VIDEO: „Recolta” de Revelion a polițiștilor sibieni

Acasa >

Articol

În perioada 30 decembrie 2022 – 2 ianuarie 2023, peste 600 de poliţişti au fost la datorie pentru ca întreaga comunitate sibiană să petreacă în condiţii de linişte şi siguranţă trecerea în Noul An.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Astfel, nu s-au înregistrat evenimente deosebite sau cu impact în planul ordinii şi siguranţei publice.

Poliţiştii aflaţi în misiuni au intervenit la 234 de solicitări ale cetăţenilor din care 165 au fost primite prin serviciul de urgenţă 112.

Polițiștii rutieri au desfășurat ample acțiuni în vederea prevenirii accidentelor rutiere, concentrându-și atenția pe depistarea conducătorilor aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, precum și a celor care nu respectă regimul legal de viteză. În toată această perioadă, s-a înregistrat un singur accident rutier grav.

În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii rutieri au constatat 10 infracţiuni la regimul rutier și au ridicat în vederea suspendării 25 de permise de conducere.

Pentru abaterile de la normele legale, poliţiştii au aplicat peste 480 de sancţiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 150.000  de lei.

Specialiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Sibiu au intensificat activitățile de verificare a respectării normelor în vigoare, în perioada de referință fiind ridicate peste 52 kg de articole pirotehnice și înregistrate 3 dosare penale. (L. B.)

 

03 ianuarie 2023 la 14:41

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Mihai POP
acum 2 ore
Marea bicicleală: se deschide sezonul de pedalat, cu gogoși și vărzar
Duminică, 11 mai ac, sibienii sunt invitați la o tură cu bicicleta pentru a marca deschiderea sezonului din...
Actualitate
2 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 3 ore
VIDEO | Voluntarii lui Nicușor Dan, în stradă de Ziua Europei: mobilizare în toată ţara și la Sibiu
Zeci de voluntari și susținători ai lui Nicușor Dan s-au adunat vineri, în jurul orei 18:00, în fața...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 ore
Măldărășanu n-are emoții înaintea ultimului joc de-acasă, din acest sezon: ”Vrem să facem un meci perfect!”
Sibienii joacă, sâmbătă după-masă, ultimul joc de pe ”Municipal”, din acest sezon al Superligii. Antrenorul acestora speră să...
Actualitate
5 min de citit
acum 4 ore
O veste bună! Cristi Neguț, încă două sezoane la FC Hermannstadt. ”Mai urmează și altele…”
Cu o zi înaintea meciului cu CSM Poli Iași, din penultima etapă în play-out-ul Superligii, ultimul test al...
Actualitate
1 min de citit