Tribuna
PNL
Începe Târgul Naţional de Carte şi Revistă Religioasă
Dumitru CHISELIŢĂ
1334 vizualizari

Începând de joi ºi pânã duminicã, la Biblioteca Judeþeanã "ASTRA", va avea loc ediþia a XV-a a Târgului  Naþional de Carte ºi Revistã Religioasã, manifestare importantã pentru mediul cultural sibian ºi nu numai. Vor fi prezente edituri de profil din întreaga þarã, iar programul acestei ediþii jubiliare va fi unul special.
"Pe parcursul celor patru zile ale târgului, pe lângã lansãrile de carte specifice unui târg de carte, vor avea loc o serie de manifestãri culturale care întregesc oferta culturalã scrisã: un recital coral ºi unul de poezie, dezbateri cu diverse personalitãþi pe teme culturale de actualitate, întâlniri cu scriitorii ºi editorii cãrþilor prezentate, vizionare de film documentar ºi tombolã cu premii oferite de organizatori ºi editurile participante", informeazã organizatorii
Evenimentul se va desfãºura în perioada 5-8 noiembrie, în Corpul B al Bibliotecii Judeþene ASTRA, programul de vizitare fiind între orele 10 ºi 20. Intrarea este liberã.
Târgul Naþional de Carte ºi Revistã Religioasã este organizat de Asociaþia "Scriptus" Sibiu, cu sprijinul Mitropoliei Ardealului ºi al Bibliotecii Judeþene ASTRA, acþiunea fiind cofinanþatã de Consiliul Judeþean Sibiu, Consiliul Local Sibiu ºi Primãria Municipiului Sibiu.
Deschiderea oficialã a târgului va aveal loc joi, 5 noiembrie la ora 13. 

 






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
DC

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica

ACCENT MEDIA