Bine că n-a avut şi spectacolul lui Tudor Gheorghe soarta  reprezentaţiilor anulate ale lui Dan Puric sau Demis Roussos. Vineri, în faţa unei săli pline, la Casa de Cultură a Sindicatelor, Tudor Gheorghe ne-a luat puţin la plimbare. Prin timp şi prin ţară. Prin ungherele uitate ale muzicii lăutăreşti autentice şi ale cântecului popular izbăvit de "îmbunătăţiri" instrumentale şi mesaje de largă inspiraţie manelistă. Preţ de două ceasuri am dat o raită printr-o lume veche, din care picurau stropi de frumos firesc, de simplitate ce poate fi oricând profundă. Asta era: simplitatea. Tocmai ce fusese dată-n vileag, scoasă pentru două ore de după perdeaua colorată obositor, vârâtă în urechile, în minţile şi-n sufletele spectatorilor veniţi la o întâlnire cu frumosul. Cei care-l apreciază pe Tudor Gheorghe n-au nevoie de descrieri ale felului în care recită, cântă, simte, nici ale timbrului inconfundabil al vocii sale. Au nevoie însă de câte o astfel de întâlnire vie, un fel de duş rece pe o zăpuşeală ce-ţi toropeşte simţirile. Nu vreau să vorbesc în numele celorlalţi spectatori, dar, judecând după reacţiile din sală, aş îndrăzni să spun că întâlnirea de vineri cu tămăduitoarele cântece populare şi lăutăreşti transmise în stilul unic al lui Tudor Gheorghe a făcut puţină lumină în întunericul de zi cu zi, prin care ne-am obişnuit şi - mai grav - ne place să orbecăim. Când spunem că a făcut lumină nu ne gândim neapărat la atragerea atenţiei asupra falsurilor ce inundă piaţa muzicală, ci la starea aceea de bine nevinovat, mirosind a iarbă crudă, a rouă de dimineaţă, ţiuind de cântecul greierilor; la starea aia de bine pe care ţi-o dau lucrurile mărunte, pe care le redescoperi uimit şi pe care le credeai ferecate cu zeci de lacăte. N-are rost să comparăm mesajul simplu, curat, al unui cântec popular vechi, cu "filosofiile" de viaţă cântate azi de tot felul de interpreţi ce se pun în postura feciorului risipitor, care colindă cârciumile, odăile mândruţelor şi toacă banii tăticului care munceşte ca prostul. În paranteză fie spus, aceste din urmă pilde lălăite, un fel de manele sub acoperire, stârnesc admiraţia multor consumatori de produse modificate genetic, de orice fel, de la cântece la ardei turceşti. Ceea ce s-a întâmplat vineri în sala de spectacol, adică vorbele şi cântecele împărtăşite, nu sunt lucruri ieşite din comun, nu sunt lucrări supraomeneşti, ci doar o exprimare firească a unor lucruri fireşti, într-o manieră - cum altfel? - firească. Dar, cum cele ce se-nvârt în jurul nostru şi-au pierdut de-a lungul timpului din naturaleţe, iar trăirile simple trebuie complicate, împopoţonate pentru a corespunde drasticelor standarde ale tembelizării, orice zvâcnire ce te trimite pe tărâmuri nealterate e o sărbătoare. Iar ziua de vineri a fost, într-adevăr, o sărbătoare. Un fel de Buna Vestire a frumosului, niţel întârziată.