Vor sărbători Ziua Copilului la „Crosul Primăverii”

Copiii din zona Țării Oltului vor sărbători în avans ziua specială dedicată lor, la Cârța, în cadrul unei competiții sportive de alergare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Crosul Primăverii”, concurs ce a ajuns în acest an la cea de-a patra ediție, este organizat de Școala Gimnazială Cârța, în colaborare cu Primăria și Consiliul Local Cârța, cu sprijinul Asociației Grupul de Acțiune Locală „Țara Oltului” și se va desfășura pe terenul de sport din localitate, vineri, 30 mai, începând cu ora 12.

La acest eveniment sportiv se pot înscrie, până joi, 29 mai, elevi cu vârste între 5 și 14 ani, fete și băieți.

La finalul competiției, cei mai rapizi concurenți de la fiecare categorie și grupă vor fi răsplătiți cu diplome, cupe și premii.

Organizatorii informează că nu se percepe niciun fel de taxă pentru participarea la concurs.

Foto: arhivă

Autor
22 mai 2025 la 10:56
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Președinta CJ a semnat contractul de 84 milioane lei pentru Secția „Medicală” din cadrul Spitalului Județean
Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, a semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea și consolidarea Secției „Medicale” din...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Consiliere antifumat pentru elevii participanți la „Olimpiada de Meșteșuguri”
Zeci de elevi sibieni care participă la faza județeană a Olimpiadei „Meșteșuguri Artistice Tradiționale”, desfășurată la Muzeul ASTRA,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 oră
Delegații internaționale, în vizită la Centrul Chinologic din Sibiu
Centrul Chinologic „Dr. Aurel Greblea” din Sibiu a fost gazda unei întâlniri internaționale la care au participat delegații...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Apariția Selgros ar putea fluidiza traficul de pe Calea Șurii Mari
Lanțul de magazine Selgros a ajuns și la Sibiu, prin inaugurarea oficială a unui hipermarket, care a avut...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 ore
Invitație la „Joc și Joacă”
Specialista și „antrenoarea” în educație Iulia Rusu, licențiată în actorie și comunicare și relații publice, va fi duminică,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 3 ore
Peste 1300 locuri la clasa pregătitoare, rămase neocupate. Începe etapa a doua de înscrieri
În urma primei etape de înscriere în clasa pregătitoare au rămas libere peste 1300 de locuri în unitățile...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 3 ore
Cisnădienii se pot debarasa de aparatele electronice și electrocasnice vechi
Dacă locuiești în orașul Cisnădie și ai aparate electrocasnice  și electronice vechi sau stricate, de care dorești să...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 3 ore
Polițiștii i-au „taxat” pe bicicliști și pietoni, timp de două zile
În perioada 20 - 21 mai, polițiștii rutieri au desfășurat o acțiune prin care au urmărit creșterea gradului...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 4 ore
22 de ani, de la cucerirea Everestului de către salvamontistul sibian Teodor Tulpan
Sibienii se pot mândri cu cea mai mare realizare a unui salvamontist sibian: cucerirea celui mai înalt vârf...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 4 ore
Sibiul, capitala aviației pentru două zile
În zilele de 22 – 23 mai se desfășoară la Sibiu Conferința Anuală și Adunarea Generală a Asociației...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 4 ore
Un cisnădian nu a văzut zidul, din cauza băuturii: 1,41 mg/l alcool pur în aerul expirat
Doi bărbați, un sibian și unul din Cisnădie au fost însoțiți miercuri, la unități medicale pentru recoltarea probelor...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 6 ore
Drumul „de la deal” a devenit cea mai nouă și modernă stradă, la Bradu
De ani buni, localnicii din Bradu au așteptat ca strada „de la deal”, ce duce spre biserica greco...
Actualitate
3 min de citit