Articol
Vremea este rece, săptămâna aceasta, deși suntem deja în luna aprilie. La munte va ninge și la fel se va întâmpla și în rest, mai ales în timpul nopților.
Luni, vremea va fi normală termic pentru această perioadă în cursul zilei, iar noaptea va intra într-un proces de răcire. Cerul va fi temporar noros ziua și mai mult noros noaptea. În cursul zilei local va ploua, iar în cursul nopții aria precipitațiilor, care vor deveni mixte, va fi în extindere. La munte ziua precipitațiile vor fi mixte, ninsori în zonele înalte, iar noaptea va ninge. Cantitățile de apă vor fi mai însemnate în zona montană și submontană, local peste 15-20 l/mp, cu depunere de strat nou de zăpadă. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări locale, mai ales noaptea, când în zonele montane înalte va sufla tare, viscolind ninsoarea. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 și 11 grade, iar cele minime între 0 și 3 grade. Izolat vor fi condiții de ceață.
Marți, vremea va fi deosebit de rece și în general închisă. Cerul va fi mai mult noros. Pe arii extinse se vor semnala precipitații mixte, temporar ninsori. La munte va ninge și stratul de zăpadă va continua să crească. Local, mai ales ziua, cantitățile de apă vor fi însemnate, de peste 10-15 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări locale ziua, până la tare pe crestele montane, unde va viscoli ninsoarea. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 și 5 grade, iar cele minime între -1 și 1 grad. Izolat se va semnala ceață și vor fi condiții de polei.
Miercuri, vremea va fi deosebit de rece și în general închisă. Cerul va fi mai mult noros. Pe arii relativ extinse se vor semnala precipitații mixte, predominant ninsori noaptea. La munte va ninge și stratul de zăpadă va continua să crească. Local cantitățile de apă vor fi însemnate. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări locale, mai susținute la munte unde va spulbera zăpada sau va viscoli ninsoarea. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 și 6 grade, iar cele minime între -2 și 0 grade. Izolat vor fi condiții de ceață.
Joi, vremea va fi deosebit de rece și în general închisă. Cerul va fi mai mult noros. Local se vor semnala precipitații mixte, temporar ninsori. La munte pe arii relativ extinse va ninge. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări locale în zonele montane și izolate în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între 2 și 5 grade, iar cele minime între -3 și 0 grade. Izolat vor fi condiții de ceață.
Vineri și în weekend, vremea se va menține rece pentru această perioadă, deși temperaturile vor crește ușor și treptat. Cerul va prezenta înnorări temporare. Trecător se vor semnala precipitații mixte, predominant ploi ziua, iar la munte vor predomina ninsorile.