Vin zile caniculare. Atenție de unde cumpărați ouă!

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Pentru consum, cel mai mult se folosesc ouăle de găină; în cantităţi mai mici se consumă ouă de raţă, gâscă, curcă, prepeliţă.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Producerea şi comercializarea ouălor pentru consum în România se realizează cu respectarea prevederilor unor reglementări legilative privind regulile generale de igienă a alimentelor, precum și procedura de autorizare sanitară veterinară a unităţilor care produc, procesează, depozitează, transportă şi distribuie produse de origine animală. procedura de înregistrare sanitară veterinară a activităţilor de obţinere şi de vânzare directă sau cu amănuntul a produselor alimentare de origine animală, norme de stabilire a standardele de comercializare aplicabile ouălor, etichetarea şi modul de marcare a ouălor şi a ambalajelor,

Conform actelor normative în vigoare, ouăle se clasifică după caracteristicile de calitate în:

 

Ouă de categoria A formă normală, intacte şi cu coaja curată, la examenul ovoscopic prezintă camera de aer cu înălţimea până la 6 milimetri, imobilă, gălbenuşul vizibil în poziţia centrală, albuşul limpede, transparent, fără impurităţi şi mirosuri  străine.

 

Ouă de categoria B ouăle care nu respectă toate caracteristicile de calitate prevăzute pentru ouăle de categoria A

 

Ouăle din categoria A, după greutate, se clasifică în: categoria XL (foarte mare): greutate ≥ 73 g; categoria L (mare): greutate  ≥ 63 g si <73 g; categoria M (mediu): greutate ≥ 53 g si < 63 g; categoria S (mic): greutate < 53 g.

 

Pentru asigurarea trasabilităţii, ouăle destinate comercializarii vor fi marcate obligatoriu cu codul producatorului. format din iniţiale care reprezinta ţara, judeţul, un număr de ordine in cadrul judeţului, data ouatului (ziua şi luna) şi o cifră in faţa codului ţării care va indica metoda de creştere, astfel :

cifra 0 – pentru ouă de găină care se cresc ecologic.

cifra 1 – pentru ouă de găină care se cresc în aer liber;

cifra 2 – pentru ouă de găină care se cresc în hale la sol;

cifra 3 – pentru ouă de găină care se cresc în baterii (cuşti, îmbunătăţite)

 

Marcarea ouălor cu codul producătorului se va face la locul de producţie sau la primul centru de ambalare la care sunt livrate ouăle, cu respectarea condiţiilor legale.

Ambalajele care conţin ouă de categoria A trebuie să poarte la exterior, pe lângă concordanţa între codul producătorului marcat pe ou şi cel de pe ambalaj, înscris vizibil şi perfect lizibil: codul centrului de ambalare ouă; categoria de calitate; categoria de greutate;

data valabilităţii; metoda de creştere cu termenii: “ Ouă de găini crescute în aer liber”; “Ouă de găini crescute în hale la sol”,“ Ouă de găini crescute în baterii.

 

Data valabilităţii minime trebuie stabilită la maxim 28 de zile de la ouat.

Pentru prevenirea apariţiei unor toxiinfecţii alimentare se recomandă producătorilor, comercianţilor şi consumatorilor de ouă, să respecte următoarele :

valorificarea ouălor de consum se poate face numai in spaţii şi unităţi autorizate şi supuse controlului sanitar veterinar. Se interzice comercializarea ouălor care nu sunt marcate, cu:

ţara de provenienţă codul unităţii producătoare, data producerii (ziua, luna şi anul), indici de standard de comercializare şi cifra sistemului de creştere, care.se aplică  pe fiecare ou,

este interzisă comercializarea ouălor cu coaja crăpată sau lovită şi a ouălor de raţă,

transportul ouălor se va efectua numai în mijloace auto autorizate sanitar veterinar şi însoţite de document de comformitate, care să ateste salubritatea acestora şi sistemul de creştere a găinilor.

 

Se interzice depozitarea, expunerea în vederea comercializării a ouălor în aceleaşi locuri cu alte produse alimentare nepreambalate sau în spaţii necorespunzatoare care pot duce la alterarea sau contaminarea acestora. Păstrarea ouălor se face în frigider sau încăperi cu temperatura de 4 -14 0.C

personalul sanitar veterinar din cadrul circumscripţiilor sanitare veterinare teritoriale. efectuează la solicitarea producătorilor examenul ovoscopic al ouălor.

 

Populaţia este rugată să informeze telefonic serviciile sanitare veterinare arondate cu neregulile constatate, pentru a se putea lua măsuri în consecinţă.

 

Dr Penţea Ioan Viorel – Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu 

14 iulie 2022 la 19:10
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ștefania Vesa
acum 2 ore
De luni pot fi completate fişele de înscriere la liceu. Ordinea opţiunilor rămâne cel mai important criteriu
Începând de luni, 14 iulie, absolvenții de clasa a VIII-a pot completa fişele de înscriere pentru admiterea la...
Actualitate
2 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 6 ore
În ajunul alegerilor interne PNL, unde este singurul candidat la șefie, Bolojan anunță al doilea val de reforme. Nu ne așteptăm la aplauze!
Premierul Ilie Bolojan a prezentat, într-o conferință de presă susținută astăzi la Palatul Victoria, cel de-al doilea pachet...
Actualitate
5 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 8 ore
Covrigul și cafeaua la „botul calului”, în Sibiu. Cât ne costă o gustare în mers
Zilele aglomerate și pauzele scurte de prânz au transformat masa „to go” într-un stil de viață pentru mulți...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 8 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 15.07.2025 NEMSA, strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 8 ore
Ciocnire în lanț la ieșirea din Șura Mică. Unul dintre șoferi a ajuns la spital
Un accident s-a produs vineri după-masă pe DN 7H, în zona podului peste autostradă, la ieșirea spre localitatea...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 8 ore
Sembraz dispare, pregătirea pentru hypermarket apare…
Ultimele rămăşiţe ale fostei fabrici "Sembraz", anterior I.M.A.I.A. sunt în curs de dispariţie şi de pe harta Sibiului,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 9 ore
Filme de weekend la Cinema „Ion Besoiu” Sibiu. Program pentru toate vârstele
În ciuda vremii mohorâte, sibienii se pot bucura în weekend de filme pentru toate vârstele. Cu un program...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 11 ore
De pe vremea când fiecare avea biblioteca lui în casă. Cum rezistam, prin lectură, îndoctrinării oficiale
Conform unei statistici EUROSTAT la nivelul lui 2022, România se afla pe ultimul loc între ţările Uniunii Europene...
Actualitate
9 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 11 ore
Și-a agresat părinții și s-a ales cu o brățară electronică
Ziua de joi a fost cu ghinion pentru un tânăr din Turnu Roșu care s-a ales cu dosar...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 12 ore
Vă mai amintiți copilăria din „Epoca de Aur”? Întoarcere în timp la Casa Altemberger
Muzeul de Istorie Casa Altemberger le propune sibienilor o întoarcere în timp, în epoca socialistă, prin expoziția „Copilăria...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 12 ore
Un bărbat de 80 de ani nu a păstrat distanța regulamentară și a produs un accident
Polițiștii sibieni au fost solicitați, în urmă cu puțin timp, la un accident produs în zona localității Boița....
Actualitate
1 min de citit
acum 13 ore
Investiție finalizată: linie nouă de patologie moleculară la Spitalul Județean Sibiu
Consiliul Județean Sibiu continuă procesul de modernizare desfășurat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, cea mai importantă...
Actualitate
2 min de citit