VIDEO: Un bărbat s-a ales cu dosar penal pentru distrugere. Primarul l-a recunoscut după imaginile camerelor de supraveghere

Noaptea de sâmbătă spre duminică a fost una tumultoasă pentru un bărbat din comuna Târnava și, cu siguranță, va neuitat deveni de neuitat întrucât polițiștii i-au făcut „cadou” un dosar penal pentru distrugere.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Am fost sunat de câțiva locuitori de pe strada Văii, revoltați că cineva a rupt arbuștii ornamentali pe care i-am plantat în această primăvară. Astăzi (duminică, 25 mai n.r.), la ora 6,30 am mers la sediul primăriei și am verificat sistemul de supraveghere video. Așa l-am putut identifica pe cel care și-a bătut joc de munca noastră”, ne-a declarat Mihai Feisan, primarul comunei Târnava.

Edilul a anunțat polițiștii despre incident, iar cetățeanul în cauză riscă acum, pe lângă dosarul instrumentat de oamenii legii, și o amendă din partea primăriei. „Pentru distrugere, amenda este cuprinsă între 200 și 1000 lei. O vom aplica. Nu tolerez astfel de fapte”, mai spune primarul Feisan.

Aflat la primul mandat, Mihai Feisan s-a făcut rapid remarcat prin unele lucrări demarate în comună: se lucrează la pista de biciclete, a amenajat pe sub podul de cale ferată o variantă alternativă de acces pentru ambulanță și mașinile de pompieri, a regândit sistemul de colectare selectivă a deșeurilor dar și alte măsuri care să contribuie la bunăstarea locuitorilor unei comune cu venituri limitate la bugetul local, dar cu mari carențe investiționale.

Târnava nu dispune de rețele de apă și canalizare, iar situația drumurilor este „la pământ” din toate punctele de vedere. Iar peste toate acestea se adaugă și fapte de felul celor descrise mai sus.

Mihai POP

 

25 mai 2025 la 11:55
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Nedeia Dicu
acum 8 secunde
Elevi ai Liceului de Artă, într-un concert la Sala Thalia
Sibienii melomani sunt așteptați joi, la Sala Thalia la un concert simfonic care îl va avea ca dirijor...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 35 minute
Tururi ghidate, ateliere interactive și informații despre profesia de asistent medical generalist, la Şcoala Postliceală Sanitară de Stat
Cei interesați de o carieră în domeniul sănătății, sunt invitați să descopere oportunitățile oferite de Școala Postliceală Sanitară...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 oră
Cât poate câștiga lunar un sibian care lucrează între flori
Indiscutabil, primul criteriu în alegerea locului de muncă este cuantumul salariului. Angajații spun, de multe ori, că e...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 oră
Vești proaste, vara se lasă așteptată în Sibiu. Vor cădea și precipitații mixte
Ultima săptămână a lunii mai va semăna mai mult cu un început de iarnă, decât de vară. De...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 15 ore
50 de ani de învățământ la Mârșa
De jumătate de secol, la Mârșa există învățământ organizat prin structuri specifice de sine stătătoare. Chiar dacă, pe vremea...
Actualitate
5 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 17 ore
Ce filme putem vedea la ESTE FILM Festival: animații, documentare, filme suedeze și de Oscar
Timp de cinci zile, între 28 mai și 1 iunie, Teatrul „Gong” și CineGold le vor oferi sibienilor...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 18 ore
(FOTO) Ciclista sibiancă Iana Balteș, vicecampioană balcanică în proba de fond. Concurează pentru clubul care l-a lansat pe câștigătorul Turului Italiei, Tom Doumolin
Sibianca Iana Balteș a cucerit titlul de vicecampioană în proba de fond, categoria U19 feminin, din cadrul Campionatului...
Actualitate
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 21 ore
(FOTO) Baia Populară Sibiu primește Marele Premiu: ”Best Day Spa în clădire istorică”
Clădirea Băii Populare a fost inaugurată în 11 decembrie 1904, iar din punct de vedere al structurii arhitectonice,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 21 ore
AFC Tălmaciu (U19) – campioana județului Sibiu
Joi, 22 mai, pe stadionul orașului Tălmaciu echipa U19 a AFC Tălmaciu a jucat în compania ACS Flacăra...
Actualitate
3 min de citit
acum 22 ore
lnterul doboară în nou record: victorie cu 23-0 în Liga a IV-a. ”Bleu-albaștriii” mai au nevoie de un succes pentru a fi matematic campioni județeni
Echipa sibiană s-a impus, astăzi, pe terenul cu iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, cu 23-0 în fața ”lanternei”...
Actualitate
2 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 23 ore
150 de ani de liberalism românesc – reformă, responsabilitate și demnitate
Comunicat de presă Astăzi, Partidul Național Liberal împlinește 150 de ani. E un moment în care ne reafirmăm angajamentul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 23 ore
Se hotărăște indexarea obligațiilor fiscale pentru 2026, la Avrig
Impozitele și taxele locale ce se vor aplica în anul 2026 la Avrig vor fi indexate cu 5,6...
Actualitate
1 min de citit