Drum bun ai până la Topârcea, mai bun decât te–ai aştepta, aşa că de la Ocna Sibiului până în satul ascuns de dealuri distanţa–i prea scurtă, mai ales dacă vrei să–ţi iei răgazul de a te bucura de peisaj. Puţini sunt însă cei care străbat acest drum, aşa că pe cei 10 kilometri ce leagă oraşul de sat nu am întâlnit nici măcar o maşină. E drept că şi cât timp ne–am învârtit prin sat tot o maşină am văzut trecând. Da, Topârcea e unul din satele uitate ale Sibiului, dacă e să te iei după numărul de locuitori (vreo 200), după autobuzul care vine în sat o dată pe săptămână (vinerea), după şcoala în care nu mai învaţă nimeni şi după uşa închisă a bisericii. Şi totuşi, ar avea Topârcea ce să ofere: de la biserica de secol XVIII sau XVII la multă linişte, la plimbări pe urmele Lucreţiei Ciobanu şi ale părintelui Teofil Părăian la poveşti despre Boul înstruţat şi despre uriaşii de altădată.
„E sat aproape părăsit Topârcea: populaţia e puţină, multe case sunt lăsate în paragină, iar oamenii sunt bătrâni”... aşa a sunat primul „contact” recent cu Topârcea. Ei bine, când ajungi acolo îţi dai seama ca lucrurile nu mai stau ca în urmă cu zece ani. Da, mai sunt în Topârcea doar vreo 200 de suflete, da, populaţia e bătrână, dar lucrurile în sat s-au mişcat şi vezi grădini cultivate, şi vezi că numărul caselor renovate îl depăşeşte pe cel al caselor lăsate în paragină. Mai pe scurt, vezi că satul de secol XIV are speranţe de viaţă şi în  secolul al XXI-lea.
În anul 1309 este atestată aşezarea, atunci pomenindu-se în documente oficiale de „Plebanus Paulus de Kapaka”, adică de preotul Paul de Kapaka, implicat şi el în procesul preoţilor din districtul bisericesc Sebeş cu episcopul catolic din Alba Iulia. În documente din secolele următoare, satul este pomenit sub denumirile Chapurka, Schapercha, villa Schaparcha, Schapysdorff, Czapporcza, Teppertse, Toportsa, Toporska, Toportsa etc. Că aşezarea de la Topârcea e mai veche decât atestarea documentară e un fapt dovedit: cercetările arheologice au descoperit urme de locuire din Neolitic, din epoca veche a fierului, din perioada romană. Punctul nostru de interes este însă Biserica „Buna Vestire”, monument istoric inclus în Campania „Salvează-ţi trecutul! Salvează monumentul!”.

Pictura exterioară? Doar câteva rămăşiţe

Pe un deal, în mijlocul cimitirului e aşezată Biserica Buna Vestire a topârcenilor. O siluetă albă-gri, o construcţie din cărămidă şi piatră mai mare decât te-ai aştepta  într-un sat cu 200 de suflete. Dar să nu uităm că în însemnări din secolul trecut se consemnează faptul că Topârcea avea 2504 suflete.
Să revenim la zilele noastre, pe cât te uimeşte satul cu uliţele-i largi, pe atât te uimeşti şi biserica prin dimensiunile sale: 26 metri lungime, aproape 10 metri lăţime şi un turn înalt de 23 metri. Pe de altă parte, pe cât e de vizibil faptul că tencuiala exterioară a bisericii a fost refăcută, tot atât de repede „îţi sar în ochii” crăpăturile ce brăzdează pereţii laterali şi cele care despart fundaţia de zidurile laterale, în dreptul altarului. Asta e ceea ce se vede în exterior şi se pare că problemele par să vină din interiorul lăcaşului: „Iconostasul construit din zid este de dată mult mai recentă şi are o greutate de circa opt tone, fiind construit direct pe pardoseala de scândură, fără fundament, având o constituţie şubredă”, se arată în volumul „Topârcea - repere monografice”, semnat de arhimandrit Teofil Părăian, Ioan Salomiu-Delatopârcea şi Gabriel Chelaru Tomiroşca, p. 39.
Mult deteriorate sunt şi cele şase picturi vizibile încă pe turn, aşa că noi am putut distinge doar un singur registru biblic - cel al Bunei Vestiri, restul imaginilor fiind prea şterse. Scene biblice par să fi fost odinioară zugrăvite şi pe pereţii laterali ai bisericii, acum însă totul e acoperit cu amestec de ciment şi var.
Şi printre picturi pierdute, există o excepţie: în privarul de la baza turnului se află o pictură originală în frescă reprezentând „Scoaterea lui Adam din Iad cu tot neamul lui”. Starea de conservarea lucrării e nesperat de bună, dar, din păcate, o crăpătură ce străbate fresca a fost grosolan acoperită cu ciment. Potrivit monografiei menţionate, turnul bisericii rezervă şi alte surprize celor care au norocul să urce în el: la cel de-al doilea nivel se află picturi în frescă, un mic altar şi o inscripţie cu chirilice, precum şi mecanismul ceasului adus de la Viena, în 1910, de Vasile Greavu, fiu al satului. Rugina însă a năpădit demult ceasul, aşa că la Biserica din Topârcea timpul s-a oprit în loc.
Atât. În biserică nu poţi să intri pentru că uşa e încuiată şi pentru că preotul paroh ţi-a spus clar, la telefon: „Nu puteţi vedea biserica; eu nu locuiesc în sat. Doar duminica e deschisă”. Te mulţumeşti aşadar să reproduci lucruri despre care au scris alţii: ”Pictura reprezintă stilul ortodox autentic; s-a păstrat cea originală pe trei cupole interioare (...) Dintre bunurile importante ale bisericii amintim: 12 icoane pictate în ulei pe lemn, 3 cruci cu Mântuitorul  răstignit, epitaful cu punerea în mormânt datând de la 1849, câteva cărţi cu litere bătrâneşti tipărite cu peste o sută de ani în urmă şi epitaful din paraclis. De o excepţională valoare documentară sunt circularele bisericeşti şi şcolare ale Mitropolitului Andrei Şaguna, precum şi un registru cu manuscrise chirilice pe anii 1829-1851” („Topârcea - repere monografice”, p. 38)
Ce se mai poate vedea la Biserica din Topârcea? Trunchiul noduros al unui copac care a fost plantat în anul 1919 de părintele paroh Nicolae Isac (1846-1932), supranumit „Vlădica” sau „Popa în cioareci”

Biserică de la 1600?

Cele mai multe date despre Biserica „Buna Vestire” din Topârcea se regăsesc în lucrarea "Topârcea - repere monografice", unde îi sunt dedicate trei pagini. Ca surse de documentare s-au folosit mai multe documente şi mărturii. În primul rând, sunt informaţiile extrase din scrisoarea din 1956 a preotului R. Roşca, preot care menţionează că data exactă a construirii edificiului nu este cunoscută şi că este vehiculată perioada 1600-1700. ”Se crede că datează de prin anii 1600-1700. Acest monument a suferit mai multe reparaţii, din care unele scrise pe turnul bisericii şi anume anii 1843, 1902, 1926. Se crede că înainte de a se construi această biserică, ar fi existat o alta de lemn” (p. 37.)
Autorii studiului monografic mai menţionează că un izvor scris despre zidirea acestui locaş ar fi „Calendarul bunului creştin” apărut în  1935, unde 1762 este indicat ca an al construcţiei. „Totuşi şi arhitectura ei, asemănătoare cu Biserica Brâncoveanu din Ocna Sibiului... ne îndreptăţeşte a crede că este cu mult mai veche, părere ce este împărtăşită şi de unii cunoscători ai artei bisericeşti.” (p. 38)
Mult mai puţine discuţii stârneşte perioada edificării turnului. Studiile arată că acesta ar fi fost construit ulterior bisericii, iar de ajutor în acest sens este o pisanie din turn: aici „ se află urmele unui mic paraclis cu un altar pictat în frescă şi o inscripţie sau pisanie pe care scrie cu litere chirilice următoarele: «Cu ajutoriu Sf. Troiţi am izvodit acest paraclisariu de părintele popa Adam Lupea împreună cu preoteasa sa Maria şi cu blagoslovenia a Măriei Sale Domnului Nicolae Botoviciu şi cine va sluji va fi dator a pomeni pe eresul Adam şi pe eriţa Maria. Petru Zugravu Topârcea. Nicolae Zugravu Luduş. 1785»”.

Sat de weekend

200 de suflete mai locuiesc în Topârcea, în permanenţă. Ceilalţi sunt locuitori de weekend, adică sibieni sau fii ai satului care vin aici la sfârşit de săptămână. Altfel spus, Topârcea îşi câştigă încet-încet statutul de sat de weekend şi te convingi de asta când vezi că multe case „s-au pus pe picioare”, că lumea zugrăveşte şi vopseşte, că pune în vânzare gospodării. „Acum vreo 10 ani, când am fost aici, era un sat dărăpănat, acum parcă şi-a mai revenit. Se vede că sunt case întreţinute”, spunea colegul meu în timp ce ţăcănea mereu cu degetul pe butonul declanşator al aparatului de fotografiat.
La orele amiezii nu-i nici ţipenie de om  pe uliţele satului: la vreo 33 grade Celsius, lumea a lăsat treburile deoparte şi s-a tras la umbră în casă. Noroc că tot mai sunt curioşi şi uite că la o poartă apare o femeie. O cheamă Maria Aurelia Bârsan, are 75 de ani şi casa ei e şi aici în Topârcea, şi la Sibiu. „Nu suntem de aici, dar am cumpărat casa asta şi venim tot mereu. Stăm de lunea până sâmbăta, apoi mergem la Sibiu”, povesteşte femeia şi te pofteşte degrabă într-o curte îngrijită şi plină de flori. Îngrijită e şi casa: casă veche din lemn, aşa cum îţi dai seama dacă priveşti cu atenţie bârnele groase ce ies din zidărie. „Are casa peste o sută de ani; vai cum arăta când am cumpărat-o!” La fel ca familia Bârsan au procedat şi alţii, aşa că vreo 5-6 dintre vecini locuiesc în Topârcea tot numai câteva zile pe săptămână. Dar merită să vină aici, pentru liniştea din sat, pentru grădinile în care trebăluiesc... Dumneavoastră puteţi veni şi pentru Biserica „Buna Vestire”, şi pentru Lucreţia Ciobanu, şi pentru părintele Teofil Părăian, şi pentru amintirea boului cu „sunziene” care colinda odinioară uliţele satului pe 24 iunie.