Tribuna
PNL
Iohannis: "Este imposibil ca, într-o ţară, toată lumea să facă 12 clase şi să ia şi Bacalaureatul"
Sorana MAIER
4959 vizualizari
Iohannis:
Primarul Sibiului spune că este greşit sistemul de învăţământ românesc, că ar trebui create posibilităţi pentru cei care vor şi pot să facă şcoală, să o facă, iar pentru ceilalţi ar trebui repus la punct sistemul de şcoli profesionale şi de ucenici, acum aproape inexistent. "Trebuie creată o filieră alternativă axată pe practică pentru a avea, într-un final, meseriaşi şi nu copii cu diplomă, care nu este bună nici măcar de pus pe perete", este de părere Klaus Iohannis.
Rezultatele de la Baca­laureat, examen pe care mulţi dintre elevi l-au picat nu este nicio noutate şi este rezultatul mai multor pro­bleme din sistemul educaţio­nal românesc, este de părere primarul Sibiului, Klaus Iohannis, care a comentat sistemul de învăţământ în conferinţa de presă.
"Este destul de greu să realizezi un învăţământ general obligatoriu de 12 ani cu diplomă de Bacalaureat. Au fost aproape total neglijate filierele practice, au fost desfiinţate şcolile de ucenici, au fost desfiinţate aproape complet, ca şi concept, şcolile profesionale, şi nu        s-a realizat ceea ce noi (n.r. Forumul Democrat al Germanilor din România) am solicitat de multă vreme - practica în producţie, aşa numitul sistem de pregătire dual. Este imposibil ca într-o ţară toată lumea să facă 12 clase şi să ia şi Bacalaureatul. Nu aşa este construit omul şi nu aşa trebuie construit un sistem de învăţământ", a spus Iohannis.
Primarul este de părere că apar două probleme foarte grave. În primul rând, tinerii care termină şcoala şi nu iau Bac-ul pierd foarte multe şanse. "Practic au pierdut atâţia ani în şcoală, nu au învăţat suficient pentru a trece Bac-ul şi nu au şanse bune într-o meserie. Sunt sute de mii de tineri cărora li se ia şansa la o viaţă profesională decentă. Cam jumătate din fiecare generaţie", a spus Klaus Iohannis.

Bani aruncaţi pe geam

În al doilea rând, pentru şcolarizarea acestor tineri se alocă resurse imense, şcoli, dascăli, logistică şi aşa mai departe, resurse care sunt aruncate pe geam, fiindcă dacă nu-şi ating scopul, adică tinerii nu sunt suficient de bine pregătiţi, nu iau Baca­laureatul, înseamnă că aceste resurse au fost pur şi simplu irosite, a explicat primarul Sibiului.
El este de părere că întregul sistem trebuie regândit, nu trebuie luate doar anumite măsuri, ci este nevoie de un sistem adaptat zilelor noastre şi pieţei de muncă.
"Trebuie reînfiinţate obliga­toriu şcolile de ucenici, sau profesionale, sau amândouă. Trebuie creată o filieră alternativă axată pe practică pentru a avea într-un final meseriaşi şi nu copii cu diplomă, care nu este bună nici măcar de pus pe perete, în aşa fel încât cei care pot să urmeze şi sunt capabili să urmeze o filieră teoretică să poată să o facă, să-şi ia Bac-ul, să meargă la Universitate, iar cei care nu pot, sau nu vor, să aibă şansa reală să înveţe o meserie şi din ea să trăiască", a mai spus Iohannis.
El a vorbit şi despre faptul că în România s-a ajuns de la o extremă la alta. A dat exemplul concret al Liceului Brukenthal, de profil teoretic, dar la care, pe vremea când era el elev, se făcea practică la uzina mecanică, după care s-a ajuns în cealaltă extremă în care toată lumea a vrut să îşi ia Bacalaureatul şi să meargă la facultate.
"Ceea ce este bine ca şi gândire, dar trebuie corelat cu posibilităţile fiecăruia şi cu nevoile societăţii. La ce ne ajută sute de mii de tineri care nu au niciun fel de pregătire şi care ajung, după 12 ani de şcoală, să fie muncitori necalificaţi sau zilieri?", a conchis Iohannis.
Înainte de a câştiga prima dată alegerile pentru Primăria Sibiu, în anul 2000, Klaus Iohannis a fost profesor de fizică la mai multe şcoli din Sibiu, între care şi Colegiul Brukenthal, apoi inspector şcolar general adjunct şi inspector şcolar general al Inspectoratului Şcolar Sibiu.


  "Suntem într-o gravă eroare şi am face bine, în această republică, s[ ne regândim sistemul de învăţământ", spune primarul Klaus Iohannis.




comentarii
17 comentarii

un sistem de invatamant care da diplome dar fara cunostinte a dat posibilitatea multor analfabeti sa ocupe functii importante.Este de fapt o continuare a practicii P.C.R. care creea locuri la facultati special pentru muncitori,iar absolventul nu mai era nici muncitor ca nu mai stia meserie dar nici inginer ca nu-l ajuta intelectul,iar marea majoritate a politicienilor de astazi provin din categoria respectiva mai ales ca dupa 90 diplomele s-au obtinut prin retele mafiote-securiste.Personal as propune o actiune de verificare a felului cum s-au obtinut diplome dupa 1990 si-atunci s-ar cunoaste dezastrul din invatamant si realitatea despre functionarii statului care au putut fi angajati in functie de spaga,relatii si apartenenta la un partid,criteriul de competenta profesionala fiind usor de indeplinit cu o diploma in spatele careia se afla un om care de-abia stie sa-si scrie numele.La Sibiu am intanlit intr-o asemenea situatie pe Racuciu de la O.C.P.I.(CARTEA FUNCIARA) care mi-a spus ca el nu stie sa rezolve o reclamatie el nefiind de meserie.Oameni de asemena factura cu cat ocupa o functie ma mare cu atat sunt mai periculosi
ben
18.07.2012 06:27
Măi ,,ben,, tu le ști pe toate măi puiule, și am observat că comentezi multe articole, sigur ești o amestecatură comunist-democratie, frustat care nu a reusit mai nimic
Guvernatorul Transilvaniei
18.07.2012 08:21
PAI CUM SA FACI CEVA PRACTIC ININVATAMIN DIN MOMENT CE FIECARE MINISTRU VINE CU O ALTA IDEE
EU NU INTELEG CE O TOT SCHIMBA AZI UNA MIINE ALTA DE S COPII AMETITI
CE SA MAI ZICEM NOI PARINTII
CA SI N ECONOMIE TREBUIE FACUT O STRATEGIE PE TERMEN,CEL PUTIN MEDIU,SI GATA
CUM SA VINE OAMENII DE AFACERI IN RO DACA TU SCHIMBI CODUL FISCAL SAU ETC DE LA O ZI LA ALTA
INTRADEVAR O BUNE IDEE DL PRIMAR
CA NU TREBUIE TOTI SA AVEM O DIPLOMA CA SA FIM SOMERI
O MESERIE BUNA ACU IN CRIZA E O ADEVARATA BRATARA DE AUR..... DACA SUNT 2 E MAI BINE CA TREBUIE SA NE ADAPTAM
SIB
18.07.2012 08:56
Ca intotdeauna, pragmatic si la obiect !
Bine ca mai exista si oameni intregi la cap !
Ema
18.07.2012 09:01
B.Utoru
18.07.2012 09:07
am citit undeva la angajari ca angajaza femeie de serviciu cu diploma de bacalaureat ce fara diploma nu va sti sa dea cu matura
sibian
18.07.2012 09:08
La aceste propuneri de bun simt,as mai adauga:reintroducerea uniformelor,a şcolilor de corecţie pt.numărul tot mai mare al derbedeilor care nu au nimic
Comenius
18.07.2012 09:51
Ar trebiu ca invatamantul primar sa fie de 5 ani, clasele 1-5, cel gimnazial sa cuprinda clasele 6-10, iar dupa aceea sa se introduca invatamantul de liceu cu admitere in clasele 11-13, si scoli profesionale sau meserii pe parcursul a 4 ani! Atunci probabil ca se vor obtine rezultatele dorite, iar separarea se va face vizibil inca de la 15-16 ani. Liceele sa fie doar de doua categorii: uman si real iar cei care termina la uman sa aiba sansa de admitere la o facultate cu profil general umanist iar ceilalti de la real la o facultate sau institutie care pregateste specialiti pe profil. Sistemul este foarte bine structurat in Germania, iar multi tineri au deja la 20 de ani o meserie buna in care pot face si mai tarziu alte trepte de calificare. Necazul e ca trebuie restructurat tot invatamantul si asta dureaza inca 5-6 ani!!!
siby
18.07.2012 10:12
Corect si la obiect.
SIBIAN
18.07.2012 10:16
Corect si felicitari. La fel si invatamantul superior este o mare problema a societatii romanesti, unde se consuma si mai multe resurse, fara rost, iar pregatirea este inferioara celei de la liceu si chiar negativa.
eu
18.07.2012 11:14
Asta se pricepe la toate, la fel ca si mine. Oare va avea aceeasi soarta?
Nicolae Ceausescu
18.07.2012 12:31
lae, daca tot te pricepi la toate, de ce nu esti tu salvatorul urbei?
...
18.07.2012 14:41
Daca dumneavoastra d-nule profesor Klaus Iohannis erati prim ministru, istoria Romaniei se schimba incepand in decembrie 2009
mircea a.
18.07.2012 16:08
Ceea ce omiteti voit domnule primar,este faptul ca nu amintiti deloc de "mentorii" desfintarii scolilor profesionale,adica de d-na Andronescu si de dl.Marga.
In Elvetia,80% dintre copii fac o scoala de meserie,iar apoi,daca pot si ii ajuta inteligenta merg mai departe,spre un liceu sau o facultate.
Marius Sibiu
18.07.2012 16:43
Ura! Am descoperit America! Dupa 22 de ani constatam -cu stupoare-ca invatamintul e la pamint! Desi a scos si "virfuri"-Eba,Roberta,Elena s.a.m.d.!Numai in Sibiu sunt prof.dr.cu nemiluita!Apropos!D-le Primar!In atitia ani nu va-ti luat doctoratul!?Eu zic sa va dati demisia!
s.a.s.
18.07.2012 21:57
guvernatorule! nume nu stiu daca ai,dar atitudine de sluga,sigur ca da.Cat despre ce stii, sa spuna altii,ca altfel daca spun eu zici ca am ceva cu tine.Imi inspiri mila cand vad c-ai trecut degeaba prin viata.Umbra mai faci?
ben
19.07.2012 03:09
Da, batrane, vad ca si tu stai langa ele, esti f.tare la gramatica...
@s.a.s.
22.07.2012 12:51
Din aceeasi categorie
DC

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica

ACCENT MEDIA