Tribuna
PNL
Markovic s-a Ka(i)rat
Cosmin PRIŞCĂ
2285 vizualizari
Markovic s-a Ka(i)rat
Fundaşul Gazului Metan a ajuns la o înţelegere cu gruparea din Kazahstan.
Zarko Markovic a părăsit echipa Gaz Metan, după 5 ani în care a evoluat în tricoul alb-negru. Fundaşul sârb a semnat, ieri, cu echipa FC Kairat din Kazahstan, după ce intrase în ultimele 6 luni de contract cu gruparea medieşeană. Clubul Gaz Metan va încasa 100.000 euro din transferul lui Zarko Markovic.
Cristian Dulca, antrenorul Gazului Metan, este de părere ca principalul motiv pentru care fundaşul sârb a ales echipa FC Kairat a fost tentaţia de a evolua la o formaţie mai puternică şi potentă financiar. "Mă bucur pentru el, pentru că a fost un jucător care şi-a făcut datoria pe deplin în cei 5 ani, la Mediaş. Am pierdut un fotbalist important, însă factorul motivaţional a dispărut, astfel că şi-a dorit să ajungă într-un campionat poate mai puternic, o echipă la care să câştige mai mult decât la Gaz Metan. Îi doresc succes. Când pleacă un jucător important normal că este o pierdere pentru echipă, însă vom încerca să găsim soluţii, să vedem ce transferuri vom face în vacanţa de iarnă. Sper să îşi revină şi Trtovac şi să intre în programul normal de pregătire", a afirmat Dulca.
"Vine timpul când trebuie să schimbi ceva, e şi normal. Pe de o parte, mă bucur, dar îmi pe de alta îmi pare rău că plec de aici. Am fost aici 5 ani şi jumătate. Împlinesc 27 de ani şi cred că venise timpul să fac pasul la o echipă din străinătate financiar mai puternică decăt Gaz Metan", a spus Zarko Markovic.




comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
DC

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica