Ceea ce te uimeşte la Adriana Stănilă, dincolo de reputaţia incontestabilă pe care şi-a câştigat-o în oftalmologie, este optimismul. Precizia şi calmul cu care priveşte totul. Nu se plânge nici că nu există fonduri, nici că nu există dotări sau condiţii. Tot ceea ce este în jurul ei ia o formă potrivită, pentru toate are un plan, iar multe dintre proiecte deja le-a pus la punct: acum se apropie de final renovarea Clinicii de oftalmologie din Spital, despre care spune că era aproape o ruină, a fost primul medic care şi-a dotat cabinetul printr-un proiect cu fonduri europene, iar în acest moment, se pregăteşte să semneze contractul pentru un nou proiect european, care îi va aduce aparatură performantă, inexistentă în apropierea Sibiului. Operaţiile pe care le face sunt identice cu cele pe care le-a urmărit la medici reputaţi din SUA şi îşi doreşte ca, până în toamnă, să funcţioneze la Sibiu o grădiniţă şi o clasă I-IV la Sibiu pentru copiii nevăzători pentru ca aceştia să nu mai fie nevoiţi ca, la şase ani, să plece departe de părinţi, în internate, la distanţă mare de Sibiu.
În special în domeniul medical se vorbeşte foarte mult despre lipsuri, despre probleme. Care este situaţia Secţiei de oftalmologie?

Adriana Stănilă: Dacă ştii să te organizezi, poti să faci treabă. Noi ne-am dotat aici pe cont propriu, am renovat acest pod care era "locuinţă de porumbei" şi unde acum am amenajat un spaţiu pentru rezidenţi, pentru studenţi,aici se fac prezentări de cazuri. Am renovat etajul, am făcut un bloc operator performant, la standarde europene, cu circuitele necesare, am renovat şi parterul, unde avem şi saloane pentru pacienţi, fiecare salon cu grup sanitar sau, unde nu s-a putut, am făcut un grup sanitar pentru două saloane. Mai avem de renovat demisolul, unde este bucătăria şi unde o să amenajăm un cabinet medical până se încheie lucrările la Policlinică. În acest moment este şi Policlinica în renovare, este şi Secţia în renovare şi vrem să amenajăm un cabinet în demisol, unde să se mute un cabinet şi să putem să lucrăm mai bine.

Din punct de vedere al aparaturii, ce vă lipseşte?

A.S.: Ne lipsesc multe. Pe linie chirurgicală este în regulă. Putem să facem orice din chirurgia polului anterior, respectiv, chirurgia cataractei, glaucomului. Pentru polul posterior încă nu putem să rezolvăm, dar într-un viitor apropiat, cred eu, vom instrui din generaţia nouă de medici, care să stăpânească bine acest domeniu. Chirurgia polului posterior este o chirurgie mai dificilă, trebuie foarte multă răbdare şi foarte multă stăpânire.

Există probleme cu lipsa de personal sau cu numărul de paturi din Spital?

A.S.: Avem suficient personal, iar în ceea ce priveşte numărul de paturi, nu ne cramponăm de acest lucru.
Nu număr de paturi ne trebuie nouă ca profesionişti, ne trebuie performanţă, ne trebuie dotare, şi atunci pacientul nu va sta în pat. Eu am operat săptămâna aceasta 18 - 20 de cataracte şi au rămas de pe o zi pe alta patru sau cinci pacienţi, pentru că sunt din alte localităţi. Operăm atât de performant cataracta, cu anestezie cu picături doar, nu mai facem nicio injecţie, inciziile sunt de 2 milimetri, deci pacientul este recuperat anatomic şi funcţional, când ne ajută Dumnezeu, şi ne ajută destul de des, încât poate să plece acasă, poate să-şi conducă maşina.
Aceasta este medicina modernă şi de calitate: ai tot ce-ţi trebuie, bolnavul vine, îi rezolvi problema şi se duce acasă, nu stă să zacă prin paturi trei zile înainte, ca să-i culegi două analize. Pacienţii noştri vin cu analizele făcute, dacă sunt apţi de operaţie şi totul este în regulă, astăzi se internează, mâine dimineaţă se operează, în aceeaşi zi pleacă acasă şi a doua zi vin la control.

De unde sunt pacienţii dumneavoastră?

A.S.: Sunt mulţi care vin din toată ţara.

Vin pentru dumneavoastră?

A.S.: Nu pot să spun că vin pentru mine, dar vin la mine...

Aţi tratat şi străini?

A.S.: Nu mulţi, dar am avut chiar de curând un pacient din America, sau români care sunt temporar plecaţi prin Italia.

Aţi obţinut şi un proiect cu finanţare din fonduri europene pentru cabinetul dumneavoastră.

A.S.: A fost un program amplu de achiziţionare, totul este foarte strict monitorizat, dar dacă faci lucrurile bine, nu este nicio problemă. Acum am un nou proiect care este aprobat şi urmează să semnăm contractul de finanţare. Proiectul al doilea este în continuarea primului pentru că nu poţi, printr-un singur proiect să accesezi fonduri foarte mari pentru dotări. Vom achiziţiona un computer tomograf in coerenţa optică, o metodă foarte modernă şi foarte uzuală şi noninvazivă de depistare şi de urmărire a afecţiunilor polului posterior, dar care are şi un modul pentru polul anterior, este vorba şi despre un aparat de cross linking, care se foloseşte într-o afecţiune a corneei, este o metodă nechirurgicală, de îngroşare a colagenului din corneee, dar şi un aparat de măsurare a presiunii intraoculare şi după aceea cred că avem cam tot ce ne trebuie la cabinet.

Mai există aparatură de acest gen în Sibiu?

A.S.: Terapie laser se face în mai multe cabinete, dar cu cât mai multe, cu atât mai bine pentru că astfel pacienţii nu mai sunt obligaţi să facă drumuri la Bucureşti, să îşi crească costul operaţiei cu deplasări, transport, în plus sunt oameni cu probleme, greu deplasabili.
Avem nevoie de dotări pentru că este foarte neplăcut pentru tine ca medic să ajungi în situaţia să îi spui pacientului ce are şi ce ar trebui să facă şi la un moment dat să te împiedici de o explorare şi să îi spui că trebuie să meargă la Bucureşti sau Cluj şi apoi să vină înapoi ca să vedem ce trebuie să facem în continuare. Sunt paşi pe care nu poţi să-i faci după ureche, sunt paşi pentru care trebuie să avem documentaţia şi să ştim de ce facem şi cum facem. Este bine să avem tot ceea ce ne trebuie.
De când m-am făcut oftalmolog îmi doresc să am un cabinet bine dotat... este bine ca măcar acum, la sfârşit de carieră, să reuşesc

Aveţi şi activitate în domeniul universitar, sunteţi prodecan al Facultăţii de Medicină, vă place această latură?

A.S.: Îmi plac studenţii şi eu lucrez foarte bine cu ei, am căpătat acum şi experienţă în activitatea organizatorică de prodecan şi îmi place, facem în fiecare an şi un congres internaţional.

Vă place ceea ce faceţi?

A.S.: Da, îmi place. Trebuie să ai foarte multă răbdare, fiecare pacient crede că el este cel mai bolnav. Să lucrezi cu oamenii este greu, dar să lucrezi cu oamenii bolnavi este şi mai greu.

Întotdeaua aţi vrut să vă faceţi medic?

A.S.: Da. În familia noastră au fost foarte mulţi doctori. În liceu eu am cochetat mai mult cu partea tehnică, fizică, matematică, dar în familia mea cam toţi au fost doctori, un unchi de-al meu, apoi tata şi noi, toate surorile, am făcut medicină. Oftalmologia mi s-a spus că mi se potriveşte, de către cei din jur. Poate mi s-ar fi potrivit şi ceva mai spectaculos, poate obstetică, poate o chirurgie plastică, dar este foarte spectaculoasă şi oftalmologia.
La începutul carierei am făcut medicină de familie timp de trei ani şi mi-a plăcut foarte mult.

În ce constă activitatea dumneavoastră la Clubul Lyons Brukenthal?

A.S.: De curând am demarat un proiect - sper că nu se poticneşte - să organizăm la Sibiu o grădiniţă şi o clasă I-IV pentru nevăzători, pentru că altfel, aceşti copii trebuie, pe la şase şapte ani, să plece prin internate iar părinţii nu pot să se deplaseze cu ei. Copiii aceştia care nu văd sunt lipiţi de familie, vă daţi seama ce înseamnă pentru un copil care s-a născut fără vedere, sau care a rămas fără vedere, să-l iei din familie şi să-l arunci într-un internat, la şase şapte ani... Avem vreo 12 copii care se încadrează între grupa 6 - 10 ani şi sper ca din toamnă să poată începe acest program. Ne-a ajutat foarte mult Consiliul Judeţean, domnul Martin Bottesch a fost foarte marşant şi cred că dacă nu ne ajuta nu putea pune la punct nici secţia, care era un pericol public, cădea tavanul, era insalubră, trebuia să ne mutăm.
În ceea ce priveşte acest proiect pentru şcolarizarea copiilor nevăzători, nu ştiu dacă nu ar fi posibil să accesăm şi un proiect cu fonduri europene, ca să îl putem dota. Avem şi voluntari care se implică, avem o elevă, Larisa, care învaţă la Colegiul Gheorghe Lazăr, mai avem o nevăzătoare care termină Psihologie la Cluj care vine tot voluntar să-i înveţe.
Aceşti copii trebuie ducaţi. Nu poţi să-i laşi să trăiască în beznă. Am avut un copil pe care l-am operat înainte de 90, o cataractă congenitală, şi pe care părinţii o ţineau într-un ţarc, pentru că nu vedea nimic, iar după operaţie a putut să se descurce singură.

Cum reuşiţi să le faceţi pe toate?

A.S.: Am şi foarte mulţi oameni care mă ajută, familia este înţelegătoare, am colegi şi colege, un colectiv foarte bun, avem mulţi rezidenţi în instrucţie. Reuşim.



casetă:
Adriana Stănilă s-a născut în judeţul Sibiu, în 6 mai 1950 în satul Săsăuş. A urmat Facultatea de Medicină Generală din Bucureşti şi a obţinut titlul de doctor în medicină în anul 1997.
În anul 2000 a fost nominalizată membru al “Professional Women’s Advisory Board” de către American Biographical Institute, din 2005 este profesor universitar, este medic şef - Secţia Clinică Oftalmologie şi îndrumă activitatea profesională şi ştiinţifică a medicilor stagiari, rezidenti şi specialişti tineri şi lucrează la cabinetul privat Centrul Medical Dr. Stănilă.
În 2007 i s-a conferit calitatea de conducator de doctorat, în medicină, în 2006 a fost acceptată pentru apariţia biografiei în Who’s Who Medical în România şi în 2008 în Enciclopedia Personalităţilor din România.
În 2009 a înfiinţat şi conduce Centrul de Cercetare Ştiinţifică a Suprafeţei Oculare, Universitatea Lucian Blaga, Sibiu.
Are mai multe cărţi şi lucrări publicate în domeniu, a participat la mai multe instruiri în străinătate, la conferinţe, congrese.
Este membru al Societăţii Române de Oftalmologie, al Societăţii Germane de Oftalmologie, al Societăţii Europene de Lentile de Contact şi preşedinte al Societăţii Române de Lentile de Contact şi membru al Societăţii Americane de Cataractă şi Chirurgie Refractivă.