undeva, pe când Dobrin te făcea să plângi de emoția aurului din aerul fotbalului. L-am auzit vorbind despre lucruri pe care noi le vedeam prin el. Capitale, oameni, culturi intrau în casele noastre prin vocea și personalitatea lui. Cred că Sir Cristian Țopescu e lecția identității unei profesii, opusul țoapelor şi ţopilor care, vulgari în timbru și cultura comunicării, ne umplu cu zgomot clipele de relaxare de la un meci bun. Din respect pentru frumusețea prin care ne-a trecut prin suflete, asemeni unui Peter Pan, la Finala de la București a Hermanstadtului nostru merită să învățăm să cântăm You never walk alone...

            Sir Cristian Țopescu pleacă spre Cer. Ca un Înger care se întoarce Acasă. Echipa Națională ce s-a adunat de ceva vreme acolo avea nevoie de un Comentator. Fie-i Dumnezeu primitor. Mulțumim minunatule dascăl, mulțumim că ne-ai crescut frumos. Pe noi, golanii dintre blocurile comuniste, luminați de raza unei nădejdi auzindu-te...





comentarii
1 comentarii

Admirabil scris. E, poate, cea mai frumoasa evocare pe care am citit-o dupa plecarea maestrului Cristian Topescu. De altfel, in nota cu care părintele Necula ne-a obisnuit!
Eu
21.05.2018 23:25
Din aceeasi categorie
sevis

tdc sibiu

traistuta culturala

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
brukenthal
Licitatie publica

accentmedia