Ziua Națională a Republicii Austria marcată la Sibiu în prezența Ambasadoarei Ulla Krauss-Nussbaumer

Excelența Sa, doamna Ambasador Ulla Krauss-Nussbaumer a onorat marcarea Zilei Naționale a RepubliciiAustria organizată la Sibiu de Consulul Onorific Andreas Huber. Reprezentatul diplomației austriece acreditate în România, în intervenția sa a reiterat, în fașa numeroasei asistențe,  puternicele legături dintre Austria și România, atât din perspectivă istorică, cât și prin proiectele derulate în prezent, a amintitmomentele importante din istoria recentă a Uniunii  Europene, precum și importanța continuării eforturilor deintensificare a colaborării dintre cele două   țări, atât pe plan economic, cât și în cel politic, cultural,educațional și social. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Evenimentul a fost onorat de Astrid Fodor – Primarul Municipiul Sibiu, Vlad Vasiu -Vicepreședintele Consiliului Județean Sibiu,  Raduly Istvan – Prefectul Judetului Covasna, Viceconsul Sven Kunert – de la Consulatul Germaniei la Sibiu, Mag. Christoph Grabmayr – Consilierul Comercial al Austriei în Romania, senatori și deputați, primari și reprezentanți ai instituțiilor de stat, dar și de Excelențele lor, monseniori și înalți prelați – reprezentanți ai cultelor religioase, ai instituțiilor de învățământ și cultură, mass-media șireprezentanți ai mediului de afaceri din Sibiu si din țară. Au dat curs invitației și consulii onorifici membrii ai Uniunii Consulilor Onorifici din România- U.C.O.R (n.n. al cărui președinte este încă de la înființarea din anul 2015, domnul Consul Onorific Andreas Huber). 

Oaspeți speciali au fost landlerii austrieci din zonele Cristian, Apoldu de Sus și Turnișor. Cum în acest secelebrează 200 de ani de la finalizarea în 1824 a Simfoniei a IX-a, cunoscută și sub numele de “Oda Bucuriei”, care a fost adoptată ca fiind imnul Consiliului Europei si al Uniunii Europene, asistența a audiat un scurt recital de poezie oferit de câțiva elevi ai liceului Brukenthal din Sibiu, sub îndrumarea doamnei profesor Tita Mihaiu, precum și recitalul muzical cameral susținut  de reputatul tenorul Ştefan von Korch.  Cu ocazia sederii în Sibiu Excelența Sa, Ambasador Ulla Krauss-Nussbaumer, a avut o întrevedere  cu domnul Arnold Klingeis – Președintele Consiliului de Administrație al “Historic Cafes Route” și cu domnul Emer. Pfarrer. Dr.h.c. Eginald Norbert F. Schlattner la Parohia evanghelică din Comuna Roșia precum și cu Ruth Zenkert, fondatoarea Asociației Elijah – ”Inițiativă Socială Ruth Zenkert”, context în care a vizitat Centrul Social și Școala de Muzică “Casa Martin” din satul Nou, jud. Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

31 octombrie 2024 la 14:06
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
Accident între Sibiu și Boița: un bărbat a fost rănit
Un accident rutier s-a produs joi, pe Autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Boița. „Un bărbat în...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 ore
Asociatia Baschet Club reprezintă Sibiul în Campionatul Național 3×3. Turneul 3 are loc în weekend, la ”Arena de Baschet”
Campionatul Național de baschet 3x3 este organizat de Federația Română de Baschet. După primele două turnee, ABC Sibiu...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 5 ore
Vino să descoperi cele mai bune materiale de construcții la Ravago Sibiu!
Sibienii și toți cei pasionați de construcții sunt invitați la „Ziua Porților Deschise” organizată de RAVAGO ROM în...
Eveniment
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 6 ore
Adrian Bibu, la startul ”Turului Ciclist al Sibiului”: ”Banii alocați nu sunt o cheltuială, ci o investiție”
Prezent miercuri seara la startul festiv al celei de-a XV-a ediții a Turului Ciclist al Sibiului, administratorul public...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 10 ore
FOTO-VIDEO / Poate vă era dor de Fanfara din Turnișor!
Cunoscută și sub numele de „Fanfara sașilor”, Neppendorfer Blaskapelle și-a reluat deja tradițional recital de vară în Parcul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Eveniment caritabil în sprijinul Asociației Animal Life Sibiu, la Cisnădioara
Pe 6 iulie, între orele 12:00 și 18:00, iubitorii de animale sunt invitați la un eveniment special organizat...
Actualitate
1 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 1 zi
Legendarul Christopher Froome revine la Turul Ciclist al Sibiului! Ediția a XV-a debutează în această seară, cu prezentarea echipelor
Pentru al doilea an consecutiv, britanicul Christopher Froome este prezent la startul Turului Ciclist al Sibiului. Acum în...
Actualitate
8 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Transfăgărășanul, zona urșilor. Câte amenzi s-au dat pentru hrănirea lor în ultimii cinci ani
Apariția tot mai frecventă a urșilor atât în localități, cât și în afara lor reprezintă o problemă tot...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
România mai pierde un mare campion. A murit Mihai Leu!
Cu puțin înainte de miezul nopții s-a stins din viață Mihai Leu, primul român campion mondial de box...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Dragoș Albu a ajuns sub comanda lui Măldărășanu. Ce obiectiv își propune și care sunt motivele pentru care a ales Sibiul
Dragoș Albu, fostul căpitan al echipei lui Mititelu, FC ”U” Craiova, jucător împrumutat, sezonul trecut, la FC Buzău,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Tamponare în lanț pe Vasile Milea: trei mașini implicate
Un accident rutier s-a produs marți după-amiază pe Bulevardul Vasile Milea din Sibiu, unde trei mașini au fost...
Actualitate
1 min de citit