„Ziua Vărzarului”, la Rășinari. Când are loc evenimentul

Căminul Cultural Rășinari va fi gazda unei noi ediții a evenimentului „Ziua Vărzarului”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sibienii sunt invitați la o nouă întâlnire cu una dintre cele mai căutate plăcinte, cea cu varză, pe lângă degustare, vizitatorii putând participa la ateliere de pictură, de joc și dans sau pot viziona o piesă de teatru a Asociației de tineret Become. Nu va lipsi obișnuitul târg al plăcintelor cu brânză dulce cu urdă și mărar, alături de alte produse tradiționale.

„Ziua Vărzarului 2025” va avea loc miercuri, 4 iunie, iar activitățile se vor desfășura după următorul program: la ora 10:00 Ateliere pictură pe fată pentru copii și Ateliere confecționat ”stână din Rășinari”. La ora 11.00 Atelier joc și dans popular cu Călușerii din Rășinari, la ora 12.30 piesa de teatru pentru copii cu Asociația de tineret Become și la ora 13.30 Atelierul ”De la vărzar la desen și înapoi”, cu artistul vizual Stefan Radu Crețu. Urmează apoi târgul cu vărzar și produse locale.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Evenimentul va avea loc la Căminul Cultural din Rășinari, miercuri, 4 iunie, de la ora 10,00.

Sursa foto: facebook Rășinari.travel

Autor
30 mai 2025 la 10:30
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dan FRÂNCU
acum 3 ore
Se reiau cursele de transport public de călători între Sibiu și Cârțișoara
Începând de luni, 2 iunie, comuna Cârțișoara va fi „legată” de Sibiu, capitala de județ, printr-o cursă de...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 4 ore
De ziua lor, copiii sunt invitați să vadă cum se „bate fierul cât e cald”. Se deschide fierăria din Panoramic Parc Viking Village (Valea Avrigului)
Copiii ce vor vizita „Panoramic Park Viking Village” din Zona Turistică Valea Avrigului de ziua lor, în 1...
Actualitate
3 min de citit
acum 6 ore
Minora ce a căzut de la etajul al unui imobil din Sibiu a decedat
UPDATE: În ciuda eforturilor făcute de echipajul medical, tânăra nu a răspuns manevrelor de resuscitare, medicul declarând decesul acesteia. ȘTIRE...
Actualitate
1 min de citit
acum 6 ore
Atenție! Un urs se plimbă pe străzile municipiului Mediaș
În urmă cu puțin timp, pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, a fost semnalată prezența unui...
Actualitate
1 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 7 ore
Nouă conducere la USR Sibiu municipiu, urmează miza județeană. Orlățan intră în cursă
Organizația județeană USR Sibiu se pregătește pentru o nouă etapă în parcursul său politic, odată cu anunțul retragerii...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 8 ore
„Împreună de Înălțare, în costume populare” a fost și „Împreună pentru biserica din Mârșa”
Atunci când semeni de-ai noștri sunt la necaz sau în mare nevoie, indiferent care este cauza acestei situații,...
Actualitate
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 22 ore
255 de locuri de muncă vacante, în 10 țări din UE. Care sunt meseriile căutate de angajatori
Angajatorii din țări din Uniunea Europeană pun la dispoziție românilor care doresc să lucreze în străinătate, 255 de...
Actualitate
2 min de citit
acum 22 ore
Alertă: urs în Cisnădioara
Autoritățile sunt în alertă după ce vineri, după masă, a fost semnalată prezența unui urs în Cisnădioara. „În urmă...
Actualitate
1 min de citit
acum 22 ore
ULBS găzduiește cea de-a 32-a ediție a Conferinței Economice Internaționale de la Sibiu
Orașul Sibiu s-a transformat, încă o dată, într-un veritabil centru de dezbateri academice și științifice, găzduind cea de-a...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 23 ore
“Focus in the Bibliotecă” sau cum să transformi Muzeul Asociaţiunii în club cu muzică. Chiria, la secret
Trecând sâmbăta trecută (24 mai), seara pe Mitropoliei, nu mică mi-a fost surpriza să aud, pe lângă Parcul...
Actualitate
9 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 23 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 02.06.2025 BAZNA, str....
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 23 ore
Două persoane cercetate pentru înşelăciune
Joi, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sibiu, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu,...
Actualitate
2 min de citit