”WeAreNATO #StrongerTogether”, mesaj transmis de Ziua Forţelor Terestre şi a zilei Sfântului Mare Mucenic Gheorghe

Structurile militare din Garnizoana Sibiu, în colaborare cu administrația publică locală și Mitropolia Transilvaniei au sărbătorit în cadrul unei ceremonii militare cutumice, desfășurate la „Monumentul ostasului tuturor eroi”, două evenimente: Ziua Forțelor Terestre și Ziua Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință. După slujba religioase săvârșită de un sobor de preoți, Dr. Toma-Cosmin Roman, muzeograful Academiei Fortelor Terestre "Nicolae Balcescu" din Sibiu, a punctat importanța evenimentului din perspectivă militară și religioasă.
Despre forțele militare aniversate
————————————
” Forțele Terestre reprezintă o componentă importantă a sistemului de apărare a securității naționale al României, având capacitatea de a acționa în întreaga gamă de operațiuni militare. Armata terestră reunește armele și specialitățile care au alcătuit-o și care se regăsesc și astăzi în componența sa: infanterie, vânători de munte, tancuri, artilerie, geniu, apărare etc. Bazele moderne ale Forțelor Terestre datează din a doua jumătate. al secolului al XIX-lea, ca urmare a Revoluției de la 1848, întemeierea statului român modern prin Unirea din 1859 și implementarea politicii militare a lui Alexandru Ioan Cuza, principalele arme și specialități componente existente din anii 1859-1860. Această pagină a istoriei Forțelor Terestre a devenit specială și ca atare anual, în luna aprilie se organizează demonstrații în toate garnizoanele din țară și în teatrul de operațiuni din Afganistan, ceremonii militare de depunere de coroane și coroane la monumentele eroilor, concerte. a muzicii militare şi a spectacolelor artistice susţinute de formaţiile cercurilor militare”.
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și Forțele Terestre
—————-
”Sfântul Gheorghe, care este reprezentat în iconografie călare străpungând un balaur cu sulița, a rămas de secole un model al curajului în lupta cu Diavolul. A fost ocrotitorul Armatei lui Ştefan cel Mare. Icoana Marelui Mucenic o regășim pictată sau cusută pe steagurile de luptă din acea periodă. În acest sens, Steagul Sfântului Ștefan cel Mare, a devenit cel mai valoros drapel militar dar și liturgic păstrat până în zilele noastre (n.n. care îl înfățișează pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul soldaților și al Armatei, așezat pe un tron domnesc și având la picioare un balaur cu trei capete. Deasupra lui doi îngeri ai Domnului țin în mâini o sabie și o cunună de martir). Din aceste motive, alături de creștinii care îl prăznuiesc pe ”Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, sărbătoresc și  militarii,   ”Purtătorul de Biruință”   fiind  protectorul și  patronul lor spiritual.”
Gesturi locale și un mesaj internațional aparte
————————-
Pentru a păstra vie  în memoria comunității  filele istoriei Forțelor Terestre,  la Cercul Militar Sibiu a fost deschisă o interesantă expoziție care reunește exponate rare, documnente, însemne dar și fotografii inedite. Expoziția documentară intitulată „Forțele Terestre, demnitate și profesionalism” poate fi vizită de sibieni dar și de turiști până în data de 3 mai.ac.. Ca un gest de glorificare a acestei duble sărbători au fost depuse jerbe cu flori de Mircea Crețu reprezentantul Guvenului României în teritoriu, de viceprimarul Corina Boko și  Marcel Constantin Luca vicepreşedintele Consiliului Judeţean Sibiu. Au mai depus jerbe de flori Gl. Bg. Prof.univ.dr.ing. Ghiţă Bârsan și comandanți din structurile militare din Ganizoana Sibiu precum și delegați din partea Headquarters Multinational Division South East: HQ MNDSE. Aceștia din urmă au transmis, prin canalele de socializare,  următorul mesaj. ”Dear Romanian brothers in arms, on behalf of the multinational staff of HQ MND-SE, we congratulate you on this day for all your achievements and we wish you to successfully fulfil NATO missions! #WeAreNATO #StrongerTogether -Dragi frați de arme români, în numele personalului multinațional al HQ MND-SE, vă felicităm în această zi pentru toate realizările voastre și vă dorim să îndepliniți cu succes misiunile NATO! #Suntem NATO #Mai puternici împreună.”. În contextul relatat au mai depus coroane de flori: Nicolae Neagu din partea Senatului și  Ilie–Dan Barna din partea Camerei Deputaților

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Foto: AFT Sibiu

 Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
23 aprilie 2023 la 12:48
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 56 minute
Drumuri și Poduri Sibiu a mai trecut prin astfel de situații. „Sunt măsuri pe care suntem nevoiți să le aplicăm: Situația la nivel județean și național o cere”
Bugetul redus cu 30% și constrângerile impuse prin decizii guvernamentale influențează activitatea companiei Drumuri și Poduri Sibiu. „Am...
Actualitate
10 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 oră
Turul Ciclist al Sibiului: Restricții pe Transfăgărășan de Ziua Americii. Între ce ore nu se poate circula între Cârțișoara și Bâlea Lac
Turul Ciclist Sibiului (3-6 iulie), cea mai titrată competiție de ciclism din România și una dintre cele mai...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 ore
Canadianul Riley Pikrell (Israel – Premier Tech) câștigă prima etapă a Turului Ciclist al Sibiului 2025. El va purta tricoul galben pe Transfăgărășan
Riley Pikrell de la pro-continentala Istael - Premier Tech a trecut primul linia de sosire, joi seara, în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 3 ore
Ce facem în weekend: petrecem în muzeu, mergem în drumeții, la teatru sau la concert
Weekend-ul care se apropie este plin de evenimente, la care sibienii pot participa, mai ales că vremea este...
Actualitate
5 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 ore
Copac prăbușit peste o mașină la Hula Bradului. Intervin pompierii
Pompierii sibieni au intervenit joi cu o autospecială de stingere pentru degajarea unui copac căzut peste un autoturism...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 5 ore
Accident între Sibiu și Boița: un bărbat a fost rănit
Un accident rutier s-a produs joi, pe Autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Boița. „Un bărbat în...
Actualitate
1 min de citit
acum 6 ore
În ciuda a ceea ce vedem pe stradă, există totuşi reguli pentru trotinete şi trotinetişti. Numai că sunt ignorate
Oricât şi oricum ne-am face că plouă şi oricât am găsi scuze pentru situaţie, trotinetele sunt de mult...
Actualitate
7 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 ore
Patru spectacole de la “Radu Stanca”, în selecția Festivalului Național de Teatru organizat de UNITER
Patru dintre cele mai noi producții ale Teatrului Național "Radu Stanca" au fost selectate să participe la cea...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 ore
Angajaţii ANAF ameninţă cu greva pentru că li s-a diminuat sporul de condiţii vătămătoare
Sindicatul Național Finanțe Publice – SindFISC, a anunţat că, în cazul în care Guvernul va diminua sporuld econdiţii...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 ore
Şcoala 23 din Ţiglari intră în renovare
Primăria Municipiului Sibiu a anunţat că va continua intervențiile în clădirile unităților de învățământ "pentru eficientizarea energetică, în...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 08.07.2025 NEMSA, strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 7 ore
Sibiul are o nouă frecvență radio. Sweet FM vine acasă
Piața media locală din Sibiu se îmbogățește cu un nou jucător important. Trustul de Presă Eveniment anunță extinderea...
Actualitate
1 min de citit