Zilele Europene al Patrimoniului marcate la Sibiu

Anul acesta Zilele Europene ale Patrimoniului au fost marcate la Sibiu printr-o serie de evenimente ce au demarat în 7 septembrie 2022. Evenimentele au fost organizate de Muzeul Naţional Brukenthal, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Sibiu, Academia Forţelor Terestre "Nicolae Bălcescu" din Sibiu şi Mitropolia Ardealului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Alexandru Constantin Chituţă, şeful secţiei Marketing din cadrul Muzeului Naţional Brukenthal a declarat: "Astăzi, 10 septembrie a.c. în curtea Muzeului de Istorie – Casa Altemberger am avut un dublu eveniment. În primă fază am marcat comemorarea celor 150 de ani de la moartea lui Avram Iancu. Sibiul şi-a adus datoria de suflet şi omagiul celui care vreme de câţiva ani a locuit, a lucrat şi a fost închis la Sibiu – Avram Iancu. Cu acest prilej muzica Garnizoanei Sibiu ne-a oferit un recital extraordinar la care au participat invitaţi şi vizitatori. Al doilea moment a fost marcarea Zilelor Europene ale Patrimoniului şi programul lansat de Direcţia Judeţeană pentru Cultură Sibiu prin domnul director Dan Nanu. Anul acesta Consiliu Europei a ales ca temă Sustainable heritage – Patrimoniul durabil. Zilele Europene ale Patrimoniului în 2022, prezintă numeroase oportunităţi pentru organizatorii de evenimnete şi vizitatorii să reflecteze asupra modului în care ne putem identifica şi proteja patrimoniul cultural″.

Dan Nanu, directorul DJC Sibiu a subliniat: "În fiecare an la nivelul Europei, nu doar a Uniunii Europene să sărbătoresc Zilele Europene ale Patrimoniului în cea de-a doua sâmbătă din luna septembrie. Pentru că anul acesta, în această zi în România şi în Transilvania se comemorează şi cei 150 de ani de la moartea eroului naţional Avram Iancu, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Sibiu, ca serviciu deconcentrat al Ministerului Culturii în teritoriu a iniţiat şi a lansat cu această ocazie un program de evidenţiere în rândul populaţiei a importanţei păstrării şi valorificării patrimoniului cultural naţional pentru că acesta este unul din elementele care caracterizează un popor. Direcţia Judeţeană pentru Cultură Sibiu a făcut acest program pe trei paliere care constituie baza acestui decalog al importanţei păstrării patrimoniului pentru că este unul din elementele care îl definesc ca popor, ca şi cultură şi ca prezenţă în acest spaţiu etno-geo-istoric. Acest program cuprinde o serie de elemente care trebuie să conştientizeze populaţia în ceea ce priveşte păstrarea dar şi valorificarea patrimoniului cultural naţional, mai ales în această zonă, pentru că Transilvania este multietnică, multiconfesională şi multiculturală de aceea patrimoniul este cu atât mai importantla nivelul acestei provincii româneşti.″

Imagine intercalată
Imagine intercalată
11 septembrie 2022 la 19:31
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 5 ore
Spectacole FITS 2025 la Avrig
După ce vineri, în prima zi a Festivalului Internațional de Teatru Sibiu, va fi prezentat, în două reprize,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Conferinţele FITS 2025 aduc în faţa publicului pe actorii Bill Murray şi Kathleen Turner, pe scriitorul Wole Soyinka sau pe regizorii Alain Platel şi Alexis Michalik
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu le oferă spectatorilor şi în acest an ocazia de a întâlni...
Actualitate
5 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
„Fără Filtru” – un spectacol social, cu și despre adolescenți, la Casa de Cultură Avrig
”Fără Filtru”, spectacolul câștigător al ediției din acest an a Olimpiadei Naționale de Arta Actorului, va fi prezentat...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
Au început pregătirile pentru „Zilele Culturale ale Orașului Tălmaciu” (12 – 13 iulie 2025)
Dacă vă plac spectacolele în aer liber, atmosfera de sărbătoare și activitățile specifice unui asemenea eveniment, ori dacă...
Actualitate
2 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 2 zile
Aventura îndrăgitelor personaje din fimul “ Sirenele” continuă cu seria 2 “Sirenele: Insula Misterioasă”
Ajunse pe insula misterioasă, cele 3 sirene încearcă prin toate mijloacele să renunțe la puterile lor magice, însă...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 zile
Asociația „Vatra Satului – Săcădate” a „bifat” primul deceniu de activitate
În urmă cu un deceniu, un grup de tineri entuziaști din Săcădate, mari iubitori ai satului natal, oameni...
Actualitate
4 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Petrecere discretă, sâmbătă, pe terasa de la Biblioteca ASTRA
O nouă petrecere cu muzică şi DJ a fost găzduită, sâmbătă, la Biblioteca Judeţeană ASTRA, de data aceasta...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 4 zile
Pentru iubitorii de teatru – festival la Mediaș
La Mediaș se fac ultimele pregătiri pentru cea de-a doua ediție a Festivalului Național de Teatru „Silvia Ponciu”....
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 5 zile
Artistul sibian Florin Viorel își expune lucrările la București, la Galeria Artoteca BMB
Biblioteca Metropolitană București, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România, anunță vernisajul expoziției de pictură semnate de...
Cultură
1 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 5 zile
Sibiu găzduiește din nou magia muzicii la Festivalul Internațional „Hermannstadtfest”, ediția a XIII-a
Sibiul devine și în acest an un punct fierbinte pe harta muzicii internaționale, găzduind cea de-a XIII-a ediție...
Cultură
3 min de citit
acum 6 zile
Drumeție cu stejari, ulii și bunătăți de cherhana!
Duminică, 15 iunie, iubitorii naturii și mâncării bune pot opta pentru o ieșire aparte: drumeție în familie, până...
Cultură
2 min de citit
acum 6 zile
Spectacol pentru pici și bunici, la Agnita
Vineri, 13 iunie, agnițenii vor avea posibilitatea de a asista la un spectacol original, interactiv și foarte distractiv;...
Actualitate
1 min de citit