"Auzi, notarule, aici legea o fac eu!"

Asta mi-a povestit-o tata, pe vremea când eram la liceu şi în vacanţe îl ajutam la treburi prin gospodă­ria care se înfiripa pe strada Litovoi: "Când am absolvit şcoala de notari, am fost repartizat la Mavrodin, un sat prăpădit din Teleorman, în vechiul regat. M-am prezentat la primărie, unde urma să-mi exercit atribuţiile. N-am găsit decât omul de serviciu, pe vremea aia primarii nefiind aleşi, ci schimbaţi în funcţie de partidul la putere, dintre fruntaşii satului. M-a îndrumat să-l caut la cârciumă. Era acolo, am făcut cunoştinţă şi m-a cinstit cu "băutura casei": un ţoi de ţuică tulbure, "întărită" cu o ciuşcă (ardei iute uscat, înşirat pe o sfoară deasupra tejghelei): muşcai din ardei, luai o duşcă de poşircă şi te usturau gura şi gâtul! După ce m-a pus în temă cu locul, am plecat cu brişca spre conacul boierului Anghel Capră, stăpânul moşiei. Când am ajuns, am coborât din brişcă, boierul a ieşit pe prispă, primarul şi-a dat jos căciula: "Săru mâna, boierule, dumnealui e noul notar, venit din ungurime…" Boierul m-a măsurat fugitiv şi-a zis doar atât: "Auzi, notarule, vezi că aici legea o fac eu" şi-a intat în casă. N-am zăbovit decât câteva săptămâni acolo, găsind un schimb cu alt notar, care era din zonă, dar fusese repartizat în Ardeal. Aşa am ajuns la Păuca, am cunoscut-o pe mamă-ta şi te-am făcut pe tine". De curiozitate, am căutat şi am găsit fostul conac, pe vremea comuniştilor fiind sediul IAS, acum declarat monument istoric şi am găsit şi-un Anghel Capră, angajat al Administraţiei Naţionale a Apelor Române. Cu siguranţă un urmaş de-al fostului moşier. * Uitându-mă la tv – rar şi fugitiv – n-am putut să nu bag de seamă că, dintre toţi membrii NATO, noi suntem cei mai umili faţă de americani, doar că (încă) lohannis n-a ajuns să-i pupe mâna băşinosului Joe Biden (îl mai cheamă şi… Robinette Jr.) care, în noiembrie curent împlineşte 80 de ani (dacă mai apucă). Sunt curios cât plăteşte României pentru că şi-a instalat bazele militare în curtea noastră. N-ar fi de mirare ca boii noştri să-şi arate "tradiţionala ospitalitate” ţinându-i pe mercenarii lui pe gratis. * Zicea amicul meu Dumi – înainte de-a pleca să bea vodcă printre îngeri: "Dacă vrei să-i dai cheile unui oraş unui politi­cian, ai face bine să schimbi lacătul". Avea dreptate, cu un amendament: ce te faci dacă le dai unora care nici măcar nu-s politicieni, nu-s economişti, nu-s administratori, nu-s… nimic şi n-au nici abilitatea de a-şi alege nişte consilieri mai deştepţi decât ei? Nu mă refer doar la Sibiu şi judeţ. * Într-un carneţel din 2007 am dat peste următoarea însemnare: "Europa e doar o na­ţiune formată din mai multe". O spunea Charles-Louis de Secondat, baron de La Brede et de Montesquieu (1689-1755), filozof, scriitor, sociolog, avocat, istoric şi po­litician, membru al Academiei franceze. Personalitate polivalentă, are lucrări de referinţă până în zilele noastre: Scrisori persane, Spiritul legilor, Maxime şi cugetări. Din aceasta vă ofer câteva panseuri: "De câte ori te simţi nefericit şi ai nevoie de uitarea necazurilor (…) n-ai decât să întinzi mâna spre bibliotecă şi să chemi spre tine acest talisman: Cartea; Cum îţi cinsteşti părinţii, aşa te vor cinsti copiii; Un legiuitor bun va căuta nu atât să pedepsească infracţiunile, cât să le prevină; Solemnitatea este scutul idioţilor; Din nefericire, ne rămâne un interval prea mic între timpul când suntem tineri şi acela în care suntem prea bătrâni". Sfatul meu: citiţi-l pe Montesquieu!

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
23 iunie 2022 la 21:14
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Nedeia Dicu
acum 8 minute
Ce facem în weekend: mergem în drumeții, în muzeu sau ne distrăm la spectacolele FITS
Se apropie din nou un weekend plin de evenimente în Sibiu. Străzile, piețele, instituțiile de cultură din oraș...
Actualitate
4 min de citit
acum 11 ore
Cel mai îndrăzneț proiect imobiliar din Sibiu, The Lake Home, atractiv pentru un mare investitor de pe piață. Hubix intră în parteneriat
The Lake Home, un proiect imobiliar cu o valoare totală de 100 milioane de euro, constând în realizarea...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
Centrul Social Comunitar de Agrement și Sport Mediaș are program special în perioada verii
Aproximativ 7.500 de persoane au beneficiat de serviciile oferite în cadrul Centrului Social Comunitar de Agrement și Sport...
Actualitate
2 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 2 zile
THE MOTANS aduc magia apusului la Gârbova – “La Ponton – SUNSET PARTY”
Vara aceasta vine cu o promisiune muzicală de neratat pentru toți iubitorii de vibe-uri bune și seri sub...
Știri
1 min de citit
acum 4 zile
Copiii Tălmaciului vor avea o super – trambulină
Nu peste foarte mult timp, copiii din Tălmaciu se vor putea bucura de un nou și mult așteptat...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 5 zile
Cinci destinații de vizitat într-o singură zi, la o oră și jumătate de Sibiu
Sibienii care s-au plictisit de opțiunile locale de petrecere a timpului liber au la dispoziție mai multe destinații...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 6 zile
Foto/Video: Cel mai longeviv locatar de la Zoo Sibiu. De 26 de ani mănâncă miere și se joacă în bazinele cu apă. Ce legătură are cu politica
Crin, un urs brun în vârstă de 26 de ani, este cel mai bătrân și totodată cel mai...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 6 zile
Ce facem în weekend: ne plimbăm cu Mocănița, mergem în drumeție, la Muzeu sau la spectacole în aer liber
Se apropie un nou weekend cu temperaturi ridicate și Sibiul are multe oferte pentru petrecerea timpului liber. Atât...
Actualitate
5 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 săptămână
De câți bani avem nevoie pentru o zi „cu de toate” la Ocna Sibiului
După o lună mai puțin prietenoasă, vremea bună a revenit, iar turiștii și localnicii au început să se...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 săptămână
Stele, vin și plimbări cu mocănița pe timp de noapte, cu plecare din Gara Cornățel
O experiență deosebită îi așteaptă pe sibieni  vineri, 20 iunie, la Gara Cornățel, unde se dă startul unei...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 săptămână
FOTO: Satul gemenilor din secolul trecut. A fost făcută și o „Espoziție de copii”
În anul 1912, rășinărenii se mândreau cu faptul că în numeroasele familii existau gemeni. S-a ajuns până acolo...
Special
2 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 1 săptămână
Valea Aurie, cartierul cu un lac… dispărut: „Erau patine, pescuit și râsete. Acum iarbă, țânțari și uitare”
Ce a fost odinioară un colț de natură iubit de copii, părinți și bunici din Valea Aurie a...
Administrație
4 min de citit