Peste 60 de obiecte masonice de la Muzeul Brukenthal vor fi prezentate la Muzeul Templului Francmasoneriei din Oradea

Peste 60 de obiecte masonice de patrimoniu din perioada sec. XVIII-XIX, care vorbesc despre existența activității Lojei „Sf. Andrei la trei frunze de nufăr” din Sibiu, vor fi prezentate la Muzeul Templului Francmasoneriei din Oradea.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Expoziția „Istorie și simbol, cea dintâi Lojă Masonică sibiană, colecția Muzeului Național Brukenthal” se va deschide vineri, de la ora 17:00, la Muzeul Templului Francmasoneriei.

Prin intermediul acestei expoziții, deschise de Muzeul Național Brukenthal la invitația Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice Bihor, va fi prezentată publicului o parte din colecția valoroasă a Muzeului Național Brukenthal, care va putea fi admirată la Oradea până la data de 30 iulie 2023.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Loja sibiană a fost activă în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, bazele acesteia au fost puse de nouă studenți sași care au fost membri ai lojelor masonice din centrele în care și-au desăvârșit studiile, mai precis Dresda, Erlagen, Jena și Tubingen. Revenind la Sibiu, aceștia au înființat, în anul 1767, Loja Sf. Andrei la trei frunze de nufăr, al cărei scop principal era propagarea „iluminismului”. Activitatea lojei s-a concentrat în domeniul cultural, ducând o activitate intensă în domeniul publicistic și literar, prin susținerea cercetărilor în vederea apariției unor lucrări legate de geografia și istoria Transilvaniei.

Sub îndrumarea membrilor lojei s-au constituit prima colecție de minerale, cercul de lectură și s-au pus bazele unei biblioteci științifice. Baronul Samuel von Brukenthal, cel care, în 1777, a preluat funcția de guvernator al Transilvaniei a fost unul dintre susținătorii lojei sibiene. Acesta era el însuși mason, mai întâi în Loja Aux Trois Canons, prima înființată la Viena, mai apoi într-o nouă lojă, la Halle, numită Aux Trois Clefs d’Or (La cele trei chei de aur), în care a deținut funcția de maestru de scaun. Din perioada în care acesta era membru activ al lojei din Halle se păstrează medalia memorială bătută cu ocazia fondării lojei masonice Au Trois Clefs dʼOr din Halle, în care baronul Samuel von Brukenthal, pe lângă faptul că a fost unul dintre întemeietori, a deținut și funcția de Venerabil. Această medalie este remarcabilă mai ales din punct de vedere iconografic deoarece pe avers regăsim primul său portret.

După patenta emisă de Iosif al II-lea la 11 decembrie 1785, activitatea lojei sibiene și a lojelor din Imperiu sunt puse sub controlul statului. Condițiile impuse de la centru au determinat desființarea filialelor din Transilvania și implicit a celei din Sibiu, care la întrunirea din 22 martie 1790 a hotărât să-și suspende activitatea. Spre deosebire de celelalte loje din Imperiul Habsburgic, loja sibiană a fost o lojă multinațională – în listele lojei printre cei 276 de frați masoni se regăsesc alături de germani, maghiari, greci și români. Dintre aceștia se remarcă Ioan Piuariu-Molnar, principele Mavrocordat (probabil fratele domnului Țării Românești), Martin von Hochmeister.

 

Colecția de obiecte masonice a Muzeului Național Brukenthal

 

Alături de colecția de obiecte existente în Muzeul Național Brukenthal, imaginea privind organizarea și activitatea lojei este completată prin informațiile oferite de documentele existente la Direcția Județeană a Arhivelor Naționale din Sibiu.

„Colecția de obiecte masonice a Muzeului Național Brukenthal este remarcabilă prin vechimea, varietatea dar și numărul mare de piese păstrate. Printre cele 170 de obiecte înregistrate, se regăsesc colane ale ofițerilor, eșarfe, șorțuri, mănuși, sigilii, obiecte de ritual (ciocane, urne de vot, craniu), însemne de grad. Conform însemnărilor realizate de custozii muzeului în Registrele de inventar, cea mai importantă achiziție a fost făcută în anul 1869, când s-au cumpărat de la Julius Sigerus, cu 150 coroane, obiecte și documente care au aparținut lojei sibiene, pe care acesta le moștenise de la Karl Sigerus, ginerele lui Martin von Hochmeister cel Tânăr. La sfârșitul secolului al XIX-lea au mai intrat în colecție obiecte masonice donate de Friedrich Hochmeister, Friedrich Schuller Von Libloy, Adolf von Hochmeister și Gustav Bedeus”, potrivit unui comunicat transmis de reprezentanții Primăriei Oradea.

 

Autor
23 februarie 2023 la 13:13
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 43 minute
Direcţia de Cultură Sibiu s-a judecat în şapte dosare. Scor de 2-2 între câştigate şi pierdute
Într-un oraş cu multe obiective de valoare istorică şi într-un judeţ la fel, este normal ca la un...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Începe ASTRA Adolescent 2025
Cea de-a cincea ediție a programului de vară "ASTRA Adolescent” debutează în prima zi a lunii iulie 2025,...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Sâmbătă și duminică, spectacole FITS 2025 și la Avrig
În zilele acestui sfârșit de săptămână, Avrigul va găzdui, din nou, spectacole cuprinse pe agenda Festivalului Internațional de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 zile
Centrul Social Comunitar de Agrement și Sport Mediaș are program special în perioada verii
Aproximativ 7.500 de persoane au beneficiat de serviciile oferite în cadrul Centrului Social Comunitar de Agrement și Sport...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 zile
Picnic Muzical la Agnita – „Anotimpurile” de Vivaldi în curtea Bisericii Fortificate CA
Melomanii, în mod deosebit, dar și ceilalți iubitori ai artei, vor avea parte de un eveniment artistic de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 zile
Sâmbătă și duminică se desfășoară Concursul Național de Interpretare a Muzicii Populare “Florile Oltului”, la Avrig
Avrigul va fi și în acest an gazda Concursului Național de Interpretare a Muzicii Populare “Florile Oltului”, un...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Cum dispar plăcile memoriale de pe clădirile din Sibiu, prin metoda “le-am dat jos ca să nu mai fie sus”
Plăcile memoriale sau comemorative de pe clădirile unei localităţi sunt o dovadă că acolo a fost o bucată...
Actualitate
9 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 3 zile
Ziua Universală a Iei, în curtea Muzeului Municipal Mediaș
La Mediaș, Ziua Universală a Iei va fi celebrată vineri, 27 iunie 2025, începând cu ora 15, printr-un...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 3 zile
Făgăraș Fest 2025 vă așteaptă între 11 și 13 iulie, la Sebeșu de Sus – Valea Moașei
În perioada 11 – 13 iulie, la Sebeșu de Sus – Valea Moașei se va desfășura cea de-a...
Actualitate
8 min de citit
acum 3 zile
Iubitorii de artă își pot îmbogăți colecția la „Târg de Artă” (Sibiu)
Galeria NAC/ATU TOYS (Sibiu, strada 9 mai, nr. 10), va găzdui joi, 26 iunie, începând cu ora 17,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 3 zile
Din luna august, Filarmonica Sibiu nu își mai poate plăti angajații!
Situația bugetară în care se află Filarmonica de Stat Sibiu este periculoasă și conduce către oprirea activității instituției,...
Actualitate
11 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 4 zile
Ia se sărbătorește și la Muzeul satului Tălmăcel
De Ziua Universală a Iei (24 iunie), la Muzeul satului Tălmăcel va fi organizat evenimentul „Seara Iei Românești...
Actualitate
2 min de citit