Da, există în documente oficiale, dar nu şi în realitate. Vorbim de monumente istorice ce par a avea o existenţă asemănătoare cu steaua lui Mihai Eminescu. Biserica Minoriţilor, de mult timp demolată, e poate cel mai cunoscut exemplu din Sibiu, dar i se pot alătura şi câteva case, răspândite odinioară prin satele judeţului Sibiu, case dispărute şi ele.
Ai putea crede că, dacă un monument istoric există în documente, el există şi în fapt. Totuşi, lucrurile nu stau întotdeauna ca-n scripte şi unele monumente, ce apar bine-mersi în documente emise de Ministerul Culturii, nu mai există.

Biserica Minoriţilor sau maidan şi blocuri

“181 SB-II-m-B-12020 Fosta biserică a minoriţilor municipiul SIBIU Str. 9 Mai 75 sec. XVII, transf. 1926” Aşa apare fosta Biserică a mi­noriţilor în Lista Monumen­telor Istorice din România, publicată la finele anului 2010. Şi acum traducerea: conform documentului ofi­cial, în Sibiu, pe str. 9 Mai, la nr. 75 se află fosta Biserică a minoriţilor, un monument is­toric de importanţă regio­nală, construit în secolul al XVII-lea şi transformat în 1926. Cu o astfel de expli­caţie, un turist avid de arhi­tec­tură veche ar pleca ime­diat pe strada 9 mai ca să vadă cum arată biserica ce fusese odinioară a minori­ţilor. La faţa locului, surpriză! Ar da de un maidan  şi de blocuri. În dreptul bisericii minoriţilor nu s-a aşezat atributul “fosta” pentru că ea nu mai aparţine călugărilor minoriţi, ci pentru că ea nu mai există. Şi nu de ieri de azi, ar răspunde un locuitor cu state vechi al burgului, ci de câteva decenii. Mai precis din 1987: atunci a fost demolat monumentul istoric.
Povestea Bisericii minori­ţilor de la Sibiu începe prin secolul al XIII-lea, când lă­caşul de cult a fost ridicat de călugări romano-catolici din ordinul Fraţilor Minori Con­ven­tuali. Atestarea docu­men­tară datează din 13 iulie 1300, când, Petru, episcopul Transilvaniei, autentifică testamentul Elisabetei, văduva greavului Herbord din Vinţul de Jos, care face donaţii în bani (mărci) unor mănăstiri din Alba-Iulia, Vinţ, Cârţa, Sighişoara şi Sibiu. În acest context, din Sibiu sunt pomenite mănăstirea domi­nicană, situată la intrarea în oraş dinspre Guşteriţa, şi cea a minoriţilor.
Mai trebuie spus că dată fiind aşezarea ei în zona Porţii Elisabeta, biserica era fortificată, putând avea şi funcţie de apărare. Aşa că nici nu e de mirare că edifi­ciul a fost deteriorat în timpul atacurilor armatei turce din anul 1438. După plecarea călugărilor minoriţi din Sibiu, biserica şi-a pierdut rolul de lăcaş de cult; aşa se face că aici a funcţionat în secolul al XVIII-lea prima manufactură de mătase din Sibiu şi că mai apoi a fost transformată în locuinţă. În 1987, povestea Bisericii Minoriţilor a ajuns la final: a fost demolată.

O casă, două, trei sau niciuna

Cazul Bisericii Minoriţilor din municipiul Sibiu nu e sin­gular pe Lista Monumen­telor Istorice. Tot acolo apare menţionată o casă situată în Miercurea Sibiului, Piaţa Republicii nr. 218. Are codul Sb-II-m-B-12466 (deci e tot monument de importanţă zonală) şi a  fost demolată în vara anului 2010.
Iar case vechi, demolate de ani, dar încă "în picioare" în actele statului, mai sunt. “Am identificat în teren şi alte monumente istorice demo­late în sate din judeţul Sibiu. În declaraţii, proprietarii sus­ţin că imobilele s-ar fi demo­lat în 2006, de exemplu, dar noi avem fotografii din 2009 cu casele în picioare. În astfel de cazuri, noi  sesizăm Poliţia monumentelor, pen­tru că aceasta este proce­dura, şi ei încep cercetările. Abia apoi poţi să sancţionezi. Răul e făcut însă, monu­men­tul e demolat, nu mai ai cum să îl recuperezi. Chiar în aceste zile am primit dosarul de declasare din statutul de monument istoric a imobi­lului din Miercurea Sibiului - Piaţa Republicii”, spune Călin Trufaşiu, director executiv Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional a Judeţului Sibiu.
Cum de apar astfel de mo­numente, demult demolate, în Lista Monumentelor Isto­rice? O explicaţie ar ţine de procedurile greoaie, iar alta e dată de un mic subterfugiu de care cei care protejează patrimoniul se agaţă. Dacă un imobil sau în cazul nostru – terenul pe care acesta a existat – este în continuare monument istoric, atunci zona e protejată pentru că, dacă e să ne luăm după li- tera legii, nu se pot face inter­venţii majore în perimetrul monumentului istoric. Iar cum aceste foste monu­men­te au adeseori drept vecini tot monumente istorice sau clădiri ce ar putea avea acest statut, se asigură protecţie pentru clădirile învecinate. Cel puţin în acte, căci în fapt lucrurile nu stau întotdeauna aşa. Iar dacă e să exempli­ficăm cu un caz celebru, a­tunci cel mai bun ar fi cel al Morii vechi de pe şoseaua Alba Iulia. E drept că în momentul demolării ei nu era (încă) monument istoric, dar procedurile de clasare fuseseră începute, ceea ce înseamnă că, pe o perioadă limitată, moara a beneficiat de protecţie la fel ca orice monument istoric. Toate as­tea nu au oprit buldozerele, iar ultima moară veche a Sibiului şi stema ei, vechea stemă a Sibiului, datată 1775, duse au fost în anul 2008.

* În 2004, pe Lista monumentelor istorice dispărute apăreau cinci imobile din judeţul Sibiu:  trei case de lemn din Răşinari, toate datate în secolul al XIX-lea, şi bisericile fortificate din Valea Lungă şi Giacăş.