Vreme instabilă până miercuri la Sibiu

Vremea se menține temporar instabilă până miercuri. Luni, cerul va prezenta înnorări temporar accentuate îndeosebi în cursul zilei și în prima parte a nopții. Pe arii relativ extinse se vor semnala averse de ploaie, ce pot avea și caracter torențial, însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului ce pot lua temporar aspect de vijelie și izolat vor fi căderi de grindină. Local la munte și pe arii mai restrânse în rest cantitățile de apă vor fi însemnate, de peste 25-30 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări locale la munte, mai ales însoțind aversele. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 și 28 de grade, iar cele minime între 15 și 17 grade.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Marți, vremea se menține instabilă cu precădere în cursul zilei. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate ziua. Pe arii relativ extinse în zonele montane și local în rest se vor semnala averse de ploaie, însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului în timpul averselor, când izolat vor fi condiții de grindină. Pe arii restrânse cantitățile de apă vor fi însemnate. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări temporare însoțind aversele. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 și 28 de grade, iar cele minime între 15 și 17 grade. Izolat dimineața vor fi condiții de ceață.

Miercuri, vremea va intra într-un proces de încălzire și se va menține în general instabilă ziua. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza și seara, când pe arii restrânse se vor semnala averse de ploaie, însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului și vor fi condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări izolate la munte și în cursul averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 28 și 30 de grade, iar cele minime între 15 și 17 grade. Izolat dimineața vor fi condiții de ceață.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Joi, remea va fi călduroasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări temporare după-amaiza și seara, când izolat se vor semnala averse de ploaie, însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări izolate însoțind aversele. Temperaturile maxime se vor încadra între 30 și 32 de grade, iar cele minime între 13 și 16 grade.

Vineri și în weekend, vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a regiunii. Izolat după-amiaza în zonele de munte se pot semnala averse de ploaie de scurtă durată, însoțite de descărcări electrice.

 

21 august 2022 la 10:41
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Paul NEAGU
acum 11 ore
Triatlonul Binder Lake: o zi în care sportul a purtat un alt sens
Duminică dimineața, la răsăritul soarelui peste Lacul Binder, liniștea apei a fost spartă de emoție, pași grăbiți și...
Eveniment
3 min de citit
Autor Mihai POP
acum 15 ore
Jurnalistul Cătălin Striblea: „Sibiul este un județ binecuvântat”. Avem poteci montane cât distanța Sibiu – Viena
Prezent în calitate de moderator al dialogurilor „Carpathia Talks”, organizate la Sebeșu de Sus în cadrul Făgăraș Fest,...
Actualitate
4 min de citit
Autor Mihai POP
acum 15 ore
Directorul Muzeului Astra a făcut senzație cu „cuțâtoaia” la Făgăraș Fest
Atelierul de șindrilar al Muzeului Astra a stârnit curiozitatea celor veniți să petreacă pe muzică bună și să...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 17 ore
Vremea continuă după acelaşi tipar: jumătate căldură moderată, jumătate ploaie
În săptămâna ce începe, prognoza meteo va fi următoarea pentru judeţul Sibiu: Luni, vremea va fi caldă pentru...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 17 ore
Două intervenții cu elicopterul în Munții Făgăraș pentru salvarea a două persoane
Echipajul Salvamont Sibiu a fost solicitat sâmbătă pentru două intervenții distincte în Munții Făgăraș, ambele necesitând sprijin aerian...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 18 ore
Piața Mare din Sibiu, plină de chitariști. Pregătiri în forță pentru Guitar Meeting Festival
Sute de tineri chitariști au transformat sâmbătă Piața Mare din Sibiu într-o adevărată scenă rock, în cadrul unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Seri de vară cu filme „hot”, la Cinema Boutique. Ce surprize îi așteaptă pe cinefili
Până pe 15 septembrie, singurul cinematograf în aer liber din Sibiu promite să transforme fiecare seară într-o experiență...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Covrigul și cafeaua la „botul calului”, în Sibiu. Cât ne costă o gustare în mers
Zilele aglomerate și pauzele scurte de prânz au transformat masa „to go” într-un stil de viață pentru mulți...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Ciocnire în lanț la ieșirea din Șura Mică. Unul dintre șoferi a ajuns la spital
Un accident s-a produs vineri după-masă pe DN 7H, în zona podului peste autostradă, la ieșirea spre localitatea...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Sembraz dispare, pregătirea pentru hypermarket apare…
Ultimele rămăşiţe ale fostei fabrici "Sembraz", anterior I.M.A.I.A. sunt în curs de dispariţie şi de pe harta Sibiului,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Filme de weekend la Cinema „Ion Besoiu” Sibiu. Program pentru toate vârstele
În ciuda vremii mohorâte, sibienii se pot bucura în weekend de filme pentru toate vârstele. Cu un program...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 3 zile
Aproape nicio zi fără urs într-o localitate, în județ! Mesaj RO-Alert la Tălmaciu!
În urmă cu puțin timp, pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, a fost semnalată prezența unui...
Actualitate
1 min de citit