Tribuna
PNL
Lufthansa sprijină FITS 2017 cu două curse suplimentare München -Sibiu
Andra MARINESCU
3080 vizualizari
Lufthansa sprijină FITS 2017 cu două curse suplimentare München -Sibiu
Organizatorii Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu anunță un nou partener important pentru ediția a XXIV-a, care în acest an se desfășoară în perioada 9 – 18 iunie. Este vorba de Lufthansa, care sprijină festivalul cu două curse adiționale, suplimentând cu 336 de locuri cursele München -Sibiu.

 

Astfel, în 10 și 18 iunie, compania pune la dispoziția călătorilor două zboruri adiționale către și de la Sibiu, oferind mai multe alternative turiștilor din întreaga lume, care ajung în oraşul de pe Cibin în perioada desfășurării evenimentului. În decursul celor zece zile de festival, compania Lufthansa va opera 46 de curse, oferind aproape 4.000 de locuri spre/din Sibiu.

"Mulţumesc companiei Lufthansa pentru promptitudinea, dialogul și deschiderea pe care aceasta le-a manifestat, dar și pentru sprijinul acordat în desfășurarea în bune condiții a ediției din acest an a festivalului", a spus Constantin Chiriac, preşedintele FITS şi directorul TNRS.






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
DC

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica