”Vulturi” cu Coro(a)na pe cap! BC CSU Sibiu, victorie cu Brașovul, la capătul unui meci în care condus din primul până în ultimul minut. Urmează eternul derbi al Ardealului…

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Baschetbaliștii sibieni au făcut o ultimă repetiție cu public pentru cel mai așteptat meci de până acum, din acest sezon, cel cu campioana ultimilor ani, ”U” BT Cluj, singura echipă neînvinsă din Liga Națională. Miercuri seara, jucătorii lui Tomas Rinkevicius au avut avantaj pe tabelă, cu Brașovul, din primul și până în ultimul minut, impunându-se în cele din urmă mai ușor decât o arată scorul, cu 93-85.

Jay Threatt, Mirel Dragoste, Pavlin Ivanov, Marc Loving și Rareș Uță au intrat primii pe parchet pentru CSU, Brașovul răspunzând cu Brandon Anderson, Andrei Petică, Armin Cane, Jacoby Armstrong și Andrei Oinaru.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Loving și Threatt au înscris primele puncte pentru CSU, Cane a egalat (4-4), apoi Ivanov a înscris un ”and one” cu prima triplă din meci (8-4). Cane a redus diferența la o posesie, apoi ”galben-albaștrii” s-au dus la +8 (14-6), iar Bascoveanu, tehnicianul Brașovului, lua primul time-out ('5).

La reluare, Oinaru a împărțit o pereche de ”libere”, iar bulgarul Ivanov, cu o reușită din spatele semicercului, a făcut ca, pentru prima dată, diferența de pe tabelă să fie alcătuită din două cifre (17-7).

Dragoste și Loving, ultimul cu o triplă, au completat run-ul de 18-3 al ”vulturilor” (22-7). Williams a micșorat ecartul în finalul primului sfert cu șase puncte consecutive, la prima pauză CSU conducând cu 25-13.

 

Diferență de aproape 20 de puncte în sfertul doi

 

Nandor Kuti și Gavriloaia au înscris câte o triplă în debutul actului secund și CSU se desprindea la +18 (31-13). Brașovenii au replicat prin Williams, Anderson și reușita de la distanță a lui Neacșu (31-20), Rinkevicius chemându-și jucătorii la margine ('13).

Rareș Uță a pus capăt unui parțial de 11-0 al brașovenilor (33-24), apoi ”galben-albaștrii” s-au dus la 15 puncte, Gavriloaia contribuind cu două coșuri de-afară la rând, pentru ca Williams, cu o triplă, să stabilească scorul primei reprize (48-36).

Brașovenii au început în forță repriza secundă, cu triplele lui Anderson și Andrei Gheorghe (48-42). Ivanov a trecut cu succes pe la linia de ”libere”, apoi aceiași Anderson și Gheorghe au redus diferența de pe tabelă la două posesii (50-46).

Uță a înscris două lay-up-uri, apoi Threatt a punctat din spatele semicercului (57-49). Gray a înjumătățit din nou ecartul, cu patru puncte la rând, iar cu o triplă, Anderson a adus Brașovul la o singură posesie în spatele lui CSU (59-56).

Înaintea ultimelor 10 minute, CSU avea +6 pe tabelă, Gray fiind cel care a stabilit scorul la finalul sfertului trei, 69-63.

 

Final fără probleme pentru sibieni

 

Autohtonul Oinaru a inaugurat tabela în actul decisiv, apoi Pratt a transformat în puncte două din cele trei aruncări de la linia de 5,85 metri primite pentru un fault pe aruncarea de-afară. Sibienii au continuat să aibă inițiativa pe tabelă, fără a se desprinde decisiv.

La jumătatea perioadei, Marc Loving, de la linia de ”libere”, fixa din nou ecartul din două cifre (80-70), iar Threatt o ducea pe CSU la +14 cu alte două reușite consecutive de la interior (86-72).

Pe final, brașovenii s-au mai apropiat, dar n-au amenințat în niciun moment victoria ”galben-albaștrilor”, care s-au impus în cele din urmă cu 93-85.

 

BC CSU ajunge la un bilanț de 7/8, are 22 de puncte și ocupă locul 4, cu trei etape înainte de finalul Top 10, a doua fază a campionatului. ”Vulturii” rămân în luptă pentru locul pe care-l ocupă acum cu Voluntariul, Constanța, Rapidul și chiar echipa din Tg. Mureș.

Duminică seara, Sala ”Transilvania” va deveni un vulcan cu adevărat la un nou ”episod” din eternul derbi al Ardealului, cu ”U” BT, singura echipă cu maximum de puncte, campioana ultimilor ani din baschetul românesc.

 

Rareș Uță și Brandon Anderson, cei mai buni marcatori ai meciului. Jay Threatt, eficiență 23

 

Câte un jucător de la fiecare echipă a înscris câte 22 de puncte, miercuri seara, în BC CSU Sibiu – Corona Brașov 93-85. Din rândul ”galben-albaștrilor”, performanța a fost reușită de pivotul Rareș Uță, care și-a completat evoluția cu 8 recuperări. Brandon Anderson a fost celălalt jucător cu 22 de puncte, la care a adăugat două recuperări, 3 pase decisive și o intercepție.

Custom Image

Cel mai bun indice al eficienței (23) l-a avut Jay Threatt, americanul lui CSU înscriind 13 puncte, făcând două recuperări, două intercepții și pasând decisiv în șase rânduri.

Monyea Pratt a marcat 18 puncte, a făcut 7 recuperări și o intercepție, a dat două ase decisive pentru un indice al eficienței de 22 de unități.

Alți doi jucători de la CSU au reunit minim 10 puncte. Marc Loving a avut următoarele cifre: 12 puncte, 7 recuperări și o intercepție. Bulgarul Pavlin Ivanov a înscris 11 puncte, a făcut două recuperări și a avut un assist.

Pentru BC CSU Sibiu au mai evoluat Aurelian Gavriloaia (9 puncte, cu procentaj de 50 la sută, cu 3/6, la aruncările din spatele semicercului; trei recuperări și două pase decisive), Nandor Kuti (5 puncte), Mirel Dragoste (două puncte și două recuperări) și Mouhamed Barro (un punct, două recuperări și unassist).

De la Corona s-au mai remarcat Kerry Williams, cu 18 puncte și 3 recuperări, și Armin Cane (18 puncte, două recuperări și două assist-uri).

”Galben-albaștrii” au câștigat duelurile recuperărilor (36-30) și al intercepțiilor (4-1), precum și pe cele al aruncărilor de la distanță și al ”liberelor”. La aruncările de-afară, CSU a încheiat meciul cu 39% (9/23), față de 30% (7/23), iar la cele de la linia de 5,85 metri, sibienii au avut 81% (26/32), în vreme ce echipa din localitatea de la poalele Tâmpei, doar 70% (14/20).

În schimb, brașovenii și-au luat revanșa la arăncările de la semi-distanță, cu un procentaj de 66% (25/38), față de 53% (20/38), cât au avut sibienii. 

 

(ȘTIRE INIȚIALĂ)

Baschetbaliștii sibieni au câștigat, în această seară, la o diferență de 8 puncte meciul de pe teren propriu cu CSM Corona Brașov, disputat în Sala ”Transilvania”.
Jucătorii lui Tomas Rinkevicius s-au impus cu 25-13 în primul sfert, iar la pauza mare diferența de 12 puncte se menținea pentru că actul secund s-a încheiat la egalitate (23-23).
Cea de-a treia perioadă le-a aparținut oaspeților (27-21), iar în actul decisiv ”galben-albaștrii” și-au securizat victoria, impunându-se în cele din urmă cu 93-85.
Pentru BC CSU Sibiu au marcat Uță (22 puncte), Pratt (18), Threatt (13), Loving (12), Ivanov (11), Gavriloaia (9), Kuti (5), Dragoste (două) și Barro (unul).
Sibienii au acum un bilanț de 7/8, iar în următoarea etapă vor juca tot acasă cu campioana en-titre ”U” BT Cluj.
Revenim cu amănunte!

Autor
20 martie 2024 la 19:22
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 ore
Prima victorie a sibienilor în cantonamentul din Turcia, cu selecționata africanilor fără contract. Chițu și Buș au marcat din nou
În al doilea amical din cantonamentul de la Bolu, FC Hermannstadt a obținut, în această seară, prima victorie...
Sport
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 6 ore
”Mo” Pratt continuă la CSU Sibiu. Americanul împlinește, luna viitoare, 40 de ani
Americanul de 40 de ani a semnat cu ”galben-albaștrii” pe încă un sezon. Pratt este primul jucător anunțat...
Sport
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 7 ore
FC Hermannstadt și-a luat fundaș de bandă pretabil regulii U21. ”Folosesc ambele picioare, sunt un jucător destul de ofensiv”
Al doilea jucător transferat de echipa sibiană este Luca Stancu, de la AFC Câmpulung Muscel, c care a...
Sport
2 min de citit
acum 8 ore
Baschet și atmosferă de festival, la Streetball. „Burtoșii” și nu numai, pe terenul „Elemer Tordai”
Turneul de baschet 3×3 Sibiu Streetball a revenit la finalul acestei săptămâni cu ediția a 13-a. Evenimentul a...
Reportaje
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Remiză cu goluri în primul amical al lui Hermannstadt, în Turcia, cu o echipă de UEFA Europa League
În primul meci de verificare din cantonamentul centralizat de la Bolu, echipa sibiană a terminat la egalitate, scor...
Sport
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 2 zile
26 de echipe, dintre care 3 pro-continentale la startul ediției a XV-a a Turului Ciclist al Sibiului. Premii speciale în memoria lui Rebellin și Gianni Savio
La ediția din acest an Turului Ciclist a, Sibiului și-au anunțat participarea 26 de echipe. Trei dintre ele...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 zile
Culoare, mișcare și multă distracție, la „Color Cross Avrig”
Dacă vrei să fii parte din povestea „Timp și Suflet” și să contribui astfel la campaniile organizate în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Hermannstadt, printre echipele din Superligă cu cele mai puține transferuri în această vară
Doar nou-promovata Metaloglobus și FC Botoșani n-au anunțat vreun transfer până în momentul de față, când a rămas...
Sport
7 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Aventura lui Ianis Stoica la FC Hermannstadt, la final! ”Pleacă garantat vara asta!”
Reîntors de la turneul final al EURO U21, golgeterul echipei sibiene așteaptă să vadă încotro o va apuca,...
Sport
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 3 zile
În premieră, FC Hermannstadt oferă discounturi pentru abonații la meciurile de-acasă. Suporterii își pot reînnoi abonamentele până joi, 19 iunie
Gruparea de pe ”Municipal” a scos la comercializare abonamentele pentru viitorul sezon competițional. Până joi, 19 iunie, cei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 3 zile
Etapa a II-a a Triadei MTB 2025 – câteva zile până la închiderea înscrierilor
Pornită în luna aprilie cu etapa de la Avrig, Triada MTB 2025 va continua în zilele ultimului sfârșit...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 zile
FC Hermannstadt transferă un mijlocaș care și-a făcut junioratul în Țările de Jos și e internațional de juniori și tineret
La echipa sibiană ajunge Dragoș Albu, un mijlocaș defensiv care a evoluat în sezonul precedent FC ”U” Craiova...
Sport
2 min de citit