Astăzi comunitatea academică din oraşul de pe Cibin este mult mai săracă şi mult mai tristă. După plecarea Profesorului Gh. Pavelescu iată că, în această toamnă târzie, ne părăseşte încă unul dintre fiii săi dăruiţi – profesorul, compozitorul, dirijorul şi folcloristul Nicolae Suciu.
Mărginean sută la sută (s-a născut în Poiana, la 15 august 1933), Nicolae Suciu şi-a desăvârşit studiile liceale la Şcoala pedagogică din Sibiu, unde a fost elevul strălucit al compozitorilor Gh. Şoima şi Ilie Micu, apoi la Conservatorul Gh. Dima din Cluj, pe care îl încheie în 1972 cu disertaţia Unele caractere ale folclorului muzical vocal şi instrumental cu caracter de dans din Mărginimea Sibiului.
Activitatea profesională o desfăşoară, începând cu anul şcolar 1952/1953, ca profesor de muzică în mai multe localităţi din judeţul Sibiu (Topârcea, Racoviţa, Cristian, Slimnic, Sibiu), unde înfiinţează, peste tot, formaţii corale. Obţine rezultate remarcabile în calitate de dirijor al Corului bărbătesc din Alămor, al Reuniunii Române de Cântări din Sălişte şi al Corului Catedralei Mitropolitane din Sibiu. Paralel culege şi prelucrează pentru cor, fanfară sau orchestră sute de cântece şi jocuri populare pe care le publică în volumele colective Câte doruri sunt pe lume (Braşov, 1969) şi Mureş, Mureş, apă lină (Deva, 1969) sau în cele personale 33 Colinde (Sibiu, 2000), Coruri (Sibiu, 2004), Pe Târnave-n sus şi-n jos (în colaborare cu I. Cioc, Sibiu, 2007) şi Izvoarele Mărginimii, vol. I (Sibiu, 2008).
Activitatea de creaţie şi prelucrare a folclorului, definitorie pentru portretul muzicianului Nicolae Suciu, este ilustrată de prelucrări precum: Pe izvor, pe izvoraş (cor mixt şi fluiere), Balada miresei (pentru cor, solo vioară şi orchestră simfonică), Aseară vântu bătea sau muzica pentru cor la opereta folclorică Peţitoarea de N. Petruţiu.
Prezenţa activă în cadrul Cenaclului compozitorilor sibieni şi în fruntea unor instituţii precum Casa Creaţiei Populare a Judeţului Sibiu (al cărei apropiat colaborator a rămas până astăzi) şi Şcoala Populară de Artă Sibiu (1975-1985), Nicolae Suciu a contribuit, vreme de peste cinci decenii, la cunoaşterea, promovarea şi valorificarea creaţiei populare locale. De altfel, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul-Junii” Sibiu este editorul tuturor volumelor realizate de Nicolae Suciu. Un nume de muzician care se confundă, realmente, cu principalele momente care au traversat cultura sibiană în ultima jumătate de veac, un nume greu de evitat atunci când încerci să aşterni pe hârtie secvenţe din istoria învăţământului sau a culturii din această parte a Transilvaniei. Dacă m-ar întreba cineva, care dintre nenumăratele ipostaze în care a slujit învăţământul şi cultura – profesor de muzică, dirijor, compozitor, culegător de folclor, conducător de instituţii judeţene – prevalează în activitatea lui Nicolae Suciu, aş sta în cumpănă şi aş răspunde că toate şi nici una, că la el, în genere, una o completează pe cealaltă, că adeseori s-au condiţionat reciproc, s-au rotunjit doar împreună. Toate sunt străbătute de un spirit astrist în care ţi se pare normal ca învăţătorul să fie şi dirijorul corului, ca folclorul unei zone sau localităţi să urce pe scenă odată cu interpreţii şi să-l transforme în principalul element de identitate locală.
Longevitatea artistică remarcabilă (dirijează, compune şi publică până în preajma morţii) îl plasează în rândul celor mai prolifici compozitori sibieni şi, deopotrivă, între cei mai valoroşi folclorişti contemporani.

Ilie MOISE