Aşa cum scrie Emil Sigerus în "Cronica oraşului Sibiu", în 2 aprilie 1712, impăratul Carol al II-lea a acordat oraşului un privilegiu pentru construirea unei fabrici de bere care va fi pusă în funcţiune în 3 ianuarie 1717, undeva lângă râul Cibin. În 1889, prin fuziunea Fabricii de bere a lui Frideric Jikeli cu fosta fabrică de băuturi spirtoase a lui Thomas Binder, a luat fiinţă Fabrica de bere "Drei Eichen" (Trei stejari). În 1948, fabrica a fost naţionalizată, devenind Fabrica de beuturi spirtoase "Berea Sibiului", cu sediul pe str. Stalingrad nr. 1, actuala str. Bâlea. La acea vreme, capacitatea de producţie a fabricii era de 9.240 hl. Era o băutură bună, obţinută doar din apă, drojdie, malţ şi hamei, fără altfel de ingrediente. Toate bune şi la locul lor, mai ales că, în 2004, devenind societate pe acţiuni (Mişu Angelescu având 90% din acestea) s-a demarat un program de modernizare: achiziţionare de utilaje noi, construirea unui hotel, patru stele, cu 89 de camere, şase apartamente, trei săli de conferinţe, baruri, terase de vară etc. Atunci, SC Bere Trei Stejari SA avea 160 de angajaţi şi un rulaj de peste 20 de milioane lei. Numai că, investiţia începută n-a fost finalizată, angajaţi mai erau, în 2010, doar 40, iar cifra de afaceri a scăzut la doar 4,3 milioane lei. (De)căderea a adus, fireşte, datorii, care creşteau an de an, astfel că, acum, fabrica a fost scoasă la mezat, intrând în insolvenţă, cu creanţe ce se apropie de 300 milioane lei, între cei care aşteaptă să-şi recupereze banii fiind BCR, Finanţele Publice, Direcţia Fiscală a Primăriei şi Mişu Angelescu, însuşi acţionarul principal (!?)
Iată cum, în loc să fie sărbătorită, bătrâna fabrică sibiană, una dintre cele mai vechi din ţară, i se cântă prohodul.
Comentariile şi concluziile vă aparţin.