Tribuna
PNL
Daniel Rosalim a plecat să le cânte îngerilor. Camelia Cosma Stoiță: "Pentru mine a fost cel mai bun coleg! Foarte talentat și un om deosebit!"
Andra MARINESCU
57365 vizualizari
Daniel Rosalim a plecat să le cânte îngerilor. Camelia Cosma Stoiță:
Daniel Rosalim, solist al Ansamblului Folcloric Profesionist "Cindrelul-Junii Sibiului" s-a stins din viață la doar 40 de ani, pierzând lupta cu o boală incurabilă. Născut în Șura Mare, interpretul a avut ultima apariție publică în primăvară, la Festivalul ”Lucreția Ciobanu”.


Folclorul românesc este mai sărac de vineri. Daniel Rosalim sau Dani, așa cum îi spuneau cei dragi, a mers să cânte pentru îngeri.
Artistul s-a născut pe 29 ianuarie 1978 și era cunoscut ca interpret al cântecului popular sibian din Mărginime. A absolvit Facultatea de Drept a Universității "Lucian Blaga" Sibiu și Școala Populară de Arte din Sibiu, clasa Canto Popular, fiind angajat al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale "Cindrelul - Junii" Sibiu din anul 2008.
A mai cântat în corul de la Orlat, "Călușerul", iar apoi în Ansamblul "Jidvei" România.
"Cânt cu drag peste mări și țări, în lumea întreagă, pentru că în cântecele mele se regăsește toată dragostea mea pentru folclorul românesc", spunea Daniel Rosalim.


"Pentru mine a fost cel mai bun coleg!"


Colegii de scenă din Sibiu spun despre Daniel Rosalim că a fost cel mai bun om din câți au cunoscut. "Pentru mine a fost cel mai bun coleg. A fost foarte talentat și un om deosebit. Eu nu cred că este cineva care să poată spune ceva rău despre el", spune Camelia Cosma Stoiță. Artista mărturisește că îl vizita des pe Daniel Rosalim și că interpretul o primea cu bucurie de fiecare dată. "Eu l-am tot vizitat. Și la spital, și acasă. Mă primea cu bucurie. Se zvonise că nu vrea să primească pe nimeni, pentru că era foarte transformat. Eu nu am văzut un om mai schimbat de boală decât el. Ca la Dani, eu nu am văzut o suferință pe chipul cuiva. Dar era foarte optimist. Ultima oară l-am vizitat acum două săptămâni, la spital, la Secția de Hematologie. Vorbea foarte clar și spunea că face exerciții cu picioarele, cu mâinile, să își refacă masa musculară. Era foarte slab", povestește artista.
Din luna aprilie, Daniel Rosalim nu a mai cântat în fața publicului. "Știu că la o nuntă i s-a făcut rău, s-a internat cu dureri de spate inițial, dar s-a descoperit o boală gravă și de acolo a început totul... Totul, în ultima jumătate de an. Sfârșitul a venit joi spre vineri noaptea, la ora 2. Eu îi scrisesem un mesaj miercuri. De obicei, îmi răspundea imediat, dar acum nu a zis nimic. Așa că joi am sunat pe cineva la spital și mi-a spus că este internat acolo", spune artista.
Daniel Rosalim avea un fiu în clasa a treia.
Momentul său de debut oficial în cariera muzicală l-a reprezentat participarea la concursul “Moştenitorii – Tezaur Folcloric”, realizat de Televiziunea Română. Spunea că acel moment a fost de bun augur şi că, de atunci, uşile folclorului i-au fost deschise.
"Cu sufletele îndoliate, ne luăm rămas bun de la prietenul și colegul nostru. Vom păstra veșnic amintirea blândeții, veseliei și talentului său. Cântecele sale ne vor mângâia mereu sufletele", spune Silvia Macrea, manager CJCPCT "Cindrelul - Junii" Sibiu.
Din repertoriul lui Daniel Rosalim fac parte albumele "Mândro, pentru ochii tăi" și "Dragostea și dorul". Artistul a realizat turnee și a participat la festivaluri în Germania, Austria, Serbia, Italia, Spania, SUA și Franța.

Slujba de înmormântare a lui Daniel Rosalim a avut loc duminică, la Șura Mare, localitatea natală, colegii de la Ansamblul Folcloric Profesionist “Cindrelul – Junii” Sibiului cântându-i pentru ultima oarã artistului pe care l-au condus pe ultimul drum.






comentarii
2 comentarii

Dumnezeu sa te odihneasca in pace . Prea tânăr , însă boala nu tine cont din păcate
Andrei
19.10.2018 13:19
Dumnezeu să-i facă parte de odihnă și familiei condoleanțe
Maria
19.10.2018 18:20
Din aceeasi categorie
DC

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica