Tribuna
PNL
Andreea Esca, «fiica satului» întoarsă la Porumbacu de Sus
Dan FRÂNCU
21933 vizualizari
Andreea Esca, «fiica satului» întoarsă la Porumbacu de Sus
Cunoscuta vedetă de televiziune Andreea Esca a fost oaspete principal al ediţiei a X-a a sărbătorii „Fiii satului Porumbacu de Sus”, desfăşurată în zilele sfârşitului de săptămână ce a trecut. Jurnalista şi-a adus familia şi o prietenă la sărbătoarea din Porumbacu de Sus iar în semn de apreciere şi dragoste pentru strămoşii săi, pentru aceste locuri şi pentru oamenii de aici, a îmbrăcat, pentru câteva ore, un frumos costum popular specific zonei.

În cele două zile, satul de la poalele Negoiului a îm­brăcat haine de sărbătoare, pentru a marca ediţia ani­versară a manifestării, dar şi pentru ca toţi participanţii, actuali locuitori ai satului, porumbăceni de sus risipiţi prin diferite colţuri ale ţării sau mapamondului şi invi­taţii acestora, să se simtă cât mai bine. Şi s-au simţit bine, au depănat amintiri, au mâncat la aceeaşi masă, şi-au împrietenit copiii, au fredonat aceleaşi melodii şi au dansat împreună la „Balul porumbăcenilor”.

Andreea Esca: „Nu vrem ca cineva să aducă oraşul la ţară!”

Îmbrăcată în costum popu­lar a fost şi Andreea Esca, cunoscuta vedetă de tele­viziune, ce are legături mai mult decât puternice cu Porum­bacu de Sus. (Bunicul din partea tatălui jurnalistei s-a născut în acest sat, iar în copilărie Andreea Esca şi-a petrecut cele mai multe dintre vacanţele de vară aici, alături de tatăl ei, la sora bunicului ei. De ase­menea, în prezent jurnalista deţine o casă în acest sat.)
În cuvântul său adresat participanţilor la sărbătoarea „Fiii satului”, Andreea Esca a atras atenţia asupra peri­colelor degradării satelor, a ceea ce constituie elemen­tele de atracţie ale aces­tora.”Nu ştiu cum să fac să le spun oamenilor că sunt atât de bogaţi prin tradiţia pe care o au încât trebuie doar s-o păstreze. Nu vrem ca cineva să aducă oraşul la ţară! Că de aia vin oamenii la ţară, să vadă tradiţie, să regăsească ceva. Nu poţi să regăseşti ceva dacă vii şi găseşti nişte lucruri noi care nu au nicio legătură cu locul acesta. Trebuie să păstraţi ce aveţi, trebuie să încercaţi să refaceţi ceea ce aţi avut. Sigur, cu confortul de rigoare dar nu schimbând complet felul în care arată, că e păcat. Sunteţi aşa de bogaţi, trăiţi în fiecare zi înt-un loc atât de bogat, pe care trebuie să-l preţuiţi şi, cu siguranţă, pe termen lung, va fi un şi mai mare câştig pentru toţi. Haideţi să păstrăm ce avem!!

Mă bazez pe acei oameni care sunt din generaţia mea, care erau prietenii mei şi care acum au ajuns oameni mari, cu putere de decizie. Haideţi să facem să fie Porumbacu de Sus care era! Haideţi să menţinem. Hai să facem curat, că doar nu e aşa de greu să adunăm gunoaiele după ce ne ducem la râu? E un semn de respect faţă de noi, ca să nu mai zic despre respectul faţă de ceilalţi. Avem un loc aşa de frumos, vreau să fiu mândră de el şi să aduc, în continuare, o mulţime de oameni să-l vadă. Sunt mândră că bunicul meu este de aici, am să continui să vin aici şi am să lupt în conti­nuare să fie Porumbacul de Sus aşa cum trebuie să fie”, a menţionat jurnalista.

Deschidere oficială cu „Deşteaptă-te române!”, Te Deum şi prezentarea invitaţilor

Această ediţie a sărbătorii a început la amiaza zilei de sâmbătă, pe noul teren multifuncţional (fostul teren de sport) al satului, cu mo­mentul solemn al intonării Imnului Naţional al Româ­niei „Deşteaptă-te române!”.
Apoi, cei doi preoţi orto­docşi ai satului, Nicolae Ancău şi Nicolae Popa, au oficiat un Te Deum.
În continuare, de pe scena special amenajată, au salu­tat participanţii câţiva dintre invitaţii speciali la sărbă­toare (consilierul local şi fiul satului Porumbacu de Sus, Ilie Lăzăriciu, deputatul Gheorghe Frăticiu, prof. Mihai Gheorghe, primarul oraşului Avrig, Arnold Gunter Klingeis, viceprimarul Avrigului, Daniel Cermonea, consilieri locali). În alocuţiunea sa, primarul comunei Porumbacu de Jos, Ioan Strava, s-a arătat foarte încântat de participarea destul de numeroasă (în ciuda căldurii!), precum şi de faptul că destui participanţi au preferat să vină la sărbătoare îmbrăcaţi în costume populare, tradiţio­nale. „Am văzut foarte mulţi oameni care s.au strâns în braţe, sau sărutat şi s-au bucurat de aceste momente, de revedere. Am văzut, de asemenea, destule persoa­ne îmbrăcate în frumoase costume populare. Îi felicit pe toţi cei ce îmbracă aseme­nea costume dar şi pe cei ce au grijă de ele. Costu­mele populare sunt valori inestimabile şi purtarea lor constituie poate cea mai mare cinstire pe care noi o putem arăta înaintaşilor noştri”, a spus, printre altele, primarul Ioan Strava.

Spectacol folcloric, masa festivă şi „Balul porumbăcenilor”

Festivitatea deschiderii oficiale a sărbătorii a fost urmată de un program fol­clo­ric susţinut de solişti şi grupuri de copii de la insti­tuţiile de învăţământ din Porumbacu de Sus, Porum­bacu de Jos şi Scoreiu.
După spectacol, Căminul Cultural din localitate a găzduit masa festivă prile­juită de această sărbă­toare. Spre seară, tot la tere­nul multifuncţional a de­butat „Balul porumbă­cenilor”, manifestare tradi­ţională foarte apreciată în rândul locuitorilor localităţii. Petre­ce­rea a durat până târziu în noapte, ceea ce înseamnă că oamenii s-au simţit bine şi le-a fost dor de un ase­menea prilej de întâlnire.

La picnic în Zona Turistică „Râul Mare – Faţa Râului”

Duminică dimineaţa, săr­bătoarea „Fiii satului Porum­bacu de Sus” s-a mutat în zona turistică “Râul Mare – Faţa Râului”, unde s-a desfă­şurat o adunare câmpe­nească. Aici, încon­jurat de pădure, râu şi foarte aproape de Vârful Negoiu, este locul unde fiii satului se adună în mod frecvent la marile sărbători, unde orga­nizează un imens picnic. Pe par­cursul întregii zile, porumbă­cenii de sus şi oaspeţii acestora au încins grătarele, au pregătit diverse produse specifice, au mâncat şi s-au „cinstit” cu diverse băuturi, atmosfera creată fiind deo­sebit de plăcută, priete­nească.







comentarii
2 comentarii

Andreea Esca, «fiica satului» intoarsa la Porumbacu de Sus | Eveniment | Tribuna
-
Производя поиск в сети, веб-серфер,юзер рано или поздно столкнется с маркетплейсом Гидра-онион:https://xn--hdraruzxspnev4af-fh2i.com. Многие юзеры сети желают закупаться быстро и абсолютно безопасно. Нереально внушительный айти маркет c интересными позициями,которые не найдешь в Гугле, представлен на странице Гидра-онион - https://hydraruzspsnew4af.xyz. При регистрации на сайте или в переписках никому не сообщайте свои личные данные, придумайте логин и отображамое имя, которое отличается от логина. Также выдумайте надёжный пароль от 8 символов и более. hydra зеркало
JamesLQuolf
30.03.2022 16:23
VernonBut
13.11.2022 03:15
Din aceeasi categorie
DC

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica