Să urci pe cei mai înalţi munţi poate părea, pentru unii, un lucru neimportant. Însă pentru alţii, să ajungi deasupra acoperişului Europei, Africii, Asiei, Americii sau al lumii este un vis ce caută să fie împlinit, fiind nevoie de forţă fizică şi mentală, de multă voinţă şi de o permanentă autodepăşire. Iată o treabă teoretic simplă, însă numărul mare al celor ce pier pe culmile unor vârfuri muntoase mai mici decât "cele mari" ne arată că, atunci când vine vorba de puterea naturii, nu mai e de joacă.
Provocarea de a urca pe cel mai înalt vârf al Europei a fost acceptată, recent, de doi sibieni. Partea interesantă este însă că cei doi nu sunt alpinişti sau montaniarzi de meserie, pentru că ambii sunt ingineri la Transelectrica ST Sibiu. Andrei Romanescu şi Mircea Baciu, pentru că de ei este vorba, au lăsat la înce­putul lui august munca de la birou pentru o aventură ce poate fi considerată de unii extremă. Aceea de a ajunge deasupra Europei, la 5.642 de metri altitudine. Pe Elbrus.
"Ne-am alipit unui grup de zece persoane. Cu noi doi am fost 12. Grupul s-a format pe carpati.org, un site al alpi­niştilor din România. Doar noi doi am fost din Sibiu, ceilalţi fiind din Deva, Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Constanţa", spune An­drei Romanescu, mărturisind că au luat decizia de a forma un grup în primul rând pentru a obţine mai uşor documen­tele de acces în Rusia, pro­blema drumului şi toate si­tuaţiile neprevăzute putând fi rezolvate mai uşor. Mai mult decât atât, costurile unei astfel de expediţii sunt cam cu 25 la sută mai mici în cazul gru­purilor, mărturiseşte Andrei Romanescu.

Pe Elbrus la
8 august

Aventura celor doi sibieni a început în 4 august şi s-a în­cheiat în 15 august, cei doi, alături de colegii lor din grup, cucerind Elbrusul pe 8 august. "Am făcut drumul până în tabăra de bază, în Poiana Azau, la 2.350 de metri. Din România până acolo sunt cam 2.500 de kilometri", spu­ne Andrei, precizând că unii dintre membrii expediţiei au mai urcat până acum şi pe Mont Blanc, cel mai înalt vârf din Europa de Vest (4.810 me­tri) sau în Munţii Tatra (2.655 metri). "Problema s-a pus de a vedea ce înseamnă o expediţie fără ghid, care este mai grea, pentru că un ghid montan îţi poate reduce riscul", mai spune Andrei, su­bliniind că una dintre cele mai dificile situaţii întâmpinate a fost comunicarea, pentru că ruşii, în marea lor majoritate nu vorbesc engleza. Limba nu a fost însă singura problemă cu care s-ar fi putut întâlni alpiniştii noştri, ci şi filtrele poliţiei din aproape fiecare localitate, de care, spre noro­cul lui, grupul de români a scăpat ca prin urechile acului. "Şansa noastră a venit de la primul ministru al Rusiei, care a declarat că va favoriza acce­sul mai uşor al turiştilor dato­rită Jocurilor Olimpice de iarnă de la începutul lui 2014, aşa că nu ne-a oprit nimeni pe teritoriul Rusiei."

De la Azau spre refugiul Priut şi înapoi

"După ce-am ajuns, a doua zi, la 10 dimineaţa, am început prima tură de aclimatizare urcând, pe jos, de la cota 2.350, la cota 3.900, aproape de refugiul Priut, de unde am revenit, după ora 21. În urmă­toarea zi, din tabăra de bază am urcat la cota 3.600, la Bu­toa­ie, o tabără superioară de unde se vedea foarte bine traseul spre vârful Elbrus", ne poartă Andrei cu el în expe­diţie, explicându-ne că Butoa­iele sunt de fapt ca ni`te vechi vagoane de tren de câte şase paturi fiecare, neîncălzite, iluminate electric câte 2-3 ore în fiecare seară. Şi pentru că aclimatizarea este esenţială atunci când vrei să cucereşti vârfuri înalte, în următoarea zi grupul de români a urcat până la cota 4.600, la Stâncile Pastukhov şi înapoi, într-o nouă tură de... aclimatizare.
De la Andrei mai aflăm că "Odată cu altitudinea, oxige­nul e din ce în ce mai rarefiat, iar corpul omenesc, dacă nu este aclimatizat, se apără injectând apă în creier (edem cerebral) sau în plămâni, cauzând edem pulmonar. În România este foarte greu să faci o aclimatizare, pentru că ne lipsesc vârfurile foarte înalte. Vârful Moldoveanu are doar 2.544 de metri. Proble­mele pot apărea în funcţie de fiecare organism. Eu am simţit de pe la cota 3.000", recu­noaşte Andrei, subliniind că acolo sus, pe munte, în mijlo­cul zăpezii nu a simţit teamă. Totuşi...împrejurările i-au stâr­nit puţin îngrijorarea.
"Pe timpul turei ne-am în­tâlnit cu doi români. Unul din­tre ei a urcat pe vârf, celălalt a coborât din cauza lipsei de aclimatizare. De la ei am aflat date privind starea vremii pentru următoarele zile şi am înţeles că doar în ziua urmă­toare am fi avut vreme bună, starea ei urmând să se strice pentru câteva zile. Pentru că ghizii montani ruşi ne-au confirmat toate acestea, şi pentru că toţi făcusem câte două ture de aclimatizare, am decis să urcăm", mai spune Andrei, precizând că ghizii montani spun că este nevoie de 2-4 zile de aclimatizare pe Elbrus.
Decizia de a face urcarea finală a fost cea care i-a stârnit sibianului nostru îngrijorarea, pentru că "am avut doar două zile de aclimatizare. Ştiu sigur că în 2012 un grup de sibieni a vrut să urce pe Elbrus şi nu au urcat, posibil din cauza lipsei de aclimatizare."

Până în vârf

"Am plecat la 4 dimineaţa în 8 august şi am ajuns pe vârf după ora 11. Acolo am stat maxim 15 minute şi am reu`it s[ vedem tot Caucazul. Am avut un sentiment de bucurie. Priveliştea e foarte frumoasă. Am fost foarte bucuroşi că am ajuns aşa departe fără ghizi montani, dar cu respectarea strict[ a indicaţiilor date de ghizii profesionişti, am reuşit prin propriile puteri fără niciun ajutor", ne destăinuie Andrei sentimentul avut, recu­nos­când că altitudinea i-a afectat pe toţi, efectele ei simţindu-se puternic din şaua vârfului, la 5.300 metri. Mai mult decât atât, odată ajunşi în vârf, cei doi sibieni au arborat pe Elbrus steagul Transelectrica. "Expediţia a fost sponsorizată parţial de către Transelectrica, motiv pentru care ne-am bucurat să arborăm steagul Transelectrica pe Vârful Elbrus".
Andrei are 31 de ani, iar colegul său, Mircea are peste 40 de ani, mintea lor realistă, de ingineri fiind probabil, cea care i-a ajutat să gândească fiecare pas la rece, nelă­sându-i să renunţe, în ciuda efortului urcuşului şi a aerului rarefiat. Şi cum nicio astfel de experienţă nu se lasă fără învăţăminte..."În primul rând am conştientizat importanţa unui program de aclimatizare, indiferent de pregătirea fizică. E nevoie de antrenament fizic şi mental. Psihic trebuie să fii foarte tare şi trebuie să fii conştient tot timpul de propriile puteri", mai spune Andrei, destăinuindu-ne că pentru el cel mai dificil a fost între 5.300 şi 5.600 de metri altitudine. "Datorită lipsei de oxigen nu puteam merge mai mult de 15-20 de paşi, fără a mă opri preţ de câteva secunde pentru a-mi recăpăta suflul", pentru că pe Elbrus se urcă fără oxigen.

Între splendid şi nu prea frumos

Aşa cum există părţi bune şi părţi mai puţin bune în orice, Andrei a avut câte puţin din amândouă. "Priveliştea de pe vârf e splendidă, însă în tabăra de bază, de la Butoaie, sunt gunoaie". Şi aceasta nu e tot, pentru că Andrei, care îşi doreşte acum să ajungă pe un alt vârf cuprins în Seven Summits (cele mai înalte vâr­furi de pe toate continentele), are şi câteva recomandări pentru temerarii ce vor să "bifeze" vârful Elbrus. "Vârful ar trebui să fie făcut ca obiectiv, însă sunt munţi mult mai frumoşi în alte regiuni ale Europei. Totodată, recomand ca tura finală să fie făcută de la Stâncile Pastukhov, ci nu de la Butoaie, pentru că este foarte greu fizic, de asemenea e bine să fii însoţit de un ghid montan."