Tribuna
PNL
Cum dispare moştenirea Brukenthal....
Cum dispare moştenirea Brukenthal....
Lui îi datorăm primul muzeu din România, lui îi datorăm faptul mii sau zeci de mii de străini vin la Sibiu mânaţi şi de renumele pe care el l-a avut şi de promisiunea că aici vor admira un palat baroc autentic şi tablouri de multe zeci sau sute de mii de euro. Vorbim spre baronul Samuel von Brukenthal, guvernator a Transilvaniei în cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Mulţumita noastră? Două case ce au aparţinut familiei Brukenthal au ajuns ruine, deşi amândouă ar putea atrage o parte dintre turiştii care vin la Sibiu ca să îl întâlnească pe Samuel von Brukenthal.
Despre Samuel von Brukenthal probabil nu e sibian care să nu fi auzit. Şi chiar dacă nu toată lumea ştie să spună cine a fost şi ce-a făcut Brukenthal, numele lui tot iscă nişte curiozităţi. Unii vor ştii poate că Brukenthal e un muzeu, alţii că Brukenthal a fost nobil sas, alţii vor spune doar că Brukenthal e o stradă din Sibiu şi din Avrig şi probabil puţini se vor gândi că de acelaşi nume se leagă două edificii, unul numit şi castel, din Nocrich şi Micăsasa. Despre amândouă am scris anul trecut: în iulie – despre Casa familiei Brukenthal din Nocrich şi în noiembrie- despre Castelul Brukenthal din Micăsasa. Scriem şi acum pentru că amândouă au nevoie de ajutor şi nu pentru că obiectivul nostru ar fi arătăm cu degetul spre proprietarii care nu au reuşit să le restaureze. Nu, e pur şi simplu o semnalare a unei stări de fapt şi o modalitate prin care vă aducem aminte că din patrimoniul Sibiului şi al României fac parte şi aceste două monumente, ce riscă să se piardă. De aceea ele sunt incluse în Campania „Salvează-ţi trecutul! Salvează monumentul!”.

Casa părintească a lui Samuel von Brukenthal

Anul trecut, publicarea materialului privind starea alarmantă de ruină în care se găseşte Casa familiei Brukenthal din Nocrich a iscat reacţii din partea autorităţilor locale. Şi e bine că s-a întâmplat aşa că doar edificiul e monument istoric, inclus pe Lista Monumentelor din România şi având codul SB-II-m-B-12479.
Atunci, materialul a fost publicat chiar în ziua aniversării a 289 de ani de la naşterea baronului Samuel von Brukenthal. La Sibiu, în palatul pe care l-a ridicat, guvernatorul de altădată al Transilvaniei a fost sărbătorit cu muzică şi expoziţii, la Nocrich – cu o casă aflată în stare avansată de degradare: cu ferestre sparte şi obloane din lemn spânzurate de ziduri, cu un balcon de lemn şubrezit cu ziduri de susţinere dărâmate, cu candelabre ce abia se mai ţin de tavan ş.a.m.d. Aşa arăta pe scurt, în urmă cu un an, casa în care s-a născut baronul Samuel von Brukenthal. Şi cum spuneam, autorităţile locale au luat poziţie şi au susţinut că acţionează astfel încât la cea de-a 290-a aniversare a baronului „să vedem o altă faţă a casei familiei Brukenthal”. Nu s-a prea reuşit şi, în stil românesc am putea spune „asta e, fiecare face cât poate”. Dar e păcat, cu siguranţă, pentru că acest imobil ar putea face parte dintr-un circuit Brukenthal, în care turiştilor să li se ofere posibilitatea să vadă şi palatul din Sibiu, şi reşedinţa de vară din Avrig, şi  casele pe care familia le-a deţinut în Sibiu, şi Castelul Brukenthal din Sâmbăta de Jos şi reşedinţa de vară din Braşov, şi castelul lui Micăsasa.
Despre casa Brukenthal din Nocrich se găsesc puţine informaţii de specialitate: ştim doar că datează din secolul al XVIII-lea, că e casa părintească a baronului Samuel von Brukenthal, provenit dintr-o familie patriciană (numită, la început, Brekner şi înnobilată) din scaunul Nocrichului.

Altădată palat, la Micăsasa

SB-II-m-A-12462 – acesta este codul sub care sunt înscrise în Lista Monumentelor din România din anul 2010 Castelul Brukenthal şi trei corpuri de clădiri anexe: fostele grajduri, turn de poartă, clădire în continuarea turnului porţii – toate aflate pe teritoriul comunei Micăsasa. Ca lămurire, indicativul „A” din codul monumentului indică faptul că avem de-a face cu un monument istoric de importanţă naţională, adică pus pe picior de egalitate cu Palatul Brukenthal din Sibiu, cu Casa Artelor, cu Catedrala Ortodoxă din Sibiu etc. Cu toate acestea, lucrurile nu stau tocmai bine nici la Micăsasa şi, anul trecut, scriam despre castelul Brukenthal, edificiu de secol XVIII, că este simbol al decrepitudinii, cu ale sale ferestre fără geamuri, cu mirosul fetid ce răzbate în apropiere, că tencuiala căzută ... şi lista putea continua. Cam la fel se vedeau lucrurile şi în cazul turnului de poartă, fără de acoperiş, dar cu buruieni mari ce astupau intrarea, cu lemnărie ce abia se mai ţinea de structura edificiului.
Ni s-a spus atunci de către autorităţile locale că intenţii de reabilitare există, că proiecte au fost discutate, mai ales că expertizele în teren au arătat faptul că avem de-a face cu o clădire  sănătoasă, în general, cu pereţi bine conservaţi. Însă şi aici banii sunt încă o problemă.
Tragem linie spunând că şi la Micăsasa şi la Nocrich s-a vorbit despre reabilitarea celor două monumente, dar resursele financiare sunt încă o problemă. Şi tot ca o concluzie vă mai spunem că monumentele istorice ne privesc pe toţi, fie că au fost construite de români, de saşi sau de orice altă etnie. Despre Samuel von Brukenthal s-au spus şi lucruri bune, şi lucruri rele. Şi se vor mai spune de amândouă. Ca despre orice nobil. Şi probabil vor mai cârcoti acum şi alţii cum că nu e nevoie să restaurăm noi, românii, averea de altădată a saşilor. Şi totuşi averea de altădată a saşilor se află (şi) pe teritoriul României, iar palatele familiei Brukenthal le-am declarat monumente istorice tocmai pentru că ştiam că sunt valoroase. Şi bine s-a făcut: întrebarea este ce facem de acum încolo cu ele: le vom lăsa în paragină, să fie de ruşinea satului sau chiar le vom restaura doar vor aduce niscai turişti în comune precum Micăsasa şi Nocrich. Sau banii lor cheltuiţi în zonă ne sunt inutili?!

Fotografia care te premiază

Şi pentru că monumentele istorice ne privesc pe toţi, vă reamintim de concursul de fotografie "Salvează–ţi trecutul! Salvează monumentul!", demarat în cadrul campaniei noastre. Provocarea noastră e simplă: trimiteţi-ne imagini realizate de voi cu monumente incluse în campanie, iar cele mai bune fotografii vor fi premiate.
Marele premiu al concursului este un curs gratuit de fotografie oferit de Şcoala de fotografie - SC Image Art SRL din Sibiu. Cursul este acreditat de Ministerul Muncii şi de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, iar lectori principali sunt Daniel Bălţat, fotojurnalist, şi Ana Vasiu, inginer în calculatoare. Cursul este structurat pe o componentă teoretică şi una practică, oferind cursanţilor posibilitatea să se familiarizeze cu aparatura foto şi să cunoască tehnici de prelucrarea a imaginilor pe calculator.
Monumentele incluse în concursul Campaniei "Salvează-ţi trecutul! Salvează monumentul!" sunt: Casele din Piaţa Mică nr. 22 Sibiu, str. Vopsitorilor nr. 13 Sibiu; Bisericile ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului” din Săsăuş, "Sf. Cuvioasă Paraschiva" din Ţichindeal, „Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul” din Colun, "Buna Vestire" din Topârcea, "Sf. Vasile” din Fofeldea, „Sfântul Ierarh Nicolae” din Gherdeal, „Sf. Nicolae” din Nou Săsesc; Biserica din Grui Sălişte; Bisericile de lemn din Apoldu de Jos, Sângătin, Presaca, Broşteni, Ilimbav, Poiana Sibiului; Bisericile evanghelice din Roşia, Vărd, Veseud, Apoş, Zlagna, Dârlos; Turnul Spart din  Boiţa; Cimitirul Bisericii "Din groapă" din Sibiu; Turnul (mare) cu Pulbere, Turnul Pielarilor, Turnul (fostă) locuinţă de pe str. Movilei nr. 14 din Sibiu; Mocăniţa cu calea ferată îngustă Sibiu-Agnita, halte, poduri; Castelul din Buia, Castelul Brukenthal din Micăsasa, Casa familiei Brukenthal din Nocrich. Aşteptăm fotografiile dumneavoastră până în data de 28 august, pe adresa salveazamonumentul@gmail.com

Campania "Salvează-ţi trecutul! Salvează monumentul!" a fost demarată de cotidianul Tribuna, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Sibiu, Centrul de Cercetare şi Dezvoltare Interculturală Anthropoesis. Contul oficial al  campaniei „Salvează-ţi trecutul! Salvează monumentul!” este următorul: RO46BRDE410SV06606534100.





comentarii
11 comentarii

ati uitat de palatul de vara al baronului, in buricul targului in Sibiu ( Moscovei-Berariei-Noica (?)care sta intr-un picior ( coloana) , celalalt finnd indepartat probabil de anticarul care e adapostit in casa si care se da proprietar.
octogon
25.08.2011 08:59
de resedinta de vara din Avrig ati uitat!!!
marius
25.08.2011 09:47
ati uitat de palatul de vara al baronului, in buricul targului in Sibiu ( Moscovei
vasile
25.08.2011 10:15
Rusine, romani ! Ruinele pe care le vad in fotografii sunt dovada absentei oricarui respect pentru trecut si pentru voi insiva. Cine nu-si respecta trecutul, nu merita un viitor... Aceasta este cauza tuturor relelor din ultimele decenii...
Rusine, romani !
25.08.2011 10:28
De ce rusine romani, ca doar sasii conduc judetul, u sas este presedinte la CJ, un sas este primar la Sibiu si tot un sas este primar si la Avrig unde este palatul de vara al lui Brukenthal. Papagalii astia, nu are importanta etnia lor si nici legenda cuicinstea sasilor, s-au grabit sa-si umple ei buzunarele si ii doare fix in basca de trecut , indiferent ca e al sasilor sau al romanilor.
dan capitan de land
25.08.2011 10:41
FOARTE BUN articolul !Ministerul Culturii are grije de
Cazinoul din Constanta mare centru de Cultura sudista !!!
De istoria Ardealului cui sai pese la Bucuresti ?
Ardealul a fost si este vaca de muls ...Vezi Culuarul 4 unde nu sunt bani !Bine ca vor sa faca canal Bucurest -
Dunare ca fiecare roman sa poata merge la mare UNII cu
yahtul iar restul cu PLUTA ...
ReMi
25.08.2011 14:14
Excelent articol - si documentat !
Felicit
gb
25.08.2011 14:15
Trista abordare ! NU Primarul Nu C.J. trebuie sa finanteze
restaurarea monumentelor ! De ministerul Culturii NU STII ?
DAR de ministerul TURISMULUI ce face ?Primaria si C.J au un
buget f.mic fata de ministerele mentionate .CE nu ai auzit
de CENTRALISM "DEMOCRATIC" ? Investitile se fac unde au EI
INTERESE (HOTELURI etc.)vezi Valea Prahovei,Poiana Brasov..
pt.Dan capitan ...
25.08.2011 14:28
Dupa ce le-au revendicat si le-au luat pe toate inapoi, sasii ar face bine sa le si intretina! Spre stiinta ta, mai intai imobilele au fost restaurate pe banii statului roman si doar dupa aceea retrocedate. Exemple concrete:muzeul Brukenthal, liceul Brukenthal, liceul Pegagogic, liceul agricoletc. Toate au fost mai intai restaurate si doar dupa aceia revendicate si retrocedate. Acum sa faca bine sa le intretina, fiindca nu statul roman este proprietarul. Johannis poate sa le bage vina la chiriasii care nu-si renoveaza casele, desi proprietar e statul roman si ar fi datoria Urbanei sa repare, dar ei, sasii proprietari asteapta ca statul sa le repare proprietaile de pe urma carora castiga bani grei prin inchirieri. Bai romanilor, prosti mai sunteti, va mai trebuie inca o suta de ani sa va desteptati, dar pana atunci va lasa strainii in curul gol! De fapt, v-au cam lasat deja.
@ ReMi
25.08.2011 15:12
Exact asa sta treaba in Jud.Sibiu

-a devenit o mini colonie Austriaca-Germana
-este promovat in functii cheie cel sau cea care detin nume Germanice
-cladirile in speta au un proprietar,deci acel proprietar sa renoveze aceste cladiri,sau daca fiind declarate monumente istorice au un statut aparte ,ei bine aici intervine Ministerul cultelor,dar din nou revin statul Roman nu este obligat sa plateasca reparatii si renovari proprietariilor sasi sau unguri sau Romani,este datoria proprietarului sa-si intretina saptiul care il detine
-nu se conformeaza legislatiei proprietate atunci sa fie confiscata de statul Roman si atunci sa fie renovata pe banii contribuabililor
Valea Hartibaciului
25.08.2011 19:45
pacat totusi pentru ca era foarte foarte frumos acum nu avem voie sa intram in el pentru ca se va prabusi pe noi.......dar speram ca o sal reconstruiasca din nou si atunci ne vom bucura foarte mult... :X:X
lungu ana
27.05.2013 16:46
Din aceeasi categorie
DC

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica