Articol
Cantitățile mari de zăpadă căzute în ultimele ore în Sibiu par să fi prins, din nou, pe picior greșit, echipele de deszăpezire. Pe principalele artere ale orașului precum Bulevardul Vasile Milea, strada Milea sau Bulevardul Corneliu Coposu, stratul consistent de zăpadă depus pe carosabil le-a dat emoții șoferilor care au circulat prin oraș sâmbătă seara. „Simți cum mașina patinează și orice manevră poate duce la un derapaj. Am traversat tot orașul și nu am întâlnit niciun un utilaj de deszăpezire”, ne-a spus, sâmbătă seara, Nicolae, un sibian care ne-a trimis și câteva imagini. Ninsoarea abundentă a afectat și iluminatul public, pe Bulevardul Coposu o porțiune a arterei rămânând cufundată în beznă, pentru scurt timp. Din cauza ninsorii neîntrerupte, pe fondul răcirii accetuate a vremii, majoritatea străzilor au fost acoperite de zăpadă, traficul fiind îngreunat simțitor.
D.B.