”Vulturii” și-au făcut fanii fericiți înaintea sărbătorilor de iarnă. Victorie cu Piteștiul, în ”Transilvania”, cadou de Crăciun

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

CSU a obținut o victorie prețioasă, la ultima apariție din 2023 în fața propriilor suporteri. Sâmbătă seara, ”galben-albaștrii” s-u impus la o diferență de 13 puncte în fața fostului număr unu din Conferința B, FC Argeș Basketball. După o primă repriză echilibrată, jucătorii lui Tomas Rinkevicius și-au propiat victoria în partea a doua a jocului din ”Transilvania”

Loving și Threatt, ultimii doi sosiți la Sibiu, s-au aflat în primul ”cinci”, alături de bulgarul Ivanov și internaționalii Rareș Uță și Mirel Dragoste. De cealaltă parte, din primul minut au intrat pe parchet

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 Raijon Kelly, Fometescu, Andrieș, Douvier și Nikola Jevtovic.

Andrieș a deschis scorul, Threatt a ealat, apoi Jevtovic a readus Argeșul în avantaj, dar CSU a replicat prin Ivanov și același Threatt, a cărui triplă a înclinat pentru prima dată balanța în favoarea ”galben-albaștrilor”.

Jevtonic a întors rezultatul cu un ”and one”, apoi Ivanov a punctat din spatele semicercului, iar Loving și Dragoste au completat un ”run” de 7-0 al lui CSU (14-9).

Andrieș și Kelly au redus diferența la minim (14-13). Chițu a egalat cu o aruncare de-afară, procedeu cu care a replicat imediat și Threatt (19-16), pentru ca Nandor Kuti să încheie primul sfert cu un avantaj de o posesie pentru sibieni (21-18).

Piteștenii au început în forță actul secund, cu opt puncte într-un minut și jumătate, Allen-Williams și Gavrilă înscriind câte o triplă, iar Rinkevicius s-a văzut nevoit să ceară time-out (26-23).

La reluare, avrilă a adâncit și mai mult ecarul dintre cele două tabere, primul coș din acțiune al lui CSU venind din mâinile lui Loving de-bia după aproape 4 minute (28-25).

Pratt a redus diferența la o posesie cu o aruncare din spatele semicercului, dar Jevtovic și-a ținut echipa în avantaj cu paru puncte la rând (32-28).

Același Jevtovic l-a faultat pe Threatt pe o aruncare de-afară, americanul a tansformat două din cele trei aruncări, apoi Lovind, tot pe o încercare din sparele semicercului, a readus-o pe CSU în avantaj (33-32).

Diferența, la pauza mare, au făcut-o Threatt și Barro, senegalezul trecând cu succes pe la linia de ”libere” și CSU conducea cu o posesie la intrarea în repriza secundă(40-38).

 

Repriza secundă, mai dezechilibrată

 

Threatt și Ivanov au dus-o pe CSU la +8, în debutul sfertului trei, cu câte o triplă, procedeu din care a finalizat și Andrieș.

Ivanov, Uță și Dragoste au contribuit cu alte șase puncte, forțându-l pe Vidic să ia time-out (54-45).

La reluare, după aleey-oop-ul lui Barro, pentru prima dată diferența de pe tabelă era alcătuită din două cifre (56-45), iar CSU s-ar fi putut desprinde și mai mult, dar ”galben-albaștrii” n-au profitat de ”tehnicul” luat de piteșteni.

Kuti a punctat din spatele semicercului (60-47), iar Smith a stabilit scorul înaintea ultimelor 10 minute (61-49).

Rareș Uță și Gavriloaia, ultimul cu o triplă, au dus ecartul la +16 în debutul actului decisiv (66-50), motiv pentru oaspeți să ia time-out.

La reluare, Smith a înscris un three-point play, iar cu tripla lui Douvier, Piteștiul s-a apropiat la 10 puncte, moment în care a venit rândul lui Rinkevicius să-și bage jucătorii în ședință.

Gavriloaia și Dragoste au ținut Argeșul la o diferență liniștitoare (70-56).

Ultimele minute n-a adus minic nou, ”galben-albaștrii” impunându-se cu 83-70.

 

Rareș Uță, în double-double. 16 recuperări făcute de pivotul lui CSU

 

O evoluție solidă contra Argeșului a avut pivotul lui CSU și al echipei naționae, Rareș Uță, cu 10 puncte și nu mai puțin decât 16 recuperări care l-au făcut să termine în double-double și cu un indice al eficienței de 22.

Cel mai prolific jucător al lui CSU – nu și al meciului însă – a fost americnul Jay Threatt Jr., cu 18 puncte, la care a adăugat 4 recuperări, 4 pse decisive și o intercepție.

Nikola Jevtovic, de la formația vizitatoare, a înscris 20 de puncte, a făcut 8 recuperări și o intercepție pentru un indice al eficienței de 21 de unități.

Pavlin Ivanov a terminat meciul cu 10 puncte, 3 recuperări și 4 assist-uri, iar Mouhamed Barro, cu 9 puncte, 5 recuperări și două pase decisive.

Trei jucători de la BC CSU au înscris câte 8 puncte. Marc Loving a mai contabilizat două recuperări și tot atâtea incercepții, ”Mo” Pratt, 7 recuperări și 3 assist-uri, iar Mirel Dragoste, câte 4 recuperări și pase decisive.

Pentru BC CSU Sibiu au mai marcat Aurelian Gavriloaia (7 puncte) și Nandor Kuti (5).

 

 

 

 

Autor
23 decembrie 2023 la 23:31
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Remiză cu goluri în primul amical al lui Hermannstadt, în Turcia, cu o echipă de UEFA Europa League
În primul meci de verificare din cantonamentul centralizat de la Bolu, echipa sibiană a terminat la egalitate, scor...
Sport
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
26 de echipe, dintre care 3 pro-continentale la startul ediției a XV-a a Turului Ciclist al Sibiului. Premii speciale în memoria lui Rebellin și Gianni Savio
La ediția din acest an Turului Ciclist a, Sibiului și-au anunțat participarea 26 de echipe. Trei dintre ele...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
Culoare, mișcare și multă distracție, la „Color Cross Avrig”
Dacă vrei să fii parte din povestea „Timp și Suflet” și să contribui astfel la campaniile organizate în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
FC Hermannstadt, printre echipele din Superligă cu cele mai puține transferuri în această vară
Doar nou-promovata Metaloglobus și FC Botoșani n-au anunțat vreun transfer până în momentul de față, când a rămas...
Sport
7 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Aventura lui Ianis Stoica la FC Hermannstadt, la final! ”Pleacă garantat vara asta!”
Reîntors de la turneul final al EURO U21, golgeterul echipei sibiene așteaptă să vadă încotro o va apuca,...
Sport
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 2 zile
În premieră, FC Hermannstadt oferă discounturi pentru abonații la meciurile de-acasă. Suporterii își pot reînnoi abonamentele până joi, 19 iunie
Gruparea de pe ”Municipal” a scos la comercializare abonamentele pentru viitorul sezon competițional. Până joi, 19 iunie, cei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 zile
Etapa a II-a a Triadei MTB 2025 – câteva zile până la închiderea înscrierilor
Pornită în luna aprilie cu etapa de la Avrig, Triada MTB 2025 va continua în zilele ultimului sfârșit...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Hermannstadt transferă un mijlocaș care și-a făcut junioratul în Țările de Jos și e internațional de juniori și tineret
La echipa sibiană ajunge Dragoș Albu, un mijlocaș defensiv care a evoluat în sezonul precedent FC ”U” Craiova...
Sport
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Inter promovează în Liga 3. Adversara de la baraj a anunțat că nu se prezintă! Sibiul va avea două echipe în cel de-al treilea eșalon
”Bleu-albaștrii” ar fi trebuit să susțină ”dubla” cu campioana județului Harghita pe 22 și 28 iunie, primul meci...
Sport
3 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 4 zile
”Super-Teo”: are sindromul Down, merge la școală, taekwon-do, călărie, fotbal, înot, schi și dansuri
Între tinerii elevi ai Clubului ”Puma” se află Teodora, elevă a Școlii Gimnaziale ”Ioan Slavici” din Sibiu. Are...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Aria Recuperare, cel mai modern centru de recuperare medicală și sportivă din Transilvania
La Sibiu pot fi tratate afecțiuni osteoarticulare și musculoscheletale și alte patologii din sfera următoarelor specializări: recuperare medicală...
Actualitate
4 min de citit
Autor b.o.n.
acum 5 zile
FC Hermannstadt anunță primul ”transfer”. Preparatorul fizic revine la Sibiu, în locul lui Sergiu Coc
Înaintea plecării în cantonamentul centralizat de la Bolu, în Turcia, gruparea de pe ”Municipal” a anunțat că Stelian...
Sport
1 min de citit