Ziua Mondială a Crucii Roșii, marcată la Sibiu

Acasa >

Articol

Ziua Mondială a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii a fost marcată duminică, 8 mai, la Sibiu. Reprezentanții Filialei au sărbătorit 159 de ani de când a luat ființă prima structură a Crucii Roșii, Comitetul Interanțional al Crucii Roșii care avea ca principală misiune întrajutorarea răniților de pe câmpul de luptă.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

A fost aleasă data de 8 mai pentru că este ziua de naștere a lui Henry Dunant, cel care a avut ideea de a înființa o structură neutră care să acorde ajutor umanitar victimelor de pe câmpul de luptă indiferent din ce tabără provin.

”Noi, la Sibiu am marcat această zi, așa cum ne șade mai bine, adică prin muncă și prin organizarea concursului Sanitarii Pricepuți, fazăa județeană, concurs care are loc în România din anul 1962. Este un concurs prin care elevii și liceeni, sub îndrumarea profesorilor de biologie și a voluntarilor noștri, își etalează cunoștințele de acordare a primului ajutor. Suntem foarte impresioanați, ca în fiecare an, de entuziasmul cu care ei participă la acest concurs. Mulți dintre ei devin în timp voluntari ai Crucii Roșii.

 

Anul acesta au participat 20 de echipaje de la gimnaziu si de la liceele din județ iar clasamentul a fost următorul:

La gimnaziu:

locul 3 : Sc. Gimnaziala I.L Caragiale Sibiu ,

 locul 2 : Colegiul Nat. O.Goga Sibiu

locul 1: Colegiul Nat. Gh.Lazar Sibiu

Iar la liceu:

locul 3 : Liceul Teoretic Gustav Gundisch Cisnadie,

locul 2 – Col. Nat. Gh.Lazar Sibiu

locul 1 : Col.Nat.O.Goga Sibiu

Felicitări tuturor și la multi ani voluntarilor, anagajațiilor și membriilor de Cruce Roșie care fac posibilă misiunea noastră umanitară.

Mulțumim parternilor noștri care au făcut posibilă o bună derulare a acestui concurs: Consiliul Județean Sibiu, Sala Polivalentă Transilvania, Inspectoratul Școlar dar și tuturor voluntarilor implicați.” Raluca Morar, Director, Crucea Roșie Sibiu

Fie că vorbim despre pandemia COVID-19, de evenimente meteorologice severe, de  conflicte armate, de crize sau dezastre, acestea nu au cruțat practic pe nimeni în ultimii doi ani și au afectat cel mai mult persoanele vulnerabile. Cu toate acestea, nu trebuie să căutăm prea departe pentru a găsi și a fi inspirați de acte de bunătate. În această perioadă tulbure, sute de mii de persoane s-au înscris în Societățile Naționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie pentru a face voluntariat în comunitățile lor – o rețea care numără acum aproape 15 milioane de persoane. 

Într-un mesaj adresat cu ocazia Zilei Mondiale a Crucii Roșii și Semilunii Roșii, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, președintele Societății Naționale de Cruce Roșie din România a declarat: “ Ziua Mondială a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii recunoaște munca noastră pentru a face România și lumea întreagă un loc mai bun pentru fiecare. În ultimele luni, comunitățile locale au ajutat în mod admirabil pe refugiații din Ucraina. Voluntarii Crucii Roșii Române sunt mereu la punctele de frontieră și în centrele de refugiați, pentru a oferi protecție, sprijin, informații și articole de primă necesitate. Sunt mândră de mobilizarea umanitară pe care o văd în țara noastră! Generozitatea societății românești mă face să cred în puterea binelui.”

Bunătatea și Umanitatea se numără printre cele mai puternice instrumente pe care le avem în încercarea de  a rezista impactului dur al conflictelor, al schimbărilor climatice, al COVID-19, de a  aduce speranță și pentru a produce schimbare.

Mișcarea de Cruce Roșie și Semilună Roșie este formată din Comitetul Internațional al Crucii Roșii, Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie și 192 de Societăți Naționale. Voluntarii sunt primii care răspund nevoilor, lucrând neobosit pentru a-i sprijini pe cei mai afectați.  Aceștia se află pe teren în locurile afectate de dezastre și conflicte, verificând vecinii și străinii, conducându-i spre siguranță și îngrijire, acordând primul ajutor și distribuind materiale umanitare esențiale. Sunt oameni care, în mod obișnuit, îi pun pe ceilalți pe primul loc.

 

În România, în decurs de un an, voluntarii Crucii Roșii Române au ajutat 1,5 milioane de persoane în timpul pandemiei COVID-19, prin intervenția în situații de urgență, acordând și predând primul ajutor și sprijinind persoanele vulnerabile prin programe sociale.

 

În cea mai recentă criză umanitară, voluntarii și personalul angajat al Crucii Roșii Române au oferit ajutor umanitar de urgență pentru 500 000 de persoane care au fugit  din calea conflictului armat din Ucraina: mese calde, asistență medicală specializată, asistență psiho-socială, sprijin financiar, activități de socializare și educative pentru copii, serviciul de restabilire a legăturilor de familie, transport umanitar peste graniță. 

 

"În fiecare zi, personalul și voluntarii Crucii Roșii văd la fața locului cum bunătatea alungă suferința, aduce alinare, luminează cele mai întunecate momente și redă demnitatea. În mijlocul atâtor greutăți, pierderi și incertitudini, încurajăm oamenii din întreaga lume să creadă în puterea binelui și să continue să dea dovadă de bunătate." a declarat Ioan Silviu Lefter, director general Crucea Roșie Română

08 mai 2022 la 11:41

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 17 ore
Bravo, băieți: Poliția Română se promovează cu o manea
Un clip postat pe pagina de socializare a Ministerului Afacerilor Interne, prin care se dorește responsabilizarea celor care...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 18 ore
CSU Sibiu are 1-0 în întâlnirea din play-out cu Galațiul după victoria din această seară, din ”Transilvania”
Baschetbaliștii sibieni au debutat cu dreptul în play-out-ul Ligii Naționale, învingând Galațiul, pe teren propriu, în primul meci...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 20 ore
Accident langă Rășinari. Un șofer a alunecat într-un pârâu
Un accident a avut loc de 1 Mai, în afara localității Rășinari, pe un drum forestier. Șoferul a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 22 ore
Sute de oameni au ales să petreacă 1 Mai la înălțime, pe Aerodromul Măgura-Cisnădie
De 1 Mai, în timp ce mulți au ales clasicele grătare și ieșiri la iarbă verde, câteva sute...
Actualitate
2 min de citit