Alexandru Hanea este noul director al Clubului Sportiv Universitar

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Alexandru Hanea este noul director al Clubului Sportiv Universitar după ce a trecut cu brio concursul organizat de Universitatea ”Lucian Blaga”. Hanea a fost singurul candidat la funcția supremă a ”vulturilor”, obținând 91 de puncte la proba scrisă și maximum (100 de puncte) în urma interviului. Hanea va conduce astfel destinele ”galben-albaștrilor” vreme de patru ani, până în 2029, conform site-ului ULBS.

Alexandru Hanea a fost administratorul grupelor de copii și juniori ale CSU Sibiu în ultimii cinci ani, iar de la preluarea clubului sportiv de către Universitatea ”Lucian Blaga”, membru în Consiliul de Administrație. El a ocupat funcția de administrator delegat al ”galben-albaștrilor” de la mijlocul lunii ianuarie, după ce universitatea sibiană a luat act de demisia lui Horațiu Floca, fostul director al clubului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Hanea a început să se ocupe de grupele de copii și juniori ale CSU din același an în care Horațiu Floca a devenit directorul clubului. Într-un interviu acordat cotidianului TRIBUNA, el a explicat cum a ajuns în această ipostază.

”Cred că prin iunie 2019, sau iulie, nu mai țin exact minte, a venit Horațiu (n.a. Floca, directorul clubului) la mine, mi-a zis că nu se ocupă nimeni de segmentul ăsta, de activitatea de la nivelul copiilor și juniorilor și m-a întrebat dacă nu sunt interesat să mă ocup eu, să punem lucrurile la punct și așa mai departe. Mi s-a părut ceva interesant și așa am început.

Și am lucrat, nu mai știu cât timp, am lucrat pe asociația care există și acum, pe Asociația Baschet Club Sibiu, până când ne-am dat seama că prea se întrepătrundeau toate, inclusiv în contabilitate, nu puteam face nicio situație, erau una într-alta și atunci am decis, de vreo un an și jumătate, sau doi… Da, cred că sunt doi. De fapt sunt doi, cu siguranță. Am decis să facem o asociație separată, care să se ocupe numai de copii și juniori și să facem un contract de colaborare, direct cu CSU. Și cam asta a fost povestea. Deci, sunt 5 ani”, a explicat ”Andu” Hanea în septembrie 2024.

Autor
24 februarie 2025 la 10:46
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 30 minute
Întâlnire cu Stelele ediţiei 2025 pe Aleea Celebrităților și spectacol de lumini în Piața Mare, în penultima zi de FITS. Ce mai vedem
Penultima zi a festivalului  îi aduce în fața publicului pe Kathleen Turner și Radu Toderici în dialog cu...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 47 minute
Peste 100 de artiști la Zilele Muzicale Româno-Americane 2025
Cea de-a XXII-a ediție a festivalului Zilele Muzicale Româno-Americane va avea loc în perioada 30 iunie – 5...
Eveniment
2 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 13 ore
După 3 ani de conflict, este unanimitate în rândul angajaților Filarmonicii. Nu sunt de acord cu diminuarea voluntară a drepturilor bănești
Reducerea tuturor salariilor din Filarmonica de Stat Sibiu, discutată în cadrul ședinței de ieri a Consiliului Județean, este...
Actualitate
5 min de citit
Autor b.o.n.
acum 14 ore
(ACTUALIZARE 23:10) Bilanțul incendiului de pe strada Kiev: două case afectate; fără victime!
ISU Sibiu transmite că, în urma incendiului de pe strada Kiev izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric produs...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 15 ore
De la unghii extravagante cu „Powerpuff Girls” la culori vii: ce alegem pentru sezonul verii
Se spune că unghiile sunt cartea de vizită a unei doamne sau domnișoare, de aceea este important să...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 16 ore
Cât costă cazarea în Sibiu, pentru ultimele zile de FITS. Pensiune sau suită de lux?
Cu ani în urmă, locurile de cazare din Sibiu erau epuizate în perioada FITS, încă dinaintea începerii evenimentului....
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 17 ore
Medieșean căutat de 10 ani pentru constituire de grup infracțional, trafic de droguri și alte infracțiuni grave, reținut în Marea Britanie!
Bărbatul, acum în vârstă de 43 de ani, este încarcerat pe teritoriul britanic, procedura de extrădare fiind în...
Actualitate
2 min de citit
acum 18 ore
Conferință inedită la Sibiu despre reglarea emoțională și relația părinte-copil
Pe 5 și 6 iulie 2025, la Centrul Cultural Ion Besoiu din Sibiu, va avea loc conferința „Reglarea...
Educație
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 18 ore
Pasiunea pentru tehnologie a determinat 20 de elevi sibieni să exploreze lumea roboticii
În laboratorul de STEM al Liceului Tehnologic Independența din Sibiu, unde Inteligența Artificială și-a făcut simțită prezența,  20...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 19 ore
Autocar cuprins de flăcări lângă Boarta. Nu sunt victime
Un autocar a fost cuprins de flăcări, vineri, în apropiere de localitatea Boarta, județul Sibiu. La fața locului...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 21 ore
Prelegere despre bătălia din Normandia susținută de comandantul Corpului V al Armatei SUA, la Sibiu
După festivitatea din Piața Mare, prilejuită aniversarea celor cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului Multinațional Sud-Est, Generalul-locotenent...
Eveniment
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Zeci de șoferi pe două roți, controlați într-o singură zi
Polițiștii rutieri au desfășurat joi, în județ, o acțiune de prevenire a accidentelor rutiere în care sunt implicați...
Actualitate
1 min de citit