Mda. Că nu-i nimeni în stare să tragă de urechi ori barem de pierciuni motocicliştii care şi-au cotonogit numerele dincolo de limita vizibilităţii ca să poată goni nestingheriţi pe unde-i taie capul, am priceput. Prea-s iuţi. Plus că de sub căştile ălea nu ştii niciodată cine scoate capul ori cu cine ai de-a face. Şi - în cârdăşie cu camerele video de prin oraş - pânde în benzinării încă nu s-a gândit nimeni să facă. 
De taximetriştii parcaţi cu toată nesimţirea care i-a consacrat pe spaţiile rezervate bicicliştilor am toot vorbit. Nici cu ăştia n-a încercat nimeni nici măcar un armistiţiu, darmite vreo răfuială. Ceilalţi şoferi, netaximetriştii, ocupă şi ei care cum pot: ba locuri pentru persoanele cu mai puţin noroc în viaţă, ba zebre, ba trotuare, că deh: nu sunt parcări şi undeva trebuie să poată şi ei trage pe dreapta. Îngăduitoare, potera închide ochii cu precizie de chirurg bronzat, tocmai întors din concediu. Probabil că e nevoie ca şi potera să vie din concediu şi poate că într-o zi va băga de seamă că - ce să vezi? - nici pietonii nu par să priceapă că strada nu-i a lor. Chiar nu-i. Şi că traversarea degeaba-i făcută în fugă, dacă nu-i făcută când şi unde-i cazul. Că nu e nu zi, nu e nici măcar oră, să nu zăreşti tot soiul de neghiobi traversând Şaguna la doi paşi de pasajul înadins făcut. 
Unde s-or fi grăbind toţi aceşti descreieraţi? Că-i vezi apoi stând la poveşti şi trăgând din ţigară, pe cealaltă parte a străzii, şi nu par deloc genul pe care să-i aştepte copii acasă ori afaceri flămânzite toate. Îi recomandă sacoşa de rafie cu cap viu de găină, geaca de Obor, apucătura devenită obicei  şi - de cele mai multe ori - accşientul. 
Oare de văzut, pe sub streaşina chipiului, nici pe ăştia nu-i vede nimeni?